duminică, 14 noiembrie 2010
|
Foto: thenewnewinternet.com
|
"Toate declaraţiile preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, îi caracterizează politica anti-rusească şi încercarea să rezolve conflictul transnistrean prin aplicarea forţei". Astfel comentează cercetătorul științific principal al Institutului rus de Studii Strategice, Tamara Guzenkova, scrisoarea lui Ghimpu adresată secretarului general al Alianței Nord Atlantice prin care acesta solicită ajutorul NATO pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit lui Guzenkova, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, puțin probabil îl va asculta pe Ghimpu. "NATO în acest moment nu se află la acea etapă a relaţiilor cu Rusia când ar putea să indice Rusiei cum să procedeze în rezolvarea problemei transnistrene, cu atât mai mult să țină cont de solicitările lui Ghimpu", a spus ea.
Guzenkova a subliniat că acțiunea lui Mihai Ghimpu are ca scop să reitereze încă o dată că politica sa externă se înclină la maxim spre un vector euro-atlantic, aflându-se în contextul apropierii cu România.
0 Comments:
Post a Comment