Au propus unui polițist 4000 de euro și un Audi pentru a scăpa de închisoare

luni, 10 octombrie 2011

Au propus unui polițist 4000 de euro și un Audi pentru a scăpa de închisoare
poză simbol
Foto: mircreditov.com

Soția și mama unui bărbat care, la finele lunii septembrie curent a fost reținut de poliție pentru că ar fi exploatat peste 150 de persoane la munci agricole în raioanele de nord ale ţării, au încercat să mituiască un polițist pentru a mușamaliza cazul.


Potrivit Centrului anticorupție, femeile au propus polițiștilor diverse sume de bani pentru pentru a-l elibera de sub arest pe principalul învinuit al acestei filiere. Fiind și ele complice, femeile încercau să convingă oamenii legii să nu înregistreze alte plângeri din partea unor eventuale victime, iar pentru servicii garantau 4000 euro.


Pentru a le zădărnici intențiile, polițiștii au sesizat Centrul anticorupție care, împreună cu ofițerii  Comisariatului general de poliție, a organizat un flagrant. Cele două femei au fost reținute vineri seara, 7 octombrie, în timp ce încercau să ofere colaboratorului de poliţie o primă tranșă în sumă de 500 euro.     

 Pe numele lor a fost pornită o cauză penală - „Coruperea activă” ,care prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 la 12 ani şi  amendă în mărime de la 20 000 până la 60 000 lei.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: