La o săptămână de la manifestațiile din Scuarul Operei Naționale, un nou miting în susținerea creării AIE se anunță duminică, 19 decembrie

sâmbătă, 18 decembrie 2010

La o săptămână de la manifestațiile din Scuarul Operei Naționale, un nou miting în susținerea creării AIE se anunță duminică, 19 decembrie
Foto: Colaj UNIMEDIA

Forumul Civic Pro-Europa, care a organizat acum două săptămâni un miting în susținerea restabilirii AIE, la care au fost prezenți sute de oameni, anunță că va organiza un nouă manifestație publică.

”Ghidat de convingerea că realizarea vectorului european de dezvoltare poate avea loc doar prin voinţa politică a unei Alianţe pentru Integrare Europeană, Forumul Civic Pro-Europa a decis continuarea manifestaţiilor publice de susţinere a Alianţei pentru Integrare Europeană- 2 şi organizarea în ziua de duminică, 19 decembrie 2010, ora 12.00, în Scuarul Operei Naţionale din Chişinău a unui miting cu participarea largă a cetăţenilor, se spune într-un comunicat de presă al organizatorilor.


Mai mult, Forumul Civic Pro-Europa este gata să susțină inițiativa unui grup de personalități publice de a organiza la 26 decembrie curent o Mare Adunare Generală în centrul Chișinăului. Potrivit organizatorilor, aceștia sunt gata să vină să protesteze în fiecare duminică până nu se va forma Alianța pentru Integrare Europeană. 

Membrii Forumului fac apel către cetăţenii activi şi conştienţi să participe la aceste acţiuni populare la care vor avea posibilitatea să îşi exprime în mod democratic voinţa de integrare europeană a Republicii Moldova. 

UNIMEDIA amintește că acum o săptămână, la 12 decembrie, membrii Forumului Civic Pro-Europa, format din numeroși oameni de cultură, au organizat un miting în Scuarul Operei Naționale. Aceștia au ținut discursuri în fața sutelor de oameni, în care și-au manifestat dorința de revenire a Alianței pentru Integrare Europeană la guvernarea țării și s-au pronunțat împotriva unei eventuale alianțe între PD și PCRM. Anterior, numeroși oameni de cultură din Republica Moldova au semnat o declarație în care îndeamnă moldovenii să participe la o Mare Adunare Națională, în susținerea integrării europene a țării noastre și în suținerea constituirii unei guvernări democratice.


Sursa: UNIMEDIA


Asta este POZA cea mai așteptată la Madrid! Kaka s-a întors la antrenamente

Asta este POZA cea mai așteptată la Madrid! Kaka s-a întors la antrenamente
Foto: sport.ro

Veste buna pentru fanii lui Real! Kaka s-a recuperat in urma operatiei suferite pe 5 august si s-a antrenat pentru prima oara alaturi de colegii lui.


Kaka ar fi trebuit sa se intoarca la antrenament dupa Craciun, insa brazilianul le-a facut o supriza colegilor si a venit la pregatire de azi, 18 decembrie. Chiar si asa, Kaka nu va fi convocat pentru derby-ul cu Sevilla.


La antrenamentul lui Real au participat de asemenea Juanfran, Morata si Pacheco, jucatori pe care Mourinho vrea sa-i integreze usor usor in echipa mare.


Sursa: sport.ro


Petrecerea ideală de Crăciun: "Intimităţi" cu colegii în absenţa şefului

Petrecerea ideală de Crăciun:
Foto: formalandbridal.com.au

33% dintre persoanele respondenţii unui sondaj în Franţa au spus că prezenţa şefului îi împiedică să se simtă în largul lor şi să se distreze cum se cuvine, 21% au spus răspicat că NU vor ca şefii lor să participe la petrecerea de Crăciun, iar 27% sunt de părere că, dacă totuşi apar la petrecere, şefii ar trebui să stea puţin şi să plătească nota tuturor în avans.

Conform unui studiu recent făcut în Mare Britanie, reţeta pentru petrecerea perfectă de Crăciun este următoarea:

- petrecerea ar trebui făcută în vinerea de dinaintea ajunului Crăciunului, în cazul acestui an, chiar astăzi, adică pe 17 decembrie 2010
- petrecăreţii ar trebui să găsească NEAPĂRAT pe cineva, vreun coleg, cu care să flirteze, cel puţin să flirteze...
- muzică de dans bună
- câţiva colegi care se scălămbăie pe ringul de dans spre amuzamentul tuturor celor prezenţi.

Astea ar fi, să spunem, ingredientele pozitive. Cel "negativ" se referă la absenţa şefului de la petrecerea cu pricina.

33% dintre persoanele chestionate au spus că prezenţa şefului îi împiedică să se simtă în largul lor şi să se distreze cum se cuvine, 21% au spus răspicat că NU vor ca şefii lor să participe la petrecerea de Crăciun, iar 27% sunt de părere că, dacă totuşi apar la petrecere, şefii ar trebui să stea puţin şi să plătească nota tuturor în avans.

Asta înseamnă că 81% dintre angajaţi nu agreează prezenţa şefului la acest eveniment. Ştim noi cine sunt restul de 19%.

Mai mult, 27% dintre cei chestionaţi au spus că se tem de faptul că, sub influenţa nefastă a alcoolului, îi vor spune şefului ce cred despre el, iar 12% sunt de părere că i-ar bate pe cei din funcţii de conducere. Uuuuu! Asta probabil chiar se întâmplă pentru că 1% dintre angajaţii incluşi în studiu au recunoscut că şi-au dat demisia după ce au făcut diverse prostii la petrecerile date de companiile la care lucrau. Partea bună e că 5% au primit promisiuni de mărire de salariu de la şefii lor euforizaţi.

Alte concluzii ale studiului făcut pe 2000 de persoane:

- 11% au devenit extrem de intimi cu colegii lor pentru că îşi doreau asta şi curajul e mare după câteva pahare
- 6% au devenit intimi fără să vrea
- 15% au fost prinşi în poziţii compromiţătoare cu colegii lor
- 31% nici nu se gândesc să îşi cumpere ceva nou de îmbrăcat

Încercaţi să nu exageraţi! Petrecere frumoasă şi Crăciun fericit! 

Sursa: tabu.ro


Organizația "Reporterii fără Frontiere" denunţă verdictul Curții de la Tiraspol

Organizația
Foto: fr.rsf.org

Organizația "Reporterii fără Frontiere" este indignată şi denunţă verdictul bazat pe mărturii obținute prin tortură cu scopul de a reduce la tăcere jurnalistul moldovean, Ernest Moldovean.



Desfășurarea procesului, în cadrul căruia toate drepturile jurnalistului Vardanean au fost încălcate, a demonstrat partinitatea justiției transnistrene şi determinarea autorităţilor transnistrene de a-l condamna pe jurnalist. Avocatul său a fost împiedicat să ajungă la Tiraspol din "motive de securitate". Accesul la audieri au fost interzise publicului, reprezentanţilor OSCE și rudelor lui Ernest Vardanean. Avocatul numit de curte a refuzat în mod constant să vorbească cu soţia jurnalistului, după audieri.

"Reporterii fără Frontiere" solicită de la guvernele Republicii Moldova, Rusiei, Curții Europene a Drepturilor Omului şi OSCE achitarea lui Ernest Vardanean.

"Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor", de asemenea, condamnă decizia Curții nerecunoscutei republici transnistrene care l-a condamnat pe jurnalistul independent, Ernest Vardanean, la 15 ani privațiune de libertate , pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la fr.rsf.org și cpj.org


Cu 13 milioane de lei au fost găsite 308 voturi comuniste

Cu 13 milioane de lei au fost găsite  308 voturi comuniste
Colaj: UNIMEDIA

Comisia Electorală Centrală a anunțat, în urmă cu câteva minute, rezultatele renumărării buletinelor de vot de la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Cu toate că au fost înregistrate unele calcule greșite, acestea nu influențează în nici un fel distribuirea mandatelor în Parlamentul Republicii Moldova și PCRM rămâne cu 42 mandate, PLDM — 32, PDM — 15 şi PL — 12 mandate.

În urma procesului de renumărare, care a început la 15 decembrie 2010, Partidul Comuniștilor are cu 308 voturi mai mult decât în urma numărării buletinelor de vor la 28 noiembrie, iar Partidul Liberal Democrat cu 112 mai puțin. Tot mai puține voturi au și Partidul Democrat - minus 227 voturi și Partidul Liberal - minus 98 voturi.

Cele mai semnificative date au fost înregistrare în Soroca, satul Rublenița unde comuniștii au luat cu 395 voturi mai mult, iar PLDM cu 129 mai puțin, PDM - 160 mai puțin și PL cu 34 voturi mai puțin decât în urma procesării voturilor la 28 noiembrie.

Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, în localitatea Rublenița a fost înregistrat un caz fără precedent, din cauza unei erori umane au fost încurcate pachetele cu buletine de vot. Asupra acestui caz umează să se expună Procuratura Generală.


Dacă ar fi să excludem voturile din Rublenița, în urma renumărării, Partidul Comuniștilor are cu 87 de voturi mai puțin decât în urma numărării buletinelor de vor la 28 noiembrie, Partidul Liberal Democrat cu 17 mai mult. Tot mai puține voturi au și Partidul Democrat - minus 67 și Partidul Liberal - minus 64 buletinde de vot.

De asemenea, în urma renumărării voturilor s-a stabilit că la votare au participat cu 107 cetățeni mai mult, adică 1 733 051 și nu 1 732 944 așa cum au arătat datele din 28 noiembrie.

Raportul prezentat de Comisia Electorală Centrală va fi înaintat spre aprobare Curții Constituționale.

UNIMEDIA menționează că potrivit hotărârii CC din 10 decembrie, Curtea Constiuțională a dispus renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 în ansamblu pe ţară, în conformitate cu prevederile Codului Electoral al Republicii Moldova.

Amintim că în urma unei cereri depuse de PCRM, CC a decis renumărarea voturilor exprimate la alegerile din 28 noiembrie. Comuniștii au invocat numeroase încălcări în listele electorale suplimentare, ce au dus la pierderea a 1% din voturile obținute de PCRM. Ulterior, PCRM a declarat că CEC a exagerat cu devizul de cheltuieli pentru renumărarea voturilor, care a constituit 13 115 923 lei.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Estonia se pregăteşte să treacă la euro de la 1 ianuarie 2011

Estonia se pregăteşte să treacă la euro de la 1 ianuarie 2011
Foto: Grup RC

Estonia va trece la moneda euro la 1 ianuarie 2011 şi se află în ultima fază a pregătirilor pentru a deveni, în ciuda crizei, a 17-a ţară UE care adoptă moneda unică europeană. Alimentarea în avans a băncilor din Estonia şi a clienţilor lor cu bancnote şi monede euro e în curs de desfăşurare. De la 1 decembrie, coroanele estone pot fi schimbate gratuit în euro.


De asemenea, în bănci şi oficii poştale au fost puse în vânzare mini-kituri cu monede în euro, în valoare de 200 coroane (12,79 euro), cu o faţă naţională estonă. La data de 10 decembrie fuseseră vândute peste 380.000 de seturi. Monedele estone în euro nu vor avea curs legal decât începând cu 1 ianuarie 2011, dar introducerea lor în avans va face mai uşoară această trecere.

La 13 iulie 2010, Consiliul European a ajuns la concluzia că Estonia îndeplineşte toate criteriile de convergenţă necesare şi este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2011. Cursul de schimb a fost fixat cu titlu irevocabil la 15,6466 coroane pentru 1 euro.

După ce Estonia va deveni cel de-al 17 lea membru al zonei euro, numărul cetăţenilor europeni care se vor bucura de aceeaşi monedă se va ridica la 330 de milioane de persoane.

În prezent, 16 ţări membre UE au adoptat monedat euro: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spainia.

Alte opt ţări vor fi obligate să se alăture zonei euro în monmentul în care vor îndeplini criteriile stricte de aderare.

Politica monetară intră în responsabilitatea Băncii Centrale Europene, deşi nu există o reprezentare, guvernare sau politică fiscală comună pentru moneda Uniunii. Există o anumită cooperare prin intermediul Eurobgrup, care ia deciziile politice referitoare la Zona euro şi moneda unică.

Neoficial, din Zona euro pot fi considerate ca făcând parte şi terţe ţări care au adoptat moneda - de pildă, Muntenegru. Alte trei microstate europene - Monaco, San Marino şi Vatican - au încheiat acorduri cu Uniunea Europeană pentru a le permite să folosească euro ca moendă oficială, dar ele nu fac parte oficial din Zona euro şi nici nu sunt reprezentate în Consiliul de Administraţie al BCE.

(VIDEO) Campanie șocantă împotriva SIDA: ”Mai bine să mori de bătrânețe...”

(VIDEO) Campanie șocantă împotriva SIDA: ”Mai bine să mori de bătrânețe...”
Foto: captura imagini video

O campanie a guvernului chilian pentru sensibilizarea faţă de SIDA, care are ca slogan ”Mai bine să mori de bătrâneţe...”, a stârnit numeroase controverse, fiind considerată de prost gust şi prea puţin explicită despre HIV.


Spotul televizat arată o persoană vârstnică, victimă a unui infarct. Coloana sonoră a spotului ”salută” evenimentul cu muzică de sărbătoare, aplauze, confetti... ”Să mori de bătrâneţe este mult mai amuzant decât să mori de SIDA...”, este sloganul campaniei.

Apoi, soţia victimei , şocată fiind, se prăbuşeşte la rândul său în urma unei crize cardiace şi decedează alături de companionul său. Din nou muzică de sărbătoare, strigăte de ”Bravo !”, şi comentariul ”dacă mori împreună cu cel care ţi-a fost partener toată viaţa, este încă şi mai bine. Atenţie la SIDA! Fiţi fideli!”.

Campania guvernamentală a stârnit dezbateri şi numeroase comentarii negative pe internet şi pe reţelele sociale. Ea a fost criticată de asociaţia seropozitivilor Vivo Positivo, care reproşează guvernului că se autocenzurează neîndrăznind să vorbească despre sex.

Ministrul sănătăţii, Jaime Manalich, este însă satisfăcut de rezultate: 'Campania şi-a atins perfect obiectivul' pentru că oamenii vorbesc din nou despre Sida.

Oficial, circa 20.000 de chilieni au fost diagnosticaţi cu HIV, dar mediile medicale estimează că numărul acestora ar fi între 35.000 şi 50.000, informează Agerpres.



Sursa: kappa.ro