Actorii care au scos cei mai mulţi bani din seriale

duminică, 16 octombrie 2011

Actorii care au scos cei mai mulţi bani din seriale
Foto: cancan.ro

Au câşigat milioane de dolari doar într-un an, graţie succesului la public de care s-au bucurat serialele în care au jucat. Este vorba despre starurile masculine de la Hollywood.


Astfel, turbulentul Charlie Sheen a încasat, într-un singur an, o sumă absolut impresionantă, respectiv 40 de milioane de dolari. Actorul, care a fost dat afară din serialul "Doi bărbaţi şi jumătate", nu poate decât să spere că noul său show - "Anger management", se va bucura de acelaşi succes şi îi va aduce la fel de mulţi bani în cont.


Ray Romano se poate declara şi el fericit. A avut încasări de 20 de milioane de dolari graţie interpretărilor sale din "Men of a Certain Age", "Everybody Loves Raymond" şi "Ice Age".

Steve Carell a dat lovitura şi a câştigat, doar într-un an, 15 milioane de dolari. Totul datorită serialului "The Office".Cu 13 milioane mai mult în cont are şi actorul Mark Harmon. Apariţia din serialul "NCIS: Naval Criminal Investigative Service" nu i-a adus doar o grămadă de bani, ci şi foarte mulţi admiratori.

Jon Cryer nu a câştigat la fel ca Charlie Sheen, fostul său partener din serialul "Doi bărbaţi şi jumătate", dar nici nu se poate plânge. Veniturile sale au fost de 11 milioane de dolari în ultimul an.

Aceeaşi sumă de bani a încasat-o şi Laurence Fishburne, pentru apariţia din serialul "CSI".
Patrick Demsey este mai bogat cu 10 milioane de dolari, graţie rolului din serialul "Anatomia lui Grey".

Simon Baker a câştigat şi el mai mult cu nouă milioane în ultimul an pentru apariţia din serialul "The Mentalist". Cu aceeaşi sumă frumoasă, nouă milioane de dolari, se laudă şi starul Hugh Laurie, cunoscut din serialul "Dr. House". Actorul are însă şi veleităţi de cântăreţ, el lansând un album de jazz intitulat "Let Them Talk".

Sursa: cancan.ro


O nouă lege cu privire la deţinerea armelor de foc a ajuns în Parlament

O nouă lege cu privire la deţinerea armelor de foc a ajuns în Parlament
Foto: uups.ro

Ministerul Afacerilor Interne a elaborat proiectul legii privind regimul armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă, care a fost aprobat de Guvern şi, la moment, se află în Parlament pentru examinare, anunţă serviciul de presă al instituţiei.

Asta în contextul în care multiplele lacune existente în Legea cu privire la arme, creează dificultăţi în cadrul aplicării acesteia, precum şi la calificarea faptelor ilicite. Clasificarea armelor este confuză şi contradictorie, lipseşte definirea semnificaţiei termenilor utilizaţi şi celor din legislaţie - care sunt trataţi diferit.


Legislaţia actuală nu stipulează clar ce înseamnă utilizarea armelor contrar destinaţiei lor speciale. De asemenea cadrul legal nu prevede restricţii privind modificarea neautorizată a armelor şi nici procedura de neadmitere în circuitul civil a armelor transformate.


Principalele prevederi ale proiectul sunt:

- o nouă clasificare a armelor cu destinaţie civilă în conformitate cu cerinţele europene şi definirea promptă a semnificaţiei termenilor utilizaţi;

- delimitarea strictă a destinaţiei tuturor categoriilor de arme şi stabilirea unor reguli clare şi adecvate utilizării lor (armele lungi cu ţeava lisă vor fi utilizate numai pentru practicarea vânatului legal; armele lungi cu ţeava ghintuită vor fi utilizate numai pentru practicarea sportului şi antrenamentelor de tir, armele scurte (pistoale şi revolvere) vor fi utilizate numai pentru autoapărare şi pază, armele pneumatice vor fi utilizate numai pentru divertisment şi antrenament în tir etc.);

În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova se permite vânătoarea doar cu arme cu ţeava lisă, însă, în multe cazuri, se vânează cu arme combinate, care au ţeavă lisă şi ţeavă ghintuită, şi în acest caz practic este imposibil să demonstrezi că se vânează şi din ţeava suplimentară ghintuită sau din cea lisă. Astfel, deţinerea în posesie a armele lungi cu ţeava lisă va fi autorizată doar pentru persoanele fizice care sunt membri ai Societăţii vânătorilor şi pescarilor pentru a dubla controlul asupra acestora.

- utilizarea armelor contrar destinaţiei lor speciale, va înceta dreptul de posesie sau va limita dreptul de proprietate asupra lor;

- pentru unele categorii de arme se va acorda doar dreptul de deţinere fără drept de portarmă, în dependenţă de destinaţia acestora şi de condiţiile de autorizare (colecţionarul de arme va avea dreptul de portarmă doar pentru opt arme, iar pentru celelalte doar dreptul de păstrare); Pentru autorizarea dreptului de deţinere a unui număr mai mare de opt unităţi de arme, persoana fizică va trebui să întrunească condiţiile de colecţionar de arme şi să obţină atestat de colecţionar;

- Pentru a obţine dreptul de deţinere a armelor de foc, persoana trebuie să aibă 18 ani, să frecventeze un curs de instruire teoretică şi practică pentru mânuirea armei de foc, organizat de o autoritate acreditată în domeniu, precum şi să nu aibă antecedente penale.

UNIMEDIA precizează că potrivit datelor MAI, numărul infracțiunilor comise cu aplicarea armelor de foc a crescut cu 50%  comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe parcursul a 9 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 34 infracţiuni, dintre care 10 omoruri, față de 22 de infracțiuni înregistrate în 2010.

Ultimul caz de omor, care a zguduit Capitala, a avut loc în luna septembrie, când Ion Șoltoianu l-a împușcat pe fostul angajat MAI, Ion Stratulat, cu arma pe care o deținea legal. Ulterior, la domiciliul sportivului au fost depistate încă două arme deținute ilegal. Atunci prim-ministrul Vlad Filat declarase că urmează în regim de urgență să fie modificată legislația la capitolul port de armă, dar și introducerea unor sancțiuni drastice pentru port de armă ilegal.

Conform Registrului de stat al armelor, în Republica Moldova sut 52 mii persoane fizice care deţin în posesie cca 60 mii arme de foc.


Sursa: UNIMEDIA
 


Mai sunt câteva zile până când vom fi 7 miliarde pe planetă

Mai sunt câteva zile până când vom fi 7 miliarde pe planetă
Foto: adevarul.ro

Populaţia lumii va atinge 7 miliarde peste câteva zile, potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.


În urmă cu doar 12 ani, se atinsese deja cifra de şase miliarde, scrie presa britanică. Iar până în 2025, vom fi opt miliarde şi zece miliarde până la sfârşitul secolului, potrivit estimărilor oficiale.


Cel mai probabil, omul ce va rotunji zilele acestea cifra globală se va naşte în regiunea Asia-Pacific, unde natalitatea este mai mare decât oriyunde altundeva pe planetă.

Experţii spun că rata de creştere a populaţiei globale (care s-a triplet din 1940) reprezintă un risc tot mai mare chiar pentru această populaţie. Vor fi tot mai mulţi oameni care au nevoie de locuinţe, aliment, îngrijiri medicale, energie, pensii. Iar resursele naturale sunt tot mai puţine. 
În plus, populaţia se stabileşte tot mai mult în zonele industriale, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat cea mai mare crşetere economică se va înregistra în ţările în curs de dezvoltare.

"Cârcotaşul" Şerban Huidu, a provocat un accident: Două persoane au murit

Foto: realitatea.net

Accident cu mai multe victime la Timişul de Sus, în judeţul Braşov. Jeepul în care se afla realizatorul TV Şerban Huidu şi familia sa circula dintre Predeal spre Braşov, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism Dacia Logan. Două persoane din Logan au murit. Din primele informaţii furnizate de politişti, vinovat de producerea accidentului se face Huidu.


Accidentul s-a produs la ora 11.55 pe de DN1. Maşina condusă de Şerban Huidu a depăşit neregulamentar, a intrat pe contrasens lovind un Logan. Şoferul şi un pasager din autoturismul Logan au decedat. O a treia persoană din Logan a fost grav rănită.

"Accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei la carosabilul umed. În urma accidentului conducătorul auto şi pasagerul din dreapta din Logan au murit, o a treia persoană din Logan a fost grav rănită. Se pare că e vorba doar de o sperietură a copiilor din autoturimul jeep. Pot să confirm că maşina era condusă de Şerban Huidu. A spus că îi pare rău şi că nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat. A derapat şi a pătruns pe contrasens", a declarat  Dan Ivaşcu, inspector principal Poliţia Braşov.


Şerban Huidu, soţia sa şi cei doi copii ai lor au fost transportaţi la spital. "Victimele au fost transportate la spital de către echipajele SMURD. Două persoane au decedat. Cinci persone au fost transportate la spital. Una  e în stare gravă celelalte acuză politraumatisme", a declarat Ciprian Streja, purtător de cuvânt ISU Braşov.
În decembrie 2010, Huidu a suferit un accident grav pe o pârtie de schi, ajungând în comă.

"Cercetările vor stabili cine se face vinovat. Din primele verificări accidentul s-a produs din vina exclusivă a bucureşteanului care a intrat pe contrasens", a declarat Liviu Naghi, de la Poliţia Braşov.

Acum aproape trei ani, în ianuarie 2009, Şerban Huidu a rămas fără permis în locul în care s-a produs accidentul de azi. Era într-o zi de sâmbătă. Atunci Huidu a făcut tot o depăşire neregulamentară pe linie continuă. A refuzat să semneze procesul verbal, iar surse din poliţie spun că a făcut şi scandal, supărat fiind de faptul că a fost oprit. A primit atunci şi o amendă de 180 de lei, transmite adevarul.ro.

(video) Chevrolet va dezvolta un nou concept EN-V

(video) Chevrolet va dezvolta un nou concept EN-V
Foto: autobook.ro

Chevrolet a anuntat ca a inceput sa lucreze la un nou concept EN-V ce reprezinta viziunea GM asupra vehiculelor de transport personal cu zero emisii de CO2.


Primul concept electric cu doua locuri destinat zonelor urbane a fost prezentat la Shanghai Expo 2010, iar acum, noua versiune propune o serie de noi dotari precum climatizare si spatiu de depozitare, plus poate fi condus in orice conditii.


Chris Perry, vicepresedinte global Chevrolet Marketing and Strategy, a declarat ca "pana in 2030, mai multe de 60% din cei 8 miliarde de oameni vor locui in zone urbane [...] Chevrolet EN-V reprezinta o posibila solutie pentru clientii ce traiesc in zonele unde alternativele de transport sunt necesare."

Chevrolet EN-V Concept (Electric Networked-Vehicle) este un vehicul cu zero emisii de CO2 alimentat de un set de baterii litiu-ion, ce pot fi reincarcare de la orice priza standard, si care poate parcurge cel putin 40 de km cu o singura incarcare.

Chevrolet EN-V imbina tehnologia GPS cu comunicatia vehicul-vehicul si cu tehnologiile Distance-Sensing, putand fi condus atat manual, cat si autonom. Sistemele masinii ofera mobilitate persoanelor ce nu pot conduce un vehicul, iar sistemul de comunicatie poate reduce numarul de accidente si de asemenea, masina poate gasi mult mai usor un loc de parcare.



(video) O mașină de spălat imită orgasmul feminin

(video) O mașină de spălat imită orgasmul feminin
Foto: Youtube

Imaginile ce urmează demonstrează că mașinile de spălat trebuie folosite cu produse de specialitate pentru întreținere, ori schimbate atunci când se învechesc. Amuzați de zgomotele pe care le face mașina de spălat, o familie a postat pe internet o filmare cu aparatul electrocasnic, în timp ce storcea rufele.


Aflată într-o debara, mașina de spălat scoate o serie de sunete care duc cu gândul la un orgasm feminin, momentul fiind antrenat și de mișcările efectuate.


 


Sursa: b1.ro


Guvernul de la Chişinău nu reacţionează la politica "controversată" a lui Smirnov

Guvernul de la Chişinău nu reacţionează la politica
Foto: kp.ru

Politica liderului de la Tiraspol este controversată pentru moment, iar multe acţiuni se fac şi din perspectiva aşa-ziselor alegeri care vor avea loc în decembrie. Declaraţia a fost lansată de către vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit oficialului, Chişinăul nu recunoaşte scrutinul care urmează să aibă loc în decembrie curent în Transnistria,  nu recunoaşte candidaţii înscrişi pe listele de alegeri şi evident nu poate sprijini unul sau altul dintre aceşti candidaţi.


Din acest motiv, partea moldovenească nu reacţionează la declaraţiile şefului administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narâşkin, care a spus că decizia liderului de la Tiraspol de a candida pentru al cincilea mandat este un pas greşit. "Este o practică generală, când din partea unor parteneri străini vin mesaje de susţinere pentru unul sau altul dintre candidaţi într-o eventuală cursă electorală", crede Carpov.

Autorităţile de la Chişinău nu reacţionează nici la recenta decizie a lui Smirnov, prin care Transnistria nu trece la ora de iarnă, considerând-o încă o dovadă a politicii controversate a acestuia. 

"Acţiunile domnului Smirnov sunt contradictorii - pe de o parte dânsul a fost în Germania, a avut un şir de întrevederi cu primul ministru al Republicii Moldova şi ca urmare la Moscova s-a decis reluarea negocierilor oficiale. În acelaşi timp uitaţi-vă ce se întâmplă în Tiraspol - ultima decizie a domnului Smirnov, de a nu trece la fusul orar împreună cu Republica Moldova, împreună cu Chişinăul, care ar corespunde practicii europene. Astfel regiunea transnistreană, sau Smirnov doreşte să menţină fusul orar împreună cu Ucraina şi Federaţia Rusă. Deci, politica liderului de la Tiraspol este controversată pentru moment. Înţeleg că multe acţiuni se fac şi din perspectiva aşa-ziselor alegeri",  a declarat vicepremierul.

UNIMEDIA precizează că recent, Igor Smirnov a semnat un ordin, potrivit căruia Transnistria nu va trece la ora de iarnă. Astfel, pe teritoriu Republicii Moldova vor exista două fusuri orare. Chişinăul nu a anunţat deocamdată despre unele măsuri întreprinse în acest sens.  


Sursa: UNIMEDIA