luni, 7 martie 2011
|
Foto: UNIMEDIA
|
În ajunul zilei de 8 Martie, Andreea Marin Bănică, ambasadorul național UNICEF al Bunăvoinței pentru România, a venit la Chișinău pentru a iniția o campanie socială dedicată femeilor. Ideea acesteia va fi susținută chiar de președintele interimar, Marian Lupu, cu care astăzi, „zâna surprizelor” a avut o întrevedere.
„Mă întorc acasă cu sufletul plin, pentru că am găsit în președintele țării un sprijin real pentru ideile noastre. Facem echipă și îmi doresc să facem o treabă bună împreună”, a declarat Andreea Marin la sfârșitul întrevederii.
Potrivit ei, campania care urmează a fi lansată în Republica Moldova cel târziu până la 15 mai, de Ziua Familiei, va fi una care va readuce în vizor valorile familiale, drepturile și sănătatea femeii. Având susținerea ONU, a instituțiilor specializate, dar și a președintelui, campania va avea ca țintă în primul rând mămicile și familiile care se află într-o situație dificilă.
„Această campanie trebuie să fie una care să aducă beneficii și rezultate concrete, care va populariza valorile familiale”, a subliniat președintele interimar, Marian Lupu.
UNIMEDIA precizează că Andreea Marin Bănică a fost numită primul ambasador UNICEF al Bunăvointei pentru România în 2006.
0 Comments:
Post a Comment