Elton John scoate la licitaţie un Audi A1 Art Car unicat

joi, 24 iunie 2010

Elton John scoate la licitaţie un Audi A1 Art Car unicat
Foto: automarket.ro

Fundaţia condusă de Elton John scoate la licitaţie un Audi A1 unic, fondurile urmând să fie virate unor programe de cercetare împotriva virusului HIV.


Fundaţia condusă de Elton John şi de partenerul său de viaţă, David Furnish, (EJAF) vor scoate la licitaţie un exemplar Audi A1 special desenat de artistul britanic Damien Hirst. Audi calcă astfel pe urmele celor de la BMW, ale căror Art Car-uri au făcut senzaţie din 1975 încoace.

Licitaţia va avea loc în cadrul balului anual pe care Elton John îl organizează la Londra, toate încasările urmând să fie donate în folosul cercetării combaterii virusului HIV. Maşina personalizată de Damien Hirst a fost desenată la studioul propriu din Gloucestershire al artistului britanic, licitaţia urmând să aibă loc înainte ca Audi A1 să fie disponibil pe pieţele europene.

Audi este partenerul fundaţiei EJAF pentru al optulea an consecutiv, fiind însă pentru prima dată când maşina scoasă la licitaţie este un Art Car în toată puterea cuvântului. "Suntem foarte mândri de faptul că îl sprijinim pe Elton John la balul său de caritate prin donarea unei opere de artă inestimabilă şi irepetabilă", declară oficialii Audi.

Balul White Tie and Tiara Ball va avea loc joi, 24 iunie. Fundaţia EJAF, condusă de Elton John şi David Furnish, a fost înfiinţată în 1993 şi este considerată una dintrre cele mai mari 10 organizaţii din lume care luptă împotriva virusului HIV. Din 1993 până astăzi, evenimentul White Tie and Tiara Ball a strâns 40 de milioane de lire sterline, bani donaţi în întregime centrelor de cercetare HIV.

0 Comments: