Natalitatea în Moldova este în continuă scădere

luni, 18 aprilie 2011

Natalitatea în Moldova este în continuă scădere
Foto: zeustv.ro

Numărul născuţilor-vii în anul 2010 a fost de 40 462 persoane, mai mic cu 341 (0,8%) faţă de anul 2009, rata natalităţii constituind 11,4 născuţi-vii la 1000 locuitori. 


Potrivit datelor din cadrul Biroului Național de Statistică, nivelul natalităţii în localităţile rurale se menţine mai înalt decât în localităţile urbane, fiind respectiv de 11,2‰ şi 10,2‰. Mai mult de jumătate (51,3%) din numărul copiilor născuţi-vii au fost băieţi, raportul de masculinitate a fost de 105 băieţi la 100 fete.

Este de menționat faptul că se păstrează tendinţa de micşorare a numărului născuţilor de mame în vârstă sub 20 de ani, acesta alcătuind 9,4% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 9,9% în anul 2009. Astfel, vârsta medie a mamei la prima naştere constituie 23,5 ani.

Conform Biroului Național de Statistică, în perioada dintre 2007-2009, în evoluţia proceselor demografice au avut loc modificări cu aspecte pozitive. S-a înregistrat creşterea natalităţii şi stabilizarea mortalităţii, în consecinţă diminuându-se scăderea naturală a populaţiei.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2009, indicatorul natalităţii rămânea cu 40% mai scăzut decât nivelul necesar pentru întregirea numerică a generaţiei părinţilor, de generaţia copiilor lor. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: