miercuri, 2 martie 2011
|
Foto: travelhouseuk.co.uk
|
În vederea implementării Programului Naţional de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, Republica Moldova mai are nevoie de 39 de milioane de euro. Această sumă estimativă a fost anunţată de către viceministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară de politică externă.
Potrivit sursei, majoritatea banilor vor fi alocaţi pentru reformarea Ministerului Afacerilor Interne şi a Serviciului Grăniceri. În acest sens, Republica Moldova va solicita ca aceste cheltuieli să fie acoperite în mare parte de către partenerii europeni.
„Noi suntem la etapa prealabilă de estimare a costurilor şi ne-am ghidat în special de experienţa altor state precum Serbia, Macedonia, Muntenegru, România, Lituania şi Polonia. În următoarele 2-3 săptămâni la Chişinău va sosi un grup de specialişti din partea Comisiei Europene şi va face totalurile finale ale procesului de liberalizare a regimului de vize”, a concretizat Gherman.
Între timp, autorităţile sunt nevoite să ajusteze cadrul legislativ la standardele europene. Până la finele lunii martie, ar trebui să demareze discuţiile pe marginea proiectului legi privind frontiera de stat, iar la 5 mai, guvernul urmează să prezinte oficialilor europeni primul raport cu privire la îndeplinirea planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.
0 Comments:
Post a Comment