Anchetă la Bulboaca: Microbuz fără licență

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Anchetă la Bulboaca: Microbuz fără licență
Foto: Grigore Vieru

Ministerul Transporturilor anunță terminarea anchetei în cazul tragicului accident de la Bulboaca în care 8 persoane și-au pierdut viața, iar alte 15 au fost rănite. Potrivit sursei, în rezultatul verificărilor efectuate s-a stabilit că microbuzul din 1993 circula pe ruta Anenii Noi- Șerpeni, în baza permiselor de activitate. De asemenea, unitatea de transport menționată nu era înregistrată în anexa licenței, precum și nu era înregistrată în anexele licenței a nici unui alt agent economic posesor de licență de transport auto de călători. 


MTID declară că unitatea de transport respectivă a fost implicată ilegal în activitate pe ruta Anenii Noi-Șerpeni, precum și în activitatea anterioară de pe ruta Chișinău-Șerpeni. Totodată, această unitate de transport activa contrar orarului de circulație pentru cursele aflate în gestiunea Î.I,, Țurcan N.V’’. Ministerul spune că nu dispune de atribuții legale de control și nici pârghii reale de sancționare a eventualelor încălcări din domeniul transportului rutier.

UNIMEDIA amintește că la 1 noiembrie, un microbuz a traversat ilegal calea ferată. În rezultat, acesta a fost lovit de o locomotivă. În rezultatul impactului, 8 persoane au decedat, iar alte 15 au ajuns la spital. Guvernul a decis alocarea a 100 mii lei pentru familiile victimelor.

Sursa: UNIMEDIA


(video) Șoferiță periculoasă la Ciocana! "Era să ne omoare"

(video) Șoferiță periculoasă la Ciocana!
Foto: captura imagini video Youtube

Un vizitator UNIMEDIA a trimis la redacția portalului nostru de știri o secvență video - dovada că o femeie blondă, aflată la volan, i-ar fi pus viața în pericol. 


"Vreau să arătați la toata lumea cum merge la volan blonda care a pus în pericol viața a mai multor oameni. S-a întâmplat ieri, 4 noiembrie 2011 la ieșirea din or. Chișinau ( sec. Ciocana). Vă dați seama ce s-ar fi putut întâmpla dacă avea o viteză mai mare? Trebuia să aleg: ori viața mea, a soției și a copilului de 1.5 ani sau viața celor doi tineri de pe marginea drumului. Voi cum ați proceda ? Aș vrea ca cei de la poliția rutieră să demonstreze public procesul verbal pentru această infracțiunea", se spune în mesajul vizitatorului.

Vedeți mai jos secvența video expediată la redacție: 



Sursa: UNIMEDIA


Petru Jitaru a fost reținut pentru 72 de ore

Petru Jitaru a fost reținut pentru 72 de ore
Colaj: UNIMEDIA

Fostul director al companiei „Global Business Consultanță”, Petru Jitaru, a fost reținut pentru 72 de ore ieri seara de colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit purtătorului de câvânt al MAI, Eugeniu Onică, acesta a fost audiat în calitate de bănuit. 

"Petru Jitaru a declarat că nu-și recunoaște vina. A fost audiată și casierița companiei, care la fel nu-și recunoaște vina. Ea e cercetată în stare de libertate. În cazul lui Petru Jitaru, după cele 3 zile de reținere, se va cere arest preventiv", a declarat sursa.


UNIMEDIA amintește că în luna octombrie, un grup de tineri au declarat, la o conferință de presă, că circa 150 de persoane au devenit victime ale unei firme care le-a propus contracte de muncă în SUA și Canada. După ce au achitat companiei „Global Business Consultanță”, fiecare câte 2-3 mii de euro, tinerii au rămas fără bani și contracte de muncă. Aceștia îl acuză pe directorul instituției, Petru Jitaru, că i-a înșelat și a fugit cu banii. Tinerii s-au arătat nemulțumiți de lipsa de acțiuni a MAI, PG și CCCEC pe acest caz.

De cealaltă parte, Jitaru a declarat presei că nu este vinovat, spunând că acuzațiile aduse lui nu se bazează pe probe, ci pe emoții. „Acest grup de cetățeni operează cu insinuări, presupuneri și emoții, dând o interpretare tendențioasă, superficială și incorectă a situației. Au dezinformat opinia publică ”, a spus Petru Jitaru. Potrivit sursei, compania „Global Business Consultanță” a fost vândută, iar noului administrator i-au fost transmise procesele verbale corespunzătoare, toate documentele societății, documentele ce țin de clienți, actele contabile, banii aflați la balanța societății. Ulterior, firma a fost vândută către un alt proprietar.

Ana Axintie, unul dintre tinerii păgubiți, a declarat pentru UNIMEDIA că tinerii au achitat banii pentru contractele de muncă în timpul când Petru Jitaru era director al companiei. „După ce a vândut firma nu ne-au prezentat noul proprietar, nici nu ne-au informat despre contractele noastre”, a menționat sursa citată. 

Vedeți aici detalii.

Sursa: UNIMEDIA


(video) Nuntă în SUA! Mireasa și tatăl dezlănțuiți în dans

(video) Nuntă în SUA! Mireasa și tatăl dezlănțuiți în dans
Foto: captura imagini video Youtube

Dansul miresei cu tatăl ei a devenit o tradiţie a nunţilor moderne, în special în Statele Unite. Ashley Richmond a realizat un moment special alături de tatăl ei în aplauzele invitaţilor, care au avut parte de o surpriză, scrie realitatea.net.


După un început lent pe melodia "My Girl" a trupei Temptations, cei doi s-au dezlănţuit pe un mix format din nouă piese - de la hiturile din tinereţea bărbatului până la piesele preferate ale fiicei lui.

Potrivit dailymail.co.uk, Ashley şi tatăl ei au dansat diferit pe fiecare piesă, cei doi stârnind râsetele celor prezenţi la eveniment. În timpul dansului, mireasa zâmbeşte continuu, tatăl ei fiind foarte serios şi atent să nu greşească vreo mişcare.



Suntem ultimii în Europa și la capitolul prosperitate

Suntem ultimii în Europa și la capitolul prosperitate

Centrul londonez de studii analitice Legatum Institute a publicat recent ratingul prosperității pentru anul 2011. Potrivit acestui clasament, Republica Moldova se plasează pe locul 79 din cele 110 state analizate, ridicându-se 7 poziții comparativ cu anul trecut. 


Cel mai bun rezultat, Moldova a înregistrat la capitolul educație, aflându-se pe poziția 58. “În pofida egalităţii între sexe şi dimensiuni relativ mici ale claselor, moldovenii au un nivel scăzut de satisfacţie privind educația”, comentează autorii studiului.

După educație, cel mai bine Republica Moldova stă la capitolul legat de securitatea populației, ocupând locul 67 pe acest domeniu. Totodată, studiul nuanțează și încurajarea spiritului antreprenorial, al posibilităților întreprinzătorilor, ocupând locul 69. Potrivit experților, “potenţialul antreprenorial al Moldovei este limitat de infrastructura tehnologică slabă”.

Cea mai proastă poziție a Republicii Moldova este cea legată de libertățile personale. "Moldovenii sunt nemulţumiţi de libertăţile lor personale şi sunt adesea intoleranți față de "străini", consideră autorii studiului.

Primele zece clasate în studiu sunt Norvegia, Danemarca, Australia, Noua Zeelanda, Suedia, Canada, Finlanda, Elveția, Olanda şi Statele Unite. România se află pe poziția 58, Ucraina pe 74, iar Rusia pe 56.

Topul este încheiat de Zimbabwe și Republica Centrafricană.

Vedeți aici detalii despre Moldova.

Sursa: UNIMEDIA


Felicitare de la liberali pentru Băsescu

Felicitare de la liberali pentru Băsescu
Foto: giorno24.blogspot.com

Ieri, 4 noiembrie, președintele român Traian Băsescu și-a sărbătorit ziua de naștere. Liberalii din R. Moldova i-au expediat o scrisoare publică în care îl felicită pe oficialul român. "Excelenţă, Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere, am deosebita plăcere să Vă adresez sincere felicitări, urări de bine şi de apreciere a întregii Dumneavoastre activităţi îndreptată spre binele românilor de pretutindeni.


Vă doresc sănătate, putere de muncă şi curaj pentru a oferi continuitate eforturilor noastre de împlinire a idealului naţional, a relaţiilor deosebite pe care le are Republica Moldova cu România şi care vor cunoaşte, cu siguranţă, noi perspective într-un viitor european comun. Vă mulţumesc pentru faptul că personal aţi fost şi continuaţi să fiţi un susţinător constant şi consecvent al Republicii Moldova în realizarea parcursului său european, dar şi pentru faptul că aţi demonstrat pe parcursul activităţii Dumneavoastră că sângele apă nu se face. Relevanţa unităţii de limbă, cultură, identitate şi istorie dintre noi au cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada de când sunteţi Preşedintele României şi al tuturor românilor, fapt pentru care vă suntem recunoscătoril", se spune în scrisoarea liberalilor.

UNIMEDIA precizează că Traian Băsescu este președinte al României. Acesta a împlinit ieri 60 de ani.

Sursa: UNIMEDIA


Presa rusă: Ucraina ar putea cere preț mai mic la gaz pentru a accepta Rusia în OMC

Presa rusă: Ucraina ar putea cere preț mai mic la gaz pentru a accepta Rusia în OMC
Foto: en.rian.ru

Ucraina are mai puțin de o săptămână până la 10 noiembrie pentru a începe discuţiile cu Rusia, şi, eventual, să blocheze procesul de aderare a Federației Ruse la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Despre aceasta au relatat surse confidențiale din cadrul OMC pentru agenția de presă ITAR-TASS. Mai mult decât atât, Rada Supremă a Ucrainei a inclus în agendă un proiect "privind crearea unui grup de lucru care va examina aderarea Rusiei la OMC." 

Potrivit prim-viceprim-ministrului ucrainean, ministru al Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina, Andrei Kliuiev, pentru permisiunea de aderare a Rusiei la OMC Ucraina ar putea cere reducerea preţului la gaz. 


Potrivit aceleiași surse, deşi este posibil ca o ţară să se opună acordării statutului de membru pentru Federaţia Rusă, șansele că i se va refuza aderarea la OMC sunt foarte mici, asta deoarece anterior în istoria acestei organizaţii astfel de cazuri nu au avut loc. Oricum, teoretic, Ucraina are îndeajuns timp pentru a soluționa toate probleme cu Federația.

Totodată, șeful delegaţiei ruse la negocierile privind aderarea Rusiei la OMC, Maxim Medvedkov, a declarat că "până în ultimul moment, orice se poate întâmpla." Potrivit acestuia, până în prezent Ucraina nu a înaintat nici o pretenţie.

UNIMEDIA reamintește că până de curând, cel mai mare obstacol în calea aderării Federației Ruse la OMC a fost Georgia. Totuși, aceasta a cedat presiunilor Uniunii Europene privind aderarea Federației Ruse la Organizația Mondială a Comerțului.

R. Moldova nu a negociat deocamdată un preț pentru gazele rusești, care vor fi livrate începând cu 1 ianuarie 2012.

Sursa: UNIMEDIA