Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu gripă a ajuns la 29

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu gripă a ajuns la 29
Poză simbol
Foto: jurnalul.ro

Pâna la data de astăzi, 22 ianuarie, în republică au fost confirmate, prin teste de laborator, 29 cazuri de gripă de sezon. În cea mai mare parte, cazurile de gripă au fost înregistrate în municipiul Chişinău şi raionul Ungheni. 12 dintre cazurile de gripă au fost înregistrate la copii cu vârsta de 0-17 ani şi două la femei însărcinate.


„În ultimele 24 de ore, în municipiul Chişinău, 129 de persoane au solicitat asistenţa medicală la domiciliu din cauza virozelor, dintre care 44 maturi şi 85 copii. Au fost internaţi trei maturi şi un copil cu suspecţie la gripa sezonieră", informează Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat remis presei.

Toate persoanele bolnave nu au fost vaccinate contra gripei. Specialiştii susţin că virusul AH1N1 s-a transformat în gripă sezonieră.

Cifrele existente la moment sunt de circa 1,5 ori mai mici ca cele din perioada similară a anului 2010.

Ministerul Sănătăţii recomandă insistent, la apariţia primelor simptoame de răceală să vă adresaţi medicului de familie.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: