Scriam anterior pe zumzum că în actuala campanie este vizibilă o oarecare modernizare a tehnicilor publicitare, dar această schimbare este mai mult una superficială. Majoritatea partidelor au rămas fidele vechilor tactici, exemplul cel mai potrivit fiind Partidul Comuniştilor. (În acest context, ne cerem scuze față de cititori pentru incapacitatea „logistică” de a analiza publicații/ziare comuniste sau portaluri „de știri” integrale. Panouri și printuri PCRM nu am găsit.)
Chiar dacă rămîne pe primul loc în preferinţele alegătorilor, PCRM, o formaţiune de tristă faimă, îşi pierde popularitatea pe zi ce trece. Comuniştii nu mai au potenţialul să cîştige voturile de odinioară. Brandul PCRM este incapabil să atragă susţinătorii altor concurenţi.
În primul rînd, pentru că este un brand ce trezește emoții puternice, este ori urît și disprețuit cu putere, ori iubit cu pathos inexplicabil (inexplicabil din motive pe care le voi prezenta mai tîrziu). În al doilea rînd, pentru că formațiunea nu are o ideologie veritabilă, e bazată pe falsa promovare a unor valori anacronice şi, incapabilă să-şi construiască o imagine/identitate proprie, s-a definit în opoziţie cu celelalte partide (rivalităţi aşa-zis ideologice cu cele de dreapta şi personale cu cele de stînga – „trădătorii” Ţurcan (MU) şi Lupu (PDM)). Atît timp cît nu vor efectua un rebranding politic (și aici mă refer nu doar la imagine-nume, ci la o reformare esențială, care să rezulte în construirea unei formațiuni cel puțin în pas cu timpul), comuniştii vor folosi vechile tactici, bazate pe propagandă, dezinformare şi chiar instigare la ură interetnică/„de clasă” (deși, în mod paradoxal, se laudă că ar „sprijini” mediul investițional, prin „aproape” metode liberale, de dreapta).
Atitudinea foarte ostilă şi agresivă a comuniştilor faţă de oponenţi i-a îndepărtat de electoratul mai indecis al acestora, îngustînd foarte mult segmentul de potenţial target. Acesta se va limita doar la cei care sunt deja susţinători ai PCRM şi la cei realmente indecişi: la votanţi cu un nivel de cultură (politică şi nu doar) scăzut, la îndoctrinaţi, nostalgici după gloria apusă a „secerei şi ciocanului”. În consecinţă, strategia PCRM va avea drept scop principal păstrarea şi mobilizarea propriului electorat.
Mesajul comuniştilor speculează din gros prejudecăţile şi emoţiile unor categorii de alegători. Vom distinge 2 părţi ale mesajului: prima mizează mai mult pe aspectul emoţional, aşa-zisul patriotism moldovenist (statalitatea şi identitatea moldovenească) şi opoziţia (chiar ura, agresivitatea, disprețul afișat) faţă de „trădători” şi „români”, şi se adresează mai ales categoriilor vulnerabile emoţional - tineretul şi bătrînii; şi a doua este bazată pe promisiuni ce ţin de economie, probleme sociale şi domenii adiacente, formulată astfel încît să creeze iluzia de raţionalitate și profesionalism şi se adresează celor preocupaţi de aspecte mai puţin „patriotice” ale vieţii, dar totuşi suficient de naivi pentru a putea fi convinși prin promisiuni false. Mesajul e concentrat în sloganul „Moldova alege victoria!”, care în contexte diferite accentuează o parte sau alta a mesajului.
Spre exemplu, în bannerul de mai sus sloganul e plasat pe un fundal roşu, alături de simbolul partidului şi un steag mutilat al Moldovei (în variantă medievală?!). Prin această imagine este sugerată o stare de pericol, se creează o tensiune artificială şi se apelează la spiritul „patriotic”: alternativa „victoriei” e, fireşte, „înfrîngerea”, deci „Moldova” trebuie salvată! De cine? Nu contează! AIE, mafioţii, imperialiştii români, burgezia, dușmanii poporului, cel-ce-gîndește-prea-mult sau cel-ce-spune-prea-mult, etc. Important e că există un „duşman” şi acesta (aceștia) pune ţara în pericol. E patetic și penibil modul în care au mutilat steagul Moldovei, dar tricolorul e, vrei-nu vrei, cam românesc şi nu se prea potriveşte cu ideologia PCRM (extremist-stîngist-statalist-pe-alocuri-liberală).
În seria de bannere de mai sus, sloganul apare într-un context diferit: fundalul e alb, iar alături apar imagini cu oameni fericiţi, zîmbitori, menite să stîrnească emoţii pozitive şi simpatie privitorului. În plus, mesajul e nuanţat de cîte o promisiune electorală. Spre exemplu „Anul 2015: învăţămîntul de stat trebuie să fie gratuit în totalitate”, iar alături o studentă frumuşică care zîmbeşte. O astfel de abordare mai relaxată, mai modernă, mai pozitivă, e salutabilă, dacă n-ar fi vorba de populism, căci, per ansamblu, PCRM promite mai tot ce poate fi promis într-o campanie electorală. Fireşte, un astfel de program este irealizabil, iar unele puncte speculează lipsa de gîndire critică a cititorului (ex.: creşterea salariului mediu este un truc propagandistic, problema reală fiind salariul minim).
În concluzie, putem spune că PCRM apelează la tactici murdare (populism, manipulare, decontextualizare, istorie sovietică, specularea conflictelor socio-etnice) şi nu dă dovadă de multă originalitate. Aceste tactici sunt încă eficiente, pentru că sunt adaptate la electoratul comunist - un public căruia-i lipsește cu desăvîrșire cultura politică, fără spirit critic, fără capacitatea de a gîndi, discerne, înțelege pe cont propriu, vulnerabil emoțional, cu o stare materială dacă nu foarte precară atunci la limita decenței sau membrii de partid. Atît timp cît aceste vulnerabilităţi sociale (lipsa educației, sărăcia, lipsa gîndirii critice, etc) şi personale (lipsa de respect și înțelegere între etnii, ideile despre „dușmani”, „asupritori”, „salvatori”, etc) vor persista, comuniştii le vor exploata.
