Polonia, în pericol să nu poată găzdui EURO 2012 din cauza huliganilor

miercuri, 11 mai 2011

Polonia, în pericol să nu poată găzdui EURO 2012 din cauza huliganilor
Foto: Reuters

Incidentele recente provocate de suporteri au sporit îngrijorările în ceea ce priveşte siguranţa pe stadioanele din Polonia, ţară ce va găzdui, alături de Ucraina, Campionatul European din 2012. Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a avertizat că organizarea EURO 2012 este în pericol şi a solicitat autorităţilor să înăsprească sancţiunile pentru a combate huliganismul.


Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, s-a întâlnit, miercuri, cu autorităţile din fotbal şi cu patronii cluburilor pentru a-i presa să aplice măsuri drastice în vederea combaterii huliganismul pe stadioane: "Situatia este gravă. Dacă nu schimbăm ceva, găzduirea EURO 2012 este în pericol. Dacă nu vom asigura siguranţa spectatorilor şi a oaspeţilor străini, organizarea turneului este în pericol", a declarat Tusk, citat de presă din Polonia.

"Întrunirea a fost dură, dar nu avem timp de negocieri. Avem măsurile necesare pentru a lua atitudine şi trebuie să o facem. Trebuie să înăsprim sancţiunile. Dacă autorităţile vor considera că există riscuri în ceea ce priveşte securitatea, atunci nu vom mai găzdui acest eveniment", a adăugat prim-ministrul polonez.

Tusk susţine că securitatea pe stadioane trebuie să fie una dintre principalele priorităţi ale autorităţilor, mai ales după incidentele de săptămâna trecută, din Cupa Poloniei, de la meciul dintre Legia Varsovia şi Lech Poznan. Suporterii au cauzat pagube de 13.000 de dolari stadionului Bydgoszcz, iar poliţia a arestat 26 de huligani.

Sursa: hotnews.ro


0 Comments: