PD va ataca în judecată votul PLDM și PCRM din Ialoveni

luni, 7 martie 2011

PD va ataca în judecată votul PLDM și PCRM din Ialoveni
Colaj: UNIMEDIA

Democrații anunță că vor ataca în judecată decizia consiliului raional Ialoveni, prin care consilierii din partea PLDM și PCRM au votat demiterea vicepreședintelui Valeriu Erhan din partea PD.


"A fost dat afară fără prezența lui. Acesta era în concediu medical, fapt ce este ilegal. Decizia va fi atacată în judecată. Toate aceste cazuri ar fi trebuit discutate în Alianță, inclusiv situația de la Cimișlia", a declarat deputatul PD, Igor Corman, în cadrul unei emisiuni la PublikaTV.

De cealaltă parte, vicepreședintele PLDM, Iurie Țap, declară că acest subiect nu merită atenție. "Sunt zeci de cazuri atunci când consilierii PD votează împreună cu PCRM. Alianța a fost formată la nivel central, dar nu și la nivel local", a mai precizat Țap.

Deputatul PL, Valeriu Munteanu, s-a arătat deranjat de declarațiile lui Țap. "Dl Țap spune un lucru care mă deranjează - că alianța ar fi formată la nivel central, nu și la nivel local. Acest lucru ar putea avea repercusiuni grave", a subliniat acesta în cadrul aceleeași emisiuni televizate.

UNIMEDIA amintește că la 3 martie curent, cu votul majorităţii consilierilor raionali, a fost demis din funcţie vicepreşedintele raionului Ialoveni, Valeriu Erhan. Potrivit PLDM, motivul acestei demiteri l-a constituit incompatibilitatea funcţiilor, Erhan fiind şi administratorul unui SRL. Liberal democrații anunță că la vot au participat consilieri PLDM, AMN și PCRM. PL și PD critică vehement comportamentul PLDM din ultima perioadă.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: