luni, 16 mai 2011
Poză simbol
Foto: wordpress.com |
Moldova-Agroindbank, Victoriabank, BCR Chişinău, Moldindconbank şi Banca Socială se află în top 5 cele mai eficiente bănci din Moldova în primul trimestru al anului, conform clasamentului eficienţei bancare elaborat de Agenţia de rating şi estimare Estimator-VM.
În cadrul clasamentului, BCR Chişinău, de pe ultima poziţie, ocupată la finele anului trecut, s-a ridicat pe treapta a 3-a, in creştere cu 12 trepte. Prin urmare, BCR Chişinău a înregistrat cea mai mare rentabilitate financiară (ROE) şi cea a activităţii operaţionale (ROS), care constituie 5.01% şi respectiv 33.54%.
Totodată, Eximbank a saltat de pe penultima poziţie pe treapta a 6-a a topului. Această bancă nu a deţinut o poziţie atât de înaltă din trimestrul II al anului 2009, susţin analiştii.
Banca de Economii, care acum trei luni, se poziţionase pe treapta 10 a topului,în trimestrul I din 2011 a urcat două poziţii, clasându-se pe locul 8. Banca de Finanţe şi Comerţ a urcat şi ea 4 poziţii în clasament, stabilindu-se pe locul 9.
Printre băncile care au cedat poziţiile în cadrul clasamentului pe parcursul primelor 3 luni ale anului curent se numără Mobiasbanca, Comertbank, EuroCreditBank, Unibank, Universalbank şi ProCreditBank.
0 Comments:
Post a Comment