Guvernul de la Chişinău nu reacţionează la politica "controversată" a lui Smirnov

duminică, 16 octombrie 2011

Guvernul de la Chişinău nu reacţionează la politica
Foto: kp.ru

Politica liderului de la Tiraspol este controversată pentru moment, iar multe acţiuni se fac şi din perspectiva aşa-ziselor alegeri care vor avea loc în decembrie. Declaraţia a fost lansată de către vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit oficialului, Chişinăul nu recunoaşte scrutinul care urmează să aibă loc în decembrie curent în Transnistria,  nu recunoaşte candidaţii înscrişi pe listele de alegeri şi evident nu poate sprijini unul sau altul dintre aceşti candidaţi.


Din acest motiv, partea moldovenească nu reacţionează la declaraţiile şefului administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narâşkin, care a spus că decizia liderului de la Tiraspol de a candida pentru al cincilea mandat este un pas greşit. "Este o practică generală, când din partea unor parteneri străini vin mesaje de susţinere pentru unul sau altul dintre candidaţi într-o eventuală cursă electorală", crede Carpov.

Autorităţile de la Chişinău nu reacţionează nici la recenta decizie a lui Smirnov, prin care Transnistria nu trece la ora de iarnă, considerând-o încă o dovadă a politicii controversate a acestuia. 

"Acţiunile domnului Smirnov sunt contradictorii - pe de o parte dânsul a fost în Germania, a avut un şir de întrevederi cu primul ministru al Republicii Moldova şi ca urmare la Moscova s-a decis reluarea negocierilor oficiale. În acelaşi timp uitaţi-vă ce se întâmplă în Tiraspol - ultima decizie a domnului Smirnov, de a nu trece la fusul orar împreună cu Republica Moldova, împreună cu Chişinăul, care ar corespunde practicii europene. Astfel regiunea transnistreană, sau Smirnov doreşte să menţină fusul orar împreună cu Ucraina şi Federaţia Rusă. Deci, politica liderului de la Tiraspol este controversată pentru moment. Înţeleg că multe acţiuni se fac şi din perspectiva aşa-ziselor alegeri",  a declarat vicepremierul.

UNIMEDIA precizează că recent, Igor Smirnov a semnat un ordin, potrivit căruia Transnistria nu va trece la ora de iarnă. Astfel, pe teritoriu Republicii Moldova vor exista două fusuri orare. Chişinăul nu a anunţat deocamdată despre unele măsuri întreprinse în acest sens.  


Sursa: UNIMEDIA





(grafic) Republica Moldova - pe locul 5 în topul celor mai corupte țări din Europa

(grafic) Republica Moldova - pe locul 5 în topul celor mai corupte țări din Europa
Foto: transparency.org

Republica Moldova se situează pe locul 5 în topul celor mai corupte țări din Europa, conform unui studiu realizat de Transparency International pentru anul 2010. Ţara noastră a acumulat 2,9 de puncte din 10, fiind depăşită doar de Rusia, Ucraina, Belarus şi Kosovo. 

La nivel global țara noastră se situează pe locul 105, având un nivel de corupţie comparabil cu cel din Algeria, Argentina, Kazahstan și Senegal.


Fiecare țară a fost evaluată de la 1 la 10. Cu cât punctajul obținut este mai mic cu atât nivelul de corupție este mai mare.


Potrivit studiului, Federația Rusă este cea mai coruptă ţară pe continentul european, iar cea mai puţin coruptă din Europa este Danemarca. Alături de ea, în top mondial, cu 9,3 puncte pe locul un se plasează Singapore și Noua Zeelandă, La celălalt pol s-a situat Somalia - cu un scor de 1,1 ea este cea mai corută ţară din lume, fiind urmată de Myanmar și Afganistan.

Transparency International definește corupția drept "un abuz de putere încredințată pentru interesul privat”.

Top 10 cele mai corupte ţări din Europa


1. Rusia
Cu un punctaj de 2,1 din 10, Rusia a fost desemnata de Transparency International ca fiind cea mai corupta tara din Europa, nivel comparabil cu Papua Noua Guinee, Tadjikistan si Kenya. La nivel global se situeaza pe locul 154.

 

2. Ucraina
Pe locul secund se regaseste Ucraina, cu un scor de 2,4, nivel de coruptie comparabil cu cel din Togo, Zimbabwe, Sierra Leone. La nivel global se afla pe locul 134.

 

3. Belarus
Cu un scor de 2,5, Belarus ocupa locul trei in topul celor mai corupte tari europene. Potrivit organizatiei, nivelul de coruptie este similar cu cel din Ecuador, Liban, Syria. La nivel global Belarus este clasata pe locul 127.

 

4. Kosovo
Nu este o surpriza ca si Kosovo este inclusa in clasament cu un punctaj de 2,8, comparabil cu cel din Indonezia, Insulele Solomon, Bolivia. La nivel global este pe locul 110.

 

5. Moldova
Republica Moldova se situeaza pe locul 5 cu un punctaj de 2,9. Nivelul coruptiei este similar cu cel din Argentina, Kazakhstan, Senegal. La nivel global se situeaza pe locul 105.

 

6. Bosnia-Hertegovina 
Cu un punctaj de 3,2, Bosnia-Hertegovina ocupa locul 6 in topul celor mai corupte tari, nivel similar cu cel din Liberia, Djibouti, Gambia. La nivel global este clasata pe locul 91.

 

7. Albania
Cu un nivel de coruptie apropiat cu cel din Maroc, India si Jamaica, Albania este pe locul 7 in clasamentul celor mai corupte tari europene, cu un punctaj de 3,3. La nivel global se situeaza pe locul 87.

 

8. Serbia
Situata pe locul 8, Serbia a obtinut un punctaj de 3,5 din 10. Potrivit organizatiei, nivelul de coruptie este similar cu cel din Thailanda, Malawi si Peru. La nivel global este pe locul 78.

 

9. Grecia
La egalitate cu Serbia, Grecia este una dintre cele mai corupte tari din Europa, cu un scor de 3,5. Nivelul de coruptie din Grecia este comparabil cu cel din China, Lesotho si Colombia. La nivel global se situeaza pe locul 78, ca si Serbia.

 

10. Bulgaria
Tara vecina, Bulgaria s-a dovedit a fi mai corupta ca Romania, dar nu cu mult. Cu un scor de 3,6 fata de 3,7 al Romaniei, Bulgaria este pe locul 10 in topul celor mai corupte tari europene. Nivelul de coruptie din Bulgaria este similar cu cel din El Salvador, Trinidad-Tobago si Vanuatu. La nivel global se situeaza pe locul 73.

 







Sursa: UNIMEDIA cu referire la fin.ro


Jennifer Lopez şi-a asigurat corpul cu 1 miliard $!

Jennifer Lopez şi-a asigurat corpul cu 1 miliard $!
Foto: bio-stars.info

După ce în urmă cu trei ani şi-a asigurat celebru-i posterior proeminent pentru suma uriaşă de 300 de milioane de dolari, cântăreaţa Jennifer Lopez a decis “să îşi pună la adăpost” şi restul corpului.
 


Astfel, o firmă americană de asigurări i-a stabilit, la cerere, divei, o poliţă care-i asigură întregul trup pentru un miliard de dolari. Aşadar, orice incident în urma căruia vedeta va avea de suferit fizic va fi plătit, în funcţie de gravitatea lui, cu până la un miliard de dolari. Ne întrebăm, desigur, cine-i încasează poliţa dacă - Doamne fereşte! - moare...

Videoclip provocător: A strâns peste 200 de mii de vizionări în 24 de ore

joi, 13 octombrie 2011

Videoclip provocător: A strâns peste 200 de mii de vizionări în 24 de ore

Un pic de erotism nu strică niciodată într-un videoclip. Kelly Rowland s-a remarcat destul de bine în industria muzicală de peste ocean atât prin vocea extraordinaraă, cât și prin look-ul exotic și incitant pe care îl afișează cel mai des. 


Cântăreața a revenit cu un videoclip incendiar, plin de erotism în care e îmbrăcată într-un soi de costum de baie fără spate. Aproape tot clipul este înconjurată de barbați musculoși la pieptul gol. Toate mișcările de dans sunt lascive și provocatoare. 

Vezi în continuare videoclipul provocător al lui Kelly Rowland  - Lay It On Me ft. Big Sean. A fost lansat ieri și a reușit deja să strângă peste 200 de mii de vizualizări pe Youtube. 



Sursa: mtv.ro


(video) NASA urmează poveştile lui Jules Verne: Organizează explorări cu balonul în jurul lui Saturn

(video) NASA urmează poveştile lui Jules Verne: Organizează explorări cu balonul în jurul lui Saturn
Foto: captura imagini video Youtube

NASA şi-a retras costisitoarele misiuni de transfer şi explorează o formă mai ieftină de călătorie în spaţiu – folosind baloane pentru a străbate întreaga suprafaţă a planetelor şi a sateliţilor.


Agenţia cheltuie 10 milioane de dolari testând o serie de dirijabile, pentru a fi utilizate în următoarele misiuni.Baloanele vor fi folosite pentru a transporta echipament, în misiuni fără pilot. Prima oprire de pe lista potenţialelor destinaţii este Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn.


Pentru a supravieţui acolo, un balon, proiectat de Laboratorul NASA Jet Propulsion, ar trebui să reziste la temperaturi de aproximativ -180°C.

Preşedintele Near Space Corp a declarat, potrivit dailymail.co.uk: „Putem simula atmosfera lui Marte, prin care ei ar trebui să treacă.”

Unul dintre proiectele cele mai ambiţioase ale companiei, pentru NASA, a implicat testarea componentelor pentru un avion care ar fi transportat pe Marte, în interiorul unei nave spaţiale, fiind lăsat, apoi, să se desfăşoare în sine şi să zboare prin atmosfera subţire a Planetei Roşii.



Sursa: dcnews.ro


Încă un dosar, încă 10 ani! Șoltoianu suspectat de șantaj!

Încă un dosar, încă 10 ani! Șoltoianu suspectat de șantaj!
Foto: ziarelive.ro

Ion Șoltoianu, care l-a împușcat mortal pe fostul angajat MAI, Ion Stratulat, riscă să facă de la 5 la până la 10 ani de pușcărie pentru șantaj.


Sportivul este acuzat că în anul 2008, împreună cu alte persoane au elaborat un plan criminal în scopul însuşirii bunurilor proprietarului unei întreprinderi. Potrivit procurorului Ruslan Toma, este vorba despre o întreprindere din municipiul Chișinău, specializată în jocuri de noroc.


Astfel, prin ameninţarea cu moartea, atât a părţii vătămate, cât şi familiei acestuia, Șoltoianu ar fi cerut transmiterea în folosul unei terţe persoane a 5% (240.000 lei) din cota parte a capitalului statutar deţinut de victimă în cadrul întreprinderii și eliberarea apartamentului ce-i aparţinea cu drept de proprietate.

Procuratura anunță că dosarul de șantaj a fost finalizat și expediat în Judecată. Totodată, Șoltoianu mai este implicat într-un alt caz de șantaj. Sportivul extorca prin amenințare sume enorme de bani.

UNIMEDIA amintește că Şoltoianu este învinuit că l-a îmuşcat pe Ion Stratulat la 19 septembrie curent. Incidentul s-a întâmplat în jurul orelor 13.00 lângă teatrul Licurici de pe str. 31 august din Capitală. Sportivul a fost reţinut de oamenii legii în Varniţa. Ulterior, avocatul lui Şoltoianu a declarat că, clientul său a împușcat, dar acesta nu este vinovat, cerând arest la domiciuliu pentru acesta.

Sursa: UNIMEDIA


iPhone 4S: Milioane de fani ai telefonului așteptă zile întregi în fața magazinelor

iPhone 4S: Milioane de fani ai telefonului așteptă zile întregi în fața magazinelor
Foto: dailybusiness.ro

Ultimul telefon prezentat pe vremea când era în viață Steve Jobs, iPhone 4S, este așteptat de milioane de oameni cu 24 de ore înainte să fie lansat în magazine. Cozile din fața reprezentanțelor Apple din New York, Londra, Hong-Kong sau Sidney, s-au făcut vizibile de la primele ore ale dimineții, și asta pentru că fiecare vrea să reușească să-și ia câte un telefon.


Cei mai avantajați în această perioadă sunt clienții magazinelor de telefoane mobile, concurenții iStore au deschis perioada prețurilor mizere pentru restul smartphone-urilor, iar de ele pot profita mulți. Fanii produselor Apple din Londra sau chiar Hong-Kong s-au adunat încă de vineri în fața magazinelor și așteaptă produsul, care se va lansa abia mâine, 14 octombrie.


Cei de la Samsung, alarmați de situație, au creat un fel de boicot față de mulțimea strânsă în fața iStore din Hong-Kong. Au lansat o acțiune, în fiecare dimineață primele 10 telefoane Galaxy S II se dau pentru doar 2 dolari fiecare. Doar cei din Satele Unite sunt mai puțin entuziasmați, poate din motivul că din primele 24 de ore au comandat peste 1 milion de unități ale noului telefon, iar cifrele cresc cu fiecare zi. Și cozile create de americani în fața magazinelor sunt considerabil mai mici.

UNIMEDIA amintește că noul model al iPhone va fi pus în vânzare vineri în SUA, dar și în mai multe țări ale lumii. Modelul de 26 GB va costa doar 199 dolari, cel de 32 GB - 299 USD, iar cel de 64 GB - 399 de dolari. Magazinele care comercializează produse Apple în Moldova nu au anunțat încă o dată sau o perioadă când iPhone 4S va fi disponibil și în țara noastră.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la dailybusiness.ro