luni, 16 august 2010
Foto: UNIMEDIA
|
În cadrul licitaţiei de construcţie a caselor de locuit pentru sinistraţi, lansată de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale la 9 august curent, şi-au depus ofertele 49 de participanţi, dosarele cărora au fost deschise oficial astăzi, 16 august 2010. În urma licitaţiei vor fi selectaţi maxim 20 de ofertanţi, care se vor ocupa de construcţia a 560 de case în localitățile Cotul Morii, Sărăteni şi Nemţeni din raionul Hânceşti, informează serviciul de presă al Ministerului. Conform datelor preliminare, preţul lucrărilor de construcţie solicitat de companiile participante la licitaţie variază în jurul la 400 de dolari.
Locuinţele care urmează să fie construite vor avea 2, 3 sau 4 camere. Suprafaţa casei va depinde de numărul de locuitori ai acesteia, astfel încât să revină 9 metri pătraţi la persoană, conform prevederilor legislaţiei. Pentru desfăşurarea lucrărilor de construcţii, pe şantier vor lucra mai mult de 1000 de oameni, s-a anunţat anterior. Amintim că în acest scop au fost selectate trei platouri de construcţie, unul lângă satul Leuşeni, unde va fi strămutat satul Cotul Morii şi o parte din satul Sărăteni, unde urmează a fi ridicate 556 de case. Al doilea teren este satul Obileni, unde vor fi construite 25 de case şi al treilea teren este la Nemţeni, în zona de sus a satului, unde vor fi ridicate alte 115 case.
„Noi ne-am pus ca obiectiv să dăm sub cheie o odaie, o bucătărie şi un antreu. În rest persoanele se vor descurca singure. Important e să finalizăm lucrările de construcţie până la începerea sezonului rece”, a declarat ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale Marcel Răducan, în cadrul şedinţei Executivului din 14 iulie 2010. Astfel, preţul din ofertele participanţilor la licitaţie acoperă lucrările de construcţie a caselor, dintre care finisate vor fi bucătăria, antreul şi o singură cameră.
Criteriile de selecţie a celor 20 de câştigători ai licitaţiei vor fi experienţa şi buna reputaţie, capacităţile financiare proprii şi gradul scăzut de îndatorare, cadrele calificate, resursele tehnice proprii, o cifră de afaceri care ar garanta capacităţile de realizare calitativă a lucrărilor, în termenii stabiliţi. Rezultatele licitaţiei for fi făcute publice vineri, 20 august curent.
UNIMEDIA menţionează că autorităţile au declarat anterior că pentru construcţia caselor pentru sinistraţi este necesară o sumă de 400 milioane de lei. În acest scop, Guvernul României a schimbat destinaţia iniţială a grantului de 100 milioane de euro ce urma să fie acordat Moldovei în următorii 4 ani, astfel încât o parte din acesta să fie alocat pentru construcţia locuinţelor afectate de inundaţii.
0 Comments:
Post a Comment