Prins în timp ce jefuia casa lui John Bon Jovi

duminică, 17 aprilie 2011

Prins în timp ce jefuia casa lui John Bon Jovi
Foto: realitatea.net

Poliţiştii din oraşul american New Jersey au prins un hoţ care intrase în locuinţa cântăreţului Jon Bon Jovi, de unde încerca să plece cu bijuterii în valoare de peste 100.000 de dolari, anunţă presa internaţională. 


Hoţul, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit de oamenii legii ascunzându-se într-una dintre băile din reşedinţa cântăreţului. Poliţiştii au fost alertaţi după ce s-a declanşat alarma locuinţei.

Infractorul este acuzat că, în ultimele săptămâni, a jefuit alte două locuinţe, de unde a furat bijuterii de peste 400.000 de dolari.

Reşedinţa lui Jon Bon Jovi, estimată la 22 de milioane de dolari, este una dintre cele mai scumpe din New Jersey.

0 Comments: