Cele mai tari ştiri legate de sex din 2010

miercuri, 12 ianuarie 2011

Cele mai tari ştiri legate de sex din 2010
Foto: jenichiriac.ro

Anul 2010 nu a fost lipsit de ştiri bizare legate de viaţa sexuală a pământenilor. Iată câteva dintre ele.


01. Un individ extrem de curajos şi-a tăiat penisul cu un cuţit. Nu din greşeală. Omul avea discernământ. După ce petrecuse cinci ani într-o închisoare din Spania, omul a preferat să îşi taie oraganul decât să fie deportat înapoi în ţara lui de origine, Kazakhstan.

02. Despărţirile sunt extrem de grele. Pentru unii chiar imposibile. Un domn din Italia, rămas discret, a considerat că nu va putea niciodată să treacă peste faptul că a fost părăsit de iubita lui. Singura soluţie viabilă în acest sens a fost să comande o păpuşă care să arate exact ca fosta iubită, dar cu sânii mai mari. Comanda a fost executată pentru suma modică de 18.000 de dolari.

03. Acum vreo 33 de ani, o mamă din America şi-a dat fiul spre adoţie imediat după naştere. În 2009, cei doi s-au revăzut, iar revederea a fost atât de emoţionantă încât mama şi fiul au făcut sex.

Nebunia momentului aţi spune. Nu! Au făcut sex timp de 18 luni până când cineva i-a dat în gât. Mama a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru incest, iar fiul a scăpat basma curată pentru că era... traumatizat, micuţul!

04. Un individ a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată lumea pentru că avea o problemă medicală foarte neobişnuită. Respectivul îşi pierdea vederea ori de câte ori ejacula. Medicii s-au crucit iniţial, dar au rezolvat problema după ce şi-au dat seama că aceasta avea legătură cu viteza de circulaţie a sângelui.

05. Un mic scandal a izbucnit în Stockhom după ce în camerele din hotelul Berns au fost descoperite, pe lângă Biblii, multe jucării sexuale. Biciuri, cătuşe, stimulatoare erectile... Autorităţile au condamnat politica hotelului pentru că încuraja prostituţia, dar nu au avut ce să facă pentru că managerii hotelui îşi înştiinţau clienţii cu privire la existenţa jucăriilor sexuale, iar aceştia se cazau oricum!

06. În Alabama, SUA, a fost deschis primul sex shop drive thru. Adică intri cu maşina, îşi cumperi ce ai nevoie şi ieşi tot cu maşina. Magazinul a fost luat cu asalt pentru că oferea un plus de discreţie.

07. Un tânăr din Marea Britanie s-a folosit de fonduri guvernamentale pentru a face sex. După ce a încercat să se trateze cu ajutorul mai multor feluri de terapii, care au eşuat, tânărul a aplicat pentru o sponzorizare guvernamentală pe care a obţinut-o şi care l-a ajutat să plece până la Amsterdam unde şi-a pierdut virginitatea în compania caldă a unei prostituate. Asistentul social care s-a ocupat de cazul tânărului a spus că, dacă nu i-ar fi acordat fondurile necesare, ar fi fost o violare a drepturilor omului.

08. După ce a făcut senzaţie cu câteva zeci de scandaluri sexuale, premierul italian Silvio Berlusconi a cheltuit 95.000 de dolari pentru restaurarea penisului unei statui antice, ceea ce a enervat pe toată lumea pentru că restaurarea nu a fost făcută cum trebuia. Italienii ştiu mai bine.

09. Statul Oregon a avut printre ştirile principale de anul trecut, una la care nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Doi proprietari de han, soţ şi soţie, îşi agresau sexual şi constant angajaţii şi... clienţii. Adică îi invitau la partide sex în grup, iar hangiul se dezbrăca şi se masturba în faţa lor, rugându-i să-i ghicească lungimea penislui.

Sursa: tabu.ro


Parlamentul va discuta azi modificarea structurii Guvernului și aprobarea componenței comisiilor parlamentare

Parlamentul va discuta azi modificarea structurii Guvernului și aprobarea componenței comisiilor parlamentare
Foto: UNIMEDIA

Deputații Parlamentului de Legislatura a XIX-a s-au întrunit astăzi, 12 ianuarie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi, sub numărul 1, figurează proiectul de hotărâre privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente.


Al doilea proiect care va fi pus în discuție este proiectul de hotărâre privind acceptarea declinării împuternicirilor de către Guvern.

Tot astăzi, în plenul Parlamentul se va discuta proiectul de lege privind modificarea structurii Executivului.

UNIMEDIA amintește că președintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat ieri pentru presă că modificările la Legea cu privire la Guvern derivă din acordul de constituire a AIE. Acesta a vorbit despre crearea Prezidiumului și Secretariarului guvernamental, care va asigura partea tehnică a Executivului.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


CE anchetează Bulgaria pentru că ar fi acordat ajutoare de stat unei bănci comerciale

CE anchetează Bulgaria pentru că ar fi acordat ajutoare de stat unei bănci comerciale
Foto: adevarul.ro

Comisia Europeană a lansat o anchetă vizând Bulgaria, acuzată că a acordat ajutoare de stat Băncii Comerciale pentru Corporaţii (BCC), care ar finanţa un trust media important, relatează Sofia news Agency.


Reprezentanţii Ministerului bulgar de Finanţe au confirmat faptul că ţara lor este anchetată de către CE.
Ei afirmă însă că este vorba de o verificare de rutină, neexistând nicio bază pentru suspiciunile că guvernul de centru-dreapta ar fi ales în mod deliberat să plaseze aproape jumătate dintre depozitelor companiilor de stat importante într-o singură bancă.

Experţi au afirmat însă că CE ar putea declanşa procedura de infringement împotriva Bulgariei şi ar putea impune o amendă mare, dacă vor conchide că această măsură încalcă directivele europene.

La mijlocul anului trecut presa a scris că Banca Comercială pentru Corporaţii deţine aproape jumătate din banii companiilor strategice de stat. Datele au fost furnizate de ministrul de finanţe Simeon Djankov, la cererea redactorilor şefi ai celor mai mari 11 ziare din ţară.

Printre cele 18 societăţi care au depozite la BCC se numără companii energetice, precum Bulgargas, Bulgartransgas, compania de energie electrică NEK, centrala nucleară Kozlodui şi termocentrala Mariţa Est II, precum şi Bulgartabac, Poşta, Aeroportul Sofia sau compania de căi ferate.

Aproape 65% din banii companiilor sunt concentraţi în trei bănci, a căror cotă de piaţă nu depăşeşte 9% - Banca Centrală pentru Corporaţii (48%), CIBank (în care iubita premierului, Ţvetelina Borislavova, a deţinut până la sfârşitul anului trecut 18% din acţiuni) şi Banca Centrală Cooperativă.

Sursa: adevarul.ro



Transnistria solicită autorităţilor de la Chişinău să recunoască rezultatele referendumului din 2006, privind independenţa regiunii

Transnistria solicită autorităţilor de la Chişinău să recunoască rezultatele referendumului din 2006, privind independenţa regiunii
Foto: commons.wikimedia.org

"Transnistria salută desfășurarea referendumului privind statutul Sudanului de Sud şi consideră că această metodă de rezolvare a conflictelor este cea mai civilizată", scrie într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al RMN. "Președintele Sudanului a avut curajul şi voinţa politică să declare disponibilitatea de a recunoaşte rezultatele referendumului. Autorităţile de la Chişinău însă, care se dau drept "democratice", închid ochii la rezultatul referendumului din Transnistria, care a avut loc pe 17 septembrie 2006, când 97% din populația Transnistriei a votat pentru independența regiunii," se mai spune în document.


"Transnistria salută desfășurarea referendumului privind statutul Sudanului de Sud şi consideră că această metodă de rezolvare a conflictelor este cea mai civilizată", scrie într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al RMN. "Președintele Sudanului a avut curajul şi voinţa politică să declare disponibilitatea de a recunoaşte rezultatele referendumului. Autorităţile de la Chişinău însă, care se dau drept "democratice", închid ochii la rezultatul referendumului din Transnistria, care a avut loc pe 17 septembrie 2006, când 97% din populația Transnistriei a votat pentru independența regiunii," se mai spune în document.

"Rezultatele referendumului, care vor fi cunoscute în mijlocul lunii februarie, sunt destul de previzibile. Comunitatea mondială este gata să accepte un nou stat autodeterminat. Pentru aceasta există bază religioasă și naţională, războiul de eliberare de mulți ani, precum şi nimicirea persoanelor civile, fapt care exclude posibilitatea reunificării țării", se spune în comunicat.

Tiraspolul consideră că noul guvern, format în Republica Moldova, trebuie să acorde o atenţie sporită la tendinţele actuale în lume, care în prezent se manifestă atât de clar în cazul Sudanului de Sud.

Menţionăm că începând cu 10 ianuarie 2011, şi timp de o săptămână, aproximativ patru milioane de sudanezi din sudul celui mai mare stat african sunt aşteptaţi la urne. Aceştia vor vota în cadrul unui referendum, la finalul căruia această regiune şi-ar putea proclama independenţa de restul teritoriului.


Sursa: UNIMEDIA cu referință la mfa-pmr.org


30 de ani – vârsta recomandată pentru a te lăsa de fumat

30 de ani – vârsta recomandată pentru a te lăsa de fumat
Foto: cumseface.com

Îngrijirea optimă pe care o persoană trebuie să şi-o acorde diferă de la o decadă de vârstă la alta. Studiile de specialitate arată că în jurul vârstei de 30 de ani pot fi depistate genele pentru cancerul intestinal şi riscul de osteo­poroză, informează Daily Mail. Potrivit experţilor, persoanele care au atins pragul de 30 de ani trebuie să se lase de fumat. Cercetările au arătat că voluntarii care s-au lasat de fumat până la 35 de ani ajungeau la vârsta de 50 de ani cu acelaşi risc de a face cancer sau boli cardiovasculare ca un nefumător.


ot în această perioadă de zece ani trebuie urmărită greutatea corporală, deoarece arderile încep să fie tot mai puţin intense cu fiecare decadă după 30 de ani. Este mai uşor să slăbeşti la 30 de ani decât mai târziu, când metabolismul devine mai lent şi este posibil să ai deja probleme de sănătate.

Astfel, specialiştii în nutriţie recomandă să acordăm o atenţie sporită gustărilor dintre mese. Optaţi pentru fructe, câteva nuci sau iaurt degresat, pentru că proteinele slăbesc pofta de mâncare, susţin experţii.
De asemenea, nu săriţi peste orele de aerobic, pentru că vă va scădea capacitatea de a face aceste exerciţii.

Sursa: gandul.info


Este cel mai bun! Messi a câştigat din nou Balonul de Aur

Este cel mai bun! Messi a câştigat din nou Balonul de Aur
Foto: realitatea.net

Controversele privind cel mai bun jucător din lume la ora actuală dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au fost rezolvate de FIFA, care l-a încoronat pe argentinian.


Lionel Messi a "arestat" Balonul de Aur. Argentinianul a câştigat pentru a doua oară consecutiv trofeul acordat celui mai bun jucător al lumii într-un an. Micuţul argentinian a fost premiat în cadrul Galei FIFA 2010 şi a declarat că nu se aştepta să primească din nou trofeul, pe care spune că îl datorează colegilor săi de la Barcelona.

"Nu mă aşteptam să câştig. E o zi foarte specială pentru mine, vreau să le mulţumesc colegilor şi să împart acest trofeu cu toţi cei care ţin cu Barcelona", a spus Messi, după decernarea trofeului, pentru care i-a avut ca adversari pe doi dintre colegii săi de la Barcelona, Xavi şi Iniesta, campioni mondiali în 2010 cu reprezentativa Spaniei.

Evident, Messi face parte din echipa ideală a anului 2010, care arată astfel: Casillas - Maicon, Puyol, Pique, Lucio - Sneijder, Xavi, Iniesta - Messi, Villa, Cristiano Ronaldo.

Lionel Messi este al doilea argentinian care câştigă de două ori Balonul de Aur, după Alfredo Di Stefano, care nu a reuşit însă să şi-l adjudece de două ori consecutiv (1957, 1959). Alţi patru fotbalişti au mai câştigat de două ori trofeul: Franz Beckenbauer (Germania; 1972, 1976), Kevin Keagan (Anglia; 1978, 1979), Karl Heinz Rummenigge (Germania; 1980, 1981) şi Ronaldo (Brazilia; 1997, 2002).

La fotbal feminin, brazilianca Marta Vieira da Silva (24 de ani) a fost pentru al cincelea an consecutiv cea mai bună din lume. Contracandidatele sale au fost Fatmire Bajramaj şi Brigit Prinz, ambele din Germania.

Câştigătorul Balonului de Aur, acordat în premieră de FIFA şi France Football, după ce până anul trecut era decernat doar de prestigioasa publicaţie franceză, se stabileşte pe baza voturilor celor 154 de corespondenţi ai France Football şi ale celor 208 selecţioneri şi căpitani ai echipelor naţionale afiliate la FIFA.

Preţul petrolului continuă să crească

Preţul petrolului continuă să crească
otomotivbilgi.com

Preţul ţiţeiului brut a crescut ieri, 11 ianuarie, pentru a doua zi la rând pe piaţa americană, extinzând câştigul semnificativ înregistrat în ziua anterioară, care a fost cel mai important din ultima săptămână. Ascensiunea a fost generată de estimările potrivit cărora scad stocurile americane de profil.


Cotaţia petrolului cu livrare în februarie a crescut cu 72 de cenţi (0,8%) ieri dimineaţă la ora 10.15, ajungând la 89,97 dolari barilul la New York Mercantile Exchange. Luni, preţul petrolului urcase cu 1,4% pe piaţa din SUA, după apariţia anunţului potrivit căruia a fost depistată o scurgere la reţeaua Trans-Alaska Pipeline System, care transportă aproape 15% din producţia de ţiţei a SUA.

La ICE Futures Europe din Londra, cotaţia ţiţeiului de tip Brent cu livrare în februarie a crescut cu 1,32 dolari ieri, la 97,02 dolari barilul.

Piaţa ţiţeiului aşteaptă, astăzi, publicarea datelor oficiale privind situaţia stocurilor de profil din SUA. Conform estimărilor, stocurile s-au redus cu 1,2 milioane de barili în intervalul 3-7 ianuarie, acesta fiind al şaselea declin săptămânal consecutiv.

Potrivit Departamentului Energiei, stocurile de petrol brut însumau 335,3 milioane de barili în săptămâna încheiată în 31 decembrie 2010, cu 6,4% peste media consemnată în aceeaşi perioadă din anii 2005 -2009.

Sursa: bursa.ro