(grafic) 15% din cetățenii Republicii Moldova cred în rai și 13% în iad

vineri, 19 noiembrie 2010

(grafic) 15% din cetățenii Republicii Moldova cred în rai și 13% în iad
Foto: stopandthink.renewingminds.com

88% din cetățenii Republicii Moldova cred în Dumnezeu. Totodată, 15%  cred în rai, iar 13% în iad și 11% cred în viața de după moarte. Datele rezultă din sondajului făcut public azi, 19 noiembrie, de către  Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”.


Mai mult, 12% din pupulație cred în horoscop, 4% în reîncarnare și tot 4% în vrăjitorie. 

4% din cetățeni nu au răspuns la aceste întrebări.

UNIMEDIA precizează că sondajul a fost efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”, pe un eşantion de 1022 persoane din 83 de localități. Colectarea datelor s-a realizat  în perioada 10-16 noiembrie 2010.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Fostul șef al SIS: Nu am avut salariu chiar de 80 mii de euro

Fostul șef al SIS: Nu am avut salariu chiar de 80 mii de euro
Foto: UNIMEDIA

Președintele Partidului Umanist, Valeriu Pasat, a negat că ar fi primit un salariu de cca 80 de mii euro în perioada cât a lucrat la RAO EAS Rosia. Întrebat la o emisiune de dezbateri de la ProTV Chișinău dacă sunt adevărate informațiile vehiculate de presă cu privire la veniturile sale, Valeriu Pasat a menționat că datele nu sunt chiar atât de mari.


"Într-adevăr, am avut un salariu semnificativ la RAO EAS Rosia, însă nu e vorba de 80 mii euro", a precizat fostul șef SIS. Rugat să spună dacă onorariul acestuia a fost cu mult mai mic de 80 mii euro, Pasat a menționat: "Nu, nu cu mult mai mic. Puțin mai mic", a conchis acesta. 

UNIMEDIA amintește că potrivit informațiilor date publicității de PublikaTV, fostul de consilier al lui Anatolie Ciubais la "RAO EAS Rosia" ar fi fost remunerat cu circa 80 mii euro lunar. Valeriu Pasat a declarat la Comisia Electorală Centrală venituri în valoare de cca 1 milion de dolari în perioada 2008-2009. 

Sursa: UNIMEDIA


Bărbatul înjurat de Voronin: Voronin părea beat. Cred că suferă de "paranoia voievodală!"

Bărbatul înjurat de Voronin: Voronin părea beat. Cred că suferă de

Vladimir Capanji, cel care a avut o altercaţie verbală cu Vladimir Voronin la o întâlnire electorală în Găgăuzia, a comentat incidentul. „În calitate de psihiatru, am fost nevoit să intervin în cadrul acestei întâlniri electorale, or Voronin părea beat, nu vorbea coerent şi a insultat mai multe persoane, inclusiv conducerea de vârf a Republicii Moldova. Acesta şi-a permis o remarcă nu tocmai potrivită şi la adresa găgăuzilor", a declarat pentru „Adevărul", Vladimir Capanji, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, de origine etnică găgăuz, citat de adevarul.ro.


Capanji, care este medic-psihiatru, susţine că l-a întrebat pe Voronin dacă este marxist, iar în replică acesta "a debitat doar insulte şi a cerut să fiu scos din sală. Garda personală nu a intervenit, deoarece întrunirea putea degenera într-o încăierare generală. A doua zi am depus şi o cerere la poliție pentru tragerea la răspundere a lui Voronin, în care am solicitat ca acesta să fie supus unui control psihiatric".

Vladimir Capanji susţine că Vladimir Voronin suferă de "paranoia voievodală" şi că ar trebui ca acesta să fie pus la evidenţa psihiatrică. „Eu sunt anticomunist din anul 1949, când împreună cu părinţii mei am fost deportat din Republica Moldova pentru 8 ani în Siberia şi consider că Partidul Comuniștilor trebuie interzis", a mai adăugat Capanji. 




68% din cetățenii R. Moldova au sentimente foarte bune față de Rusia și 21% foarte rele față de România

68% din cetățenii R. Moldova au sentimente foarte bune față de Rusia și 21% foarte rele față de România
Foto: CBS-AXA

68% din cetățenii Republicii Moldova au sentimente bune și foarte bună față de Rusia. 60% simt același lucru față de Uniunea Europeană, 56% față de Ucraina, 51% față de Statele Unite ale Americii și 40% față de România. Cel puțin așa arată rezultatele sondajului făcut public azi, 19 noiembrie, de către  Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”.


În același timp, o altă parte a populației are sentimente rele și foarte rele față de aceste state. 5% au acest sentiment față de Rusia, 4% față de Uniunea Europeană, 4% - Ucraina, 5% - SUA și 21% față de România.

UNIMEDIA precizează că sondajul a fost efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”, pe un eşantion de 1022 persoane din 83 de localități. Colectarea datelor s-a realizat  în perioada 10-16 noiembrie 2010. 

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Linia de cale ferată "Cahul-Giurgiuleşti", din nou subiect de dispută la Curtea de Conturi

Linia de cale ferată
Foto: casata.md

Lucrările de construcţiei a liniei de cale ferată "Cahul-Giurgiuleşti" au fost demarate fără a dispune de documentaţia de proiect. Nici până în prezent nu există acest proiect şi nu există un deviz general de cheltuieli, expertizat regulamentar. De asemenea, nu sunt perfectate documentele referitor la atribuirea terenurilor pentru construcţia obiectivului. Acestea sunt concluziile principale ale Curţii de Conturi în urma realizării auditului corectitudinii utlizării mijloacelor financiare publice şi patrimoniului public la construcţia liniei de cale ferată "Cahul-Giurgiuleşti" în perioada anilor 2007, 2008, 2009 şi primul semestru al anului 2010, făcute publice astăzi, 19 noiembrie 2010. 


"Acest fapt nu permite determinarea costului real al lucrărilor de construcţie, precum şi volumul lucrărilor necesare pentru finisarea acestui obiectiv, nu poate fi confirmat costul final de deviz al lucrărilor de construcţie", a spus Vladimir Potlog, directorul Departamentului de Audit nr. 3 al Curţii de Conturi.

Drept consecinţă a neperfectării documentelor referitor la atribuirea terenurilor pentru construcţia obiectivului dat, nu a fost asigurată schimbarea destinaţiei terenurilor şi nu au fost compensate pierderile cauzate de excluderea terenurilor din categoriile de terenuri cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic. Aceste neconformităţi, potrivit Curţii de Conturi, au generate cheltuieli suplimentare iraţionale în sumă totală de 3517,6 mii lei. În acelaşi context, s-a menţionat că pierderile cauzate de excluderea acestor terenuri se estimează la sumă totală de 119,7 milioane lei.

Amintim că, în cadrul unui raport de audit prezentat în aprilie 2010, Curtea de Conturi a comunicat că, contrar prevederilor legale, la indicaţiile Agenţiei „Moldsilva”,  Întreprinderea de Stat „Silva-Sud”, a decis transmiterea „sub construcţia liniei de cale ferată  Cahul-Giurgiuleşti” a 37 ha de teren forestier, în lipsa unei Hotărâri a Guvernului.

Menţionăm că proiectul de construcţie a liniei de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti a fost lansat în mai 2007. „Acesta este ideea conducerii de vârf. Ea este deja finanţată şi acceptată, dar cu grave şi mari încălcări ale legislaţiei noastre în vigoare”, susţinea în acea perioadă Gheorghe Vasilache, preşedintele raionului Cahul, într-un interviu acordat pentru bbcromanian.com în anul 2007.

Fostul Guvern a decis că tronsonul să fie construit de ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM). În loc să se organizeze licitaţii pentru selectarea firmelor, administraţia CFM a încheiat contracte de antrepriză cu numeroase întreprinderi, printre care şi SRL „Moldconstruct Market” – o firmă privată la care fiul ex-preşedintelui Vladimir Voronin deţine funcţia de economist.

Actualul director al CFM, Ilie Ţurcan, nu a putut comenta toate neregulile constatate de Curtea de Conturi şi nici cum stau lucrurile la moment, motivând că se află în această funcţie de jumătate de an. 

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Daniela Dermengi


Ghimpu: Vom depăşi problemele procedurale, pentru ca tratatul de frontieră cu România să fie ratificat

Ghimpu: Vom depăşi problemele procedurale, pentru ca tratatul de frontieră cu România să fie ratificat

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, nu contestă legalitatea textului Tratatului privind regimul de frontieră cu România, ci doar procedura de semnare a acestuia din partea Republicii Moldova. El se declară convins că vor fi depăşite toate problemele procedurale pentru ca acest Tratat să fie ratificat. Mihai Ghimpu a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat astăzi, 19 noiembrie, agenției Agerpres. 

”Aş face o precizare extrem de importantă. Nu e vorba despre constituţionalitatea Tratatului ca atare, adică despre conţinutul documentului. Noi am apreciat şi apreciem Tratatul în sine, ca şi eforturile care s-au făcut de partenerii şi fraţii noştri din România pentru ca el să fie finalizat. Problema care a pornit discuţiile nu este conţinutul Tratatului, ci procedurile de semnare din partea Chişinăului, care, din păcate, nu au fost în acord cu legislaţia Republicii Moldova”, a explicat președintele interimar. 


Ghimpu susține că nu a vrut să-și exprime rezervele imediat după semnarea Tratatului, pentru a nu dezvălui public ”un anumit mod în care unii înţeleg colaborarea în interiorul AIE”, referindu-se la faptul că, în calitate de președinte, nu a fost informat despre negocierile ce se poartă. Ghimpu a amintit că după semnarea Tratatului s-a arătat nemulțumit nu doar el, dar și alți colegi din Alianță.  ”Să porţi negocieri şi apoi chiar să semnezi un document de asemenea importanţă, fără o informare a preşedintelui, mi se pare un lucru cel puţin anormal. E clar că s-a făcut o greşeală, din grabă, din neatenţie sau, poate, din raţiuni electorale, dar cei care au făcut-o sunt conştienţi de asta”.

Totdată, președintele interimar a asigurat că își dorește ratificarea documentului, dar după ce vor fi clarificate și corectate toate problemele legale. ”Vom face tot ce stă în puterile noastre pentru a depăşi toate problemele procedurale, pentru ca tratatul să fie ratificat. Ar fi inacceptabil ca acest Tratat să nu poată fi ratificat în Parlament din cauza unor vicii de procedură la semnare”, a spus Ghimpu, menționând că nu va sesiza Curtea Constituțională în acest sens.

UNIMEDIA amintește că Tratatul privind regimul de frontieră dintre România şi Moldova a fost semnat la 8 noiembrie, la Bucureşti, de către ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, şi premierul moldovean, Vlad Filat. La 15 noiembrie, președintele interimar, Mihai Ghimpu, a declarat că Tratatul privind regimul de frontieră cu România semnat de Vlad Filat la București este neconstituțional, iar prim-ministrul a făcut abuz de funcție. Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, a declarat la rândul său, că România nu semnează documente neconstituționale. Pentru a intra în vigoare, Tratatul urmează a fi ratificat în Parlament.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la agerpres.ro


Se prelungeşte arestul pentru figuranţii din dosarul celor 61 500 dolari falşi puşi în circulaţie

Se prelungeşte arestul pentru figuranţii din dosarul celor 61 500 dolari falşi puşi în circulaţie
Foto: photobucket.com

Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei informează că instanţa de judecată a dispus prelungirea arestului preventiv cu încă 20 de zile pentru fiecare dintre cei cinci membri ai grupării internaţionale, învinuiţi de tentativă de punere în circulaţie a dolarilor falşi. În privinţa colaboratorului MAI implicat în infracţiune, instanţa a decis ca acesta să fie arestat la domiciliu.


Amintim că la 1 noiembrie curent, directorul adjunct al Direcţiei Generale Urmărire Penală din cadrul CCCEC, Bogdan Zumbreanu, a anunţat că a fost reţinută o grupare criminală care ar fi falsificat şi pus în circulaţie 61 500 dolari SUA. Conform investigaţiilor CCCEC, în Moldova urma să ajungă o sumă mult mai mare, de până la un milion de dolari falşi.

Gruparea este formată din 5 persoane, dintre care un colaborator al MAI şi un cetăţean al Bulgariei. Bogdan Zumbreanu a menţionat că dintre cele 5 persoane reţinute, 4 nu sunt angajate în câmpul muncii, iar colaboratorul MAI activează în afara Chişinăului, ca inspector al poliţiei criminale.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, legislaţia Republicii Moldova prevede o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate de la 7 la 15 ani.

Sursa: UNIMEDIA