Banca Mondială va pregăti un pachet de recomandări pentru Republica Moldova

miercuri, 9 februarie 2011

Banca Mondială va pregăti un pachet de recomandări pentru Republica Moldova
tribune.com.pk

"Aveţi angajamentul de a implementa reforme serioase şi apreciem această iniţiativă a majorităţii parlamentare. Îmi exprim ferma convingere că veţi realiza cu succes programul de reforme. În acest context, vom pregăti şi un pachet de recomandări, pentru următoarele 12 luni". Declaraţia aparţine directorului regional al Băncii Mondiale pentru Moldova, Ucraina şi Belarus, Martin Raiser, şi a fost lansată ieri, 8 februarie 2011, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele interimar al RM, Marian Lupu.


În cadrul dialogului dintre cei doi oficiali au fost lansate discuţii pe marginea programului Băncii Mondiale (BM) pentru următorii doi ani şi asupra cadrului de pregătire a raportului de progres al implementării Strategiei de Parteneriat cu Republica Moldova. De asemenea, s-a discutat posibilitatea implementării reformelor structurale menite să stimuleze creşterea economică şi reducerea sărăciei în ţara noastră, comunică Serviciul de Presă al Parlamentului.

Preşedintele Marian Lupu a declarat că Noua Strategie de parteneriat a BM cu Moldova pentru perioada 2009-2012, este aliniată Strategiei naţionale de Dezvoltare, principalul document de planificare strategică pe termen mediu, prin care se definesc obiectivele de dezvoltare a ţării noastre.

"Vă asigur că legislativul de la Chişinău este deschis pentru colaborare, cu scopul de a crea garanţii ferme pentru investiţiile străine şi  apreciem contribuţia Băncii Mondiale”, a mai adăugat Marian Lupu.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: