Voronin către CEC: Ameninţările de a sancţiona toate persoanele care vor boicota referendumul, reprezintă o intimidare a PCRM

miercuri, 18 august 2010

Voronin către CEC: Ameninţările de a sancţiona toate persoanele care vor boicota referendumul, reprezintă o intimidare a PCRM
Foto: UNIMEDIA

Guvernul se implică ilegal în procesul electoral, depăşindu-şi atribuţiile, iar ameninţările de a sancţiona toate persoanele care vor boicota referendumul, reprezintă o intimidare a PCRM. Declaraţia aparţine preşedintelui Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, care s-a adresat la Comisia Electoral Centrală cu un demers, prin care solicită CEC-ului să ia măsuri în acest sens.


„Considerăm că astfel de presiuni împotriva cetăţenilor cu implicarea autorităţilor este inadmisibilă şi contravine flagrant prevederilor Codului electoral. Unicul organ care este responsabil de organizarea procesului electoral şi competent de a aplica sancţiuni este Comisia Electorală Centrală şi nicidecum Guvernul”, se arătă în declaraţie.

Partidul Comuniştilor a fost înregistrat la CEC în calitate participant la referendumul republican din 5 septembrie 2010 cu opţiunea de a îndemna alegătorii să nu participe la referendum.
 
Amintim că anterior  Vlad Filat a anunţat că-i va sancţiona pe aleşii locali şi funcţionarii din teritoriu, care vor împiedica organizarea şi petrecerea Referendumului constituţional din 5 septembrie, după ce mai mulţi preşedinţi de raioane, membri ai Partidului Comuniştilor, au făcut apel la boicotarea plebiscitului.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: