Șoferul, care a tamponat ieri un troleibuz, a decedat

luni, 24 octombrie 2011

Șoferul, care a tamponat ieri un troleibuz, a decedat
Colaj: Alexei Dimitrov

Șoferul autoturismului Skoda Octavia, implicat în cadrul accidentului de ieri pe bd. Decebal,  a decedat la spital. În urma impactului, bărbatul de 33 de ani se afla în stare gravă. Medicii au luptat pentru a-l salva, însă leziunile suferite nu au fost compatibile cu viața. Informații în acest sens au fost făcute în cadrul ședinței operative de astăzi, 24 octombrie, a Primăriei. Celelalte 5 persoane rănite se află înafara oricărui pericol.


Totodată, directorul general al Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, a anunțat că pentru reparația troleibuzului vor fi necesare circa 8-10 mii euro. Suma va fi acoperită de compania de asigurare. Mașina de marca Skoda nu mai poate fi restaurată.

Preventiv, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului Ford, care făcut o manevră greșită. Nu este absolvit de vină nici șoferul Skodei, care se deplasa cu viteză sporită.

„La noi în țară toți se cred Schumacheri”, a conchis primarul general al municipiului Chișinău.


Amintim că ieri, în jurul orei 14:30 a vut loc un accident rutier cu implicarea unui troleibuz şi a unui automobil în apropierea Centrului Comercial Jumbo. Troleibuzul se îndrepta pe bd. Decebal, când s-a tamponat cu un automobil şi a fost proiectat într-un stâlp, pe care l-a doborât. 

Troleibuzul a fost recent achiziţionat de Primăria Capitalei şi costă cca 125 mii euro.  

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: