duminică, 15 august 2010
Foto: www.vipmagazin.md
|
"Ţinând cont de amploarea financiară, acest proiect „Pasat” deocamdată
ar putea reprezenta un pericol doar pentru sponsorii respectivului
proiect şi pentru portmoneele acestora." Declarația aparține deputatului
comunist Mark Tkaciuk, lansată în cadrul unui interviu pentru VIP
magazin, fiind întrebat dacă intervenţia lui Voronin pe lângă Patriarhia
Rusiei ar presupune eliminarea oponentului Pasat.
"Nimeni nu sesizează vreun pericol electoral al acestui proiect, or
majoritatea politicienilor sunt, absolut sincer, indignaţi anume de
faptul că biserica s-a implicat în treburile lumeşti, renunţând în acest
fel la misiunea sa de unificator spiritual", a mai adăugat Tkaciuk.
"Scrisoarea lui Voronin n-a fost un demers. Ea nu a fost adresată Mitropolitului Vladimir, care s-a înglodat în intrigi politice, ci Patriarhului. Primul chiar ar merita demersuri publice", a mai menționat deputatul comunist.
Amintim că susținerea Bisericii pentru proiectul politic al lui Pasat a fost condamnată de către întreaga clasă politică.
0 Comments:
Post a Comment