DW: Republica Moldova mai face un pas important spre Uniunea Europeană

luni, 24 ianuarie 2011

DW: Republica Moldova mai face un pas important spre Uniunea Europeană
Foto: ziuaveche.ro

“Republica Moldova mai face un pas spre Uniunea Europeană. Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, va înmâna autorităţilor de la Chişinău Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize”, scrie Deutsche Welle.


Potrivit editorialistului de la Deutsche Welle, Vitalie Călugăreanu, cu toate că documentul nu prevede un termen exact de implementare și totul va depinde de mersul reformelor în Republica Moldova, șeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, se arată convins că Moldova are nevoie de 18 luni ca să-l implementeze. Potrivit ministrului, Chişinăul a îndeplinit deja 64% din prevederile Planului de Acţiuni.

 

Deşi a activat într-o perioadă de provizorat şi incertitudine politică, fostul guvern al Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău a izbutit, în 2010, să atragă simpatia Uniunii Europene.  În materie de politică externă, anul trecut, Republica Moldova a înregistrat mai multe succese decât în toţi cei 20 de ani de independenţă. Faptul care a determinat Uniunea Europeană să încredinţeze, neoficial, Chişinăului rolul de lider regional.

 

“În timp ce Republica Moldova, care era considerat un stat non-european şi slab dezvoltat a trecut oficial la documente electronice de călătorie, Ucraina nu poate face acelaşi lucru chiar dacă are tehnologiile necesare şi resurse financiare ca să facă acest pas. Declaraţiile frecvente făcute la adresa UE, precum că aceasta este în criză şi Ucraina nu este dorită acolo, fac parte din retorica politicienilor anchilozaţi, lipsiţi de voinţă politică şi aserviţi intereselor ruseşti”, a declarat expertul Institutului Democraţiei din Ucraina, Natalia Beliţer, într-un comentariu critic la adresa administraţiei de la Kiev.

 

Anularea obligativităţii vizelor pentru moldoveni ar putea avea efecte colaterale extrem de benefice, cum ar fi, de exemplu, dispariţia separatismului şi reîntregirea Republicii Moldova, consideră editorialistul de la DW.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Deutsche Welle


Avril Lavigne a lansat un videoclip nou – “What The Hell”

 Avril Lavigne a lansat un videoclip nou – “What The Hell”
Foto: yowazzup.com

Avril Lavigne a lansat weekendul acesta videoclipul piesei “What The Hell”, primul single extras de pe albumul “Goodbye Lullaby”, însă abia acum a apărut la calitate bună pe canalul oficial de VEVO.




Sursa: bravonet.ro


Concurs pentru suplinirea postului de director general al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică

Concurs pentru suplinirea postului de director general al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică
Foto: forum.md

Ministerul Economiei anunţă concurs pentru suplinirea postului de director general al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE). Candidaţii trebuie să trimită o scrisoare de intenţie şi un curriculum vitae într-un format la alegere.


La această etapă nu trebuie trimise documente justificative (copii legalizate ale diplomelor/certificatelor, referinţe, dovezi privind experienţa profesională etc.), însă acestea vor fi prezentate, în caz de necesitate, într-o etapă ulterioară.

Pentru a facilita procesul de selecţie, corespondenţa cu candidaţii privind acest post vacant se va efectua prin e-mail la următoarea adresă: vlad.bogaciov@mec.gov.md (cu menţiunea „AEE”). Persoana de contact pentru informaţii suplimentare: Vlad Bogaciov, consultant superior, tel: (373) 22 25 06 75.

Data-limită : Cererile candidaturilor se acceptă prin e-mail (vlad.bogaciov@mec.gov.md) şi/sau prin scrisoare recomandată la adresa: Direcţia generală securitate şi eficienţă energetică, MD-2033, mun. Chisinau, str. Piata Marii Adunari Nationale 1, cel târziu pănă la 25 februarie 2011 (data e-mailului sau a ştampilei poştei, în cazul scrisorilor recomandate).

Ministerul Economiei îşi rezervă dreptul de a prelungi data-limită de depunere a cererilor pentru acest post vacant exclusiv prin publicarea unui anunţ în mass media sau/şi pagina web a Ministerului Economiei.

Pentru mai multe detaliiaccesaţi pagina web a Ministerului Economiei.

Sursa: UNIMEDIA


80 la sută din filmele difuzate de posturile tv din Moldova sunt piratate, declarație

80 la sută din filmele difuzate de posturile tv din Moldova sunt piratate, declarație
Foto: hotnews.md

Cca 80 la sută din filmele dufuzate de posturile TV din Moldova sunt piratate. Cel puțin așa susține preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţia Drepturilor de Autor şi Conexe ”Apollo”, Vasile Năstase. Acest fenomen își are locul pe motiv că cele trei instituții de stat, abilitate în acest domeniu: CCA, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală și MAI nu monitorizează respectarea drepturilor de autor în cazul producției de filme.


Chiar dacă pirateria se pedepsește, prin amenzi de până la 500 mii lei și privațiune de libertate de până la 7 ani, majoritatea posturilor TV din Moldova difuzează filme furate. Potrivit lui Năstase, numai pentru a difuza o singură dată filmul american, ”Harry Potter”, un post de televiziune ar trebui să achite 50 mii euro. ”Au fost cazuri când un post tv din Moldova a difuzat acest film de patru ori într-o zi”, spune Năstase.

În acest sens, Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţia Drepturilor de Autor şi Conexe duce tratative cu companiile americane care dețin drepturile de autor asupra filmelor produse în SUA cum ar fi 20th Century Fox, Warner Bros Pictures, NBC Universal.  Astfel, există probabilitatea ca asociația pe care o prezidează Năstase să reprezinte drepturile de autor ale acestor companii și să le apere interesele în instanța de judecată. Asociația pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţia Drepturilor de Autor şi Conexe ”Apollo” monitorizează 17 posturi TV din Republica Moldova.

Sursa: UNIMEDIA



sursa: Unimedia

Încă 20 de zile de arest preventiv pentru angajatul CCA învinit de luare de mită

Încă 20 de zile de arest preventiv pentru angajatul CCA învinit de luare de mită
Foto: evz.ro

Terente Cherdivară, director administrativ al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), s-a ales cu 20 de zile de arest preventiv. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 24 ianuarie, de către Judecătoria Buiucani, după ce procurorii au solicitat prelungirea mandatului de arestare pentru încă 30 de zile.


Amintim că Cherdivară a fost arestat pe 21 ianuarie, pentru un termen de 72 de ore, fiind învinuit de corupere pasivă, într-un dosar în care este suspectat că a luat mită în valoare de 100 mii lei. În acelaşi caz, în care preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi figurează în calitate de bănuit.

Tot acest timp, Cherdivară se află în izolatorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. 

Sursa: UNIMEDIA


NASA va lansa satelitul Glory, care va studia încălzirea globală

NASA va lansa satelitul Glory, care va studia încălzirea globală
Foto: spacefellowship.com

NASA va lansa, la sfârşitul lunii februarie, satelitul Glory, care va avea misiunea de a analiza felul în care Soarele şi aerosolii influenţează clima terestră, au anunţat responsabilii acestei misiuni spaţiale, citaţi de AFP.
  


Satelitul Glory, a cărui lansare va avea loc pe 23 februarie, la ora 10.0 GMT, de la baza ariană Vandeberg din California, va continua să efectueze măsurători ale energiei solare şi ale radiaţiei solare, începute în urmă cu peste 30 de ani.
   
Aceste măsurători sunt indispensabile pentru oamenii de ştiinţă, interesaţi să descifreze misterul principalelor necunoscute în ceea ce priveşte schimbările de climă.
  
"Glory îi va ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine una dintre cele mai mari probleme din domeniul schimbărilor de climă, identificate de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC): cuantificarea influenţei aerosolilor asupra echilibrului termic al planetei noastre", a declarat Michael Freilich, directorul departamentului Ştiinţe ale Pământului din cadrul NASA.
  
Satelitul va fi echipat cu două instrumente concepute special pentru analizarea unor elemente complexe din sistemul climatic terestru.
  
Primul dintre acestea se numeşte "Aerosol Polarimetry Sensor" şi va studia aerosolii care pot influenţa clima terestră, prin absorbţia sau reflecţia razelor solare şi prin modificarea norilor şi a volumului de precipitaţii.
  
Al doilea instrument se numeşte "Irradiance Monitor" şi măsoară energia solară absorbită de Terra.
  

Sursa: antena3.ro