(video) Obama anunță retragerea trupelor americane din Irak

sâmbătă, 22 octombrie 2011

(video) Obama anunță retragerea trupelor americane din Irak
Foto: Reuters

Statele Unite vor retrage trupele din Irak până la sfârşitul acestui an. Declarația aparține preşedintelui american, Barack Obama, și a fost făcută vineri după o conferință video cu premierul irakian Nuri al-Maliki. Cei doi oficiali au afirmat că sunt în deplin acord cu privire la modul în care militarii vor fi retrași, relatează Reuters.

„După cum s-a promis, restul trupelor noastre aflate în Irak se vor întoarce acasă până la sfârşitul anului. După aproape nouă ani, războiul Americii în Irak se încheie”, a anunțat președintele american. Obama a anunțat că în prezent cele două ţări trec la o „nouă etapă”, iar relația între ele va fi un parteneriat egal bazat pe respect reciproc.


„Ultimul soldat american va pleca din Irak cu capul sus, mândru de succesul său, ştiind că poporul american sprijină trupele noastre”,  a mai spus acesta.

În ultima perioadă, rolul militarilor americani în Irak s-a redus la consilierea forţelor de securitate când numărul de incidente armate a scăzut brusc. Totuși, autoritățile Irakiene au declarat că ar dori menținerea prezenței trupelor Statelor Unite pentru menţinerea păcii între arabi şi kurzi irakieni aflați în conflict la nordul țării.



Sursa: UNIMEDIA


Microsoft creşte încet, dar sigur: Office a adus cel mai mare profit

Microsoft creşte încet, dar sigur: Office a adus cel mai mare profit
Foto: wikia.com

Compania Microsoft a înregistrat un profit de 5,47 miliarde de dolari în trimestrul 3 al acestui an, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului 2010. Gigantul IT a avut anul trecut 5,41 miliarde de dolari profit.


Vânzările companiei au crescut în acest trimestru cu 7%, astfel au ajuns la valoarea de 17,37 miliarde de dolari, scrie Reuters. Cea mai profitabilă divizie a Microsoft a fost Office, care a adust un profit de 5,6 miliatde de dolari companiei americane. Office a înregistrat şi o creştere de 8% faţă de acelaşi sezon al anului trecut.

Windows nu a înregistrat o creştere considerabilă în acest sezon, doar 2%. Divizia de servere şi utilităţi ale companiei a avut totuşi o creştere de 10% faţă de trimestrul trei al anului 2010, profitul s-a egalat cu 4,2 miliarde de dolari.

De asemenea, oficialii companiei se aşteaptă ca divizia de calculatoare business să crească mai rapid decât cea a calculatoarelor în perioada următoare. Totuşi, Microfost a avut şi pierderi, ele au fost create de portalul online MSN şi motorul de căutare Bing. Segmentul a adus pierderi de 494 milioane de dolari, mai mici faţă de alte sezoane ale anului 2011.

UNIMEDIA precizează că Microsoft are peste 90 mii de angajaţi, care activează la reprezentanţele companiei din întreaga lume. Cifrele de afaceri ale producătorului american de software cresc cu fiecare an, utilizatorii fiind interesaţi mai mult de inovaţiile aduse pe piaţă de Microsoft.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la dailybusiness.ro 


A fost lansat proiectul „LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy”

A fost lansat proiectul „LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy”
Foto: leadershe.md

La data de 10 octombrie a fost lansată perioada de aplicare în cadrul proiectului „LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy”. Acest proiect este orientat spre fetele care își doresc să se implice în schimbarea comunității și să contribuie la dezvoltarea democrației participative în Moldova prin dezvoltarea capacității de lider.


Proiectul va dura 10 luni, și obiectivul major al acestuia este de a dezvolta și a sprijini tinerele cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani în antrenarea abilităților de conducere, auto-descoperire, respectul pentru diversitate, cât și angajamentul civic.

În cadrul „LeaderSHE – Young Women Leaders’ Academy” vor fi desfășurate diverse activități, printre care cursuri de instruire și informare în domeniul leadership-ului, sesiuni de mentorat, training-uri pe scrierea și gestionarea proiecte etc. Aplicarea va avea loc până la sfârșitul acestei săptămâni.

UNIMEDIA vă sugerează să accesați site-ul www.LeaderSHE.md pentru mai multe detalii.

Sursa: UNIMEDIA


Termocom face publică lista rău platnicilor

Termocom face publică lista rău platnicilor
Poză simbol
Foto: stiri.rol.ro

În pragul demarării sezonului de încălzire 2011-2012, SA „Termocom” face apel către consumatori în vederea achitării plăţilor restante pentru perioadele anterioare de încălzire.


Potrivit furnizorului de căldură, până acum 323 de blocuri locative din mun. Chişinău au achitat consumul de energie termică la nivel de peste 100%. 429 de blocuri locative au achitat consumul de energie termică la nivel de 90-100%. Nivelul de achitare a 595 de blocuri locative variază între 80 – 90%, iar în proporţie de 70 – 80% au achitat consumul 122 de blocuri locative.

La nivel de 60 – 70% au achitat 68 de blocuri locative, iar 22 blocuri  înregistrează achitări de 50 – 60%.

Totodată, blocurile locative din str. Gh. Asachi, 25; I. Soroceanu, 75; V. Alecsandri, 70 şi 109; str. Doina 150V şi 150B; Sarmizegetusa, 94/1; str. Podişului, 8 şi 16; str. Burebista, 68/1; str. Coca, 26V şi str. M. Kogălniceanu, 86 înregistrează un nivel de achitare de 40 – 50%.

Blocurile din str. Ismail, 45; std. Studenţilor, 2/3; str. Braniştii, 5/2, 7/1, 7/3; str. Lazo, 21 şi str. Florăriei, 1, bl. 2J au un nivel de achitare de 30 – 40%.20 – 30% achitări au efectuat blocurile locative din str. M. Eminescu, 60; str. Braniştii, 5/3 şi str. Podişului, 12, iar blocurile locative din str. Otovasca, 27 A;  Costiujeni, 8/ 3; str. A. Vlahuţa, 7; str. Vadul lui Vodă, 17 Z, 17 K şi V. Lupu, 42 Ş au atins un nivel de achitare de doar 10 – 20%.

Codaşe la capitolul achitări sunt blocurile locative din str. Vlaicu Pîrcălab, 35, Ismail, 50 şi str. Sarmizegetusa, 47/3, care înregistrează achitări la nivel de 0 - 10%. 

Sursa: UNIMEDIA


Topul celor mai fiabile mărci auto

Topul celor mai fiabile mărci auto

Când îți cumperi o mașină, încep cheltuielile. Poate nu în primii ani, dacă îți achiziționezi una nouă, dar în timp vehiculele se degradează mai mult sau mai puțin și încep să „mănânce” din ce în ce mai mulți bani. Și dacă prețul benzinei tot continuă să crească, măcar să-ți iei o mașină care se uzează mai greu și pe care s-o poți folosi cât mai mulți ani.


Poate că sunt unele dintre cele mai dorite mașini, dar mărcile Land Rover și Range Rover se află în coada clasamentului celor mai fiabile mașini, arată o analiză prezentatăde Daily Mail.

Potrivit analizei, cele mai de încredere mașini la mâna a doua sunt cele coreene și japoneze, Honda, Toyota și Suzuki deschizând lista producătorilor care fac cele mai sigure mașini. De altfel, primele zece poziții sunt ocupate de mașini produse în Coreea și Japonia.
 
Pe de alta parte, când vine vorba de costurile de întreținere a mașinilor care cu o vechime cuprinsă între 3 și 8 ani, proprietarii de mașini produse în Europa plătesc cel mai puțin.
 
De altfel, mărcile europene care se regăsesc în partea superioara a clasamentului sunt Skoda și Smart, care ocupă locurile 11 și, respectiv, 12 în analiza citată.
 
Mașinile au fost evaluate luând în considerare un „index al siguranței”, calculat în funcție de costurile de reparație, vechime și frecvența defecțiunilor care apar în timp.
 
În ceea ce priveste costurile de reparații, cele mai mari sunt cele pentru Porsche, cu 690 de lire sterline, urmată de Mazda, cu 463 de lire și Jeep, cu 438 de lire sterline.
 
La polul opus se găsesc modelele de la Fiat, Renault și Ford, cu o sumă medie pentru reparații în jur de 250 de lire sterline. De altfel, dintre cele mai ieftin de reparat mașini, 7 din 10 sunt modele europene.
 
Cât privește defecțiunile cel mai des inregistrate, există din nou diferențe între mașinile europene și cele Orient. De exemplu, o treime dintre defecțiunile mașinilor europene apar la sistemul electric, în timp ce proprietarii de Subaru, Lexus și Suzuki se confruntă cel mai adesea cu probleme de suspensie.
 
Iată în continuare topul celor mai fiabile mărci de mașini:
 
1. Honda 19. Peugeot
2. Toyota 20. Volkswagen
3. Suzuki 21. Rover
4. Lexus 22. Volvo
5. Mitsubishi 23. BMW
6. Mazda 24. Seat
7. Subaru 25. Jaguar
8. Hyundai 26. Audi
9. Kia 27. Vauxhall
10. Nissan 28. Mercedes-Benz
11. Skoda 29. MG
12. Smart 30. Chrysler
13. Daewoo 31. Jeep
14. Ford 32. Saab
15. Citroen 33. Renault
16. Porsche 34. Alfa Romeo
17. Fiat 35. Land Rover
18. Mini  

Sursa: incont.ro
 


Lindsay Lohan a ratat prima zi de lucru la morgă

Lindsay Lohan a ratat prima zi de lucru la morgă

Actriţa Lindsay Lohan, căreia i s-a revocat miercuri eliberarea condiţionată pentru nerespectarea condiţiilor, nu s-a prezentat joi la morgă, unde trebuia să efectueze primele ore de muncă în folosul comunităţii, a anunţat institutul medico-legal, citat de 20minutes.ch.


Actriţa de 25 de ani, care a rămas în libertate după ce a plătit cauţiunea de 100.000 dolari, trebuie să efectueze cel puţin 16 ore de muncă la morga din Los Angeles, înaintea audierii din 2 noiembrie la Curtea superioară din Los Angeles.

Ca să fie pe placul judecătoarei Stephanie Sautner, sătulă de încălcările repetate ale condiţiilor eliberării condiţionate de către tânăra actriţă, Lohan ar trebui să aibă o comportare ireproşabilă.

Lindsay Lohan urma să se prezinte la morgă la 08h00, dar a sosit doar la 08h41 şi n-a mai fost lăsată să intre. "Poate să revină, dar la ora comunicată", a spus Craig Harvey, director al institutului medico-legal. Actriţa s-a scuzat pe Twitter, spunând că nu se va mai repeta: "Îmi pare rău pentru confuzia pe care am creat-o la institutul medico-legal. Nu se va mai întâmpla, acum ştiu unde să mă duc!"

În luna mai, Lindsay Lohan a primit o pedeapsă de 120 de zile de închisoare - efectuate la domiciliu - şi 480 de ore de muncă în folosul comunităţii, după ce a furat un colier de 2.500 dolari. Ea urma să facă orele de muncă la un centru social pentru femei, însă a lipsit de nouă ori, iar alteori n-a rămas decât o oră, în loc de patru. Furtul colierului constituia deja o încălcare a unei alte eliberări condiţionate, pentru conducere în stare de ebrietate şi deţinere de stupefiante.

Sursa: evz.ro


Bărbaţii au şi ei ceasul lor biologic

Bărbaţii au şi ei ceasul lor biologic

Nu numai femeile trebuie să-şi facă griji pentru timpul care trece, capacitatea de procreare scăzând odată cu vârsta. Cercetători brazilieni afirmă că, după 41 de ani, şansele de a deveni tată scad considerabil, relatează 7sur7.be.


Paula Fettback, cercetător la Huntington Reproductiva din Brazilia, consideră că vârsta bărbaţilor în momentul procreării este foarte importantă. Împreună cu echipa sa, a studiat efectul vârstei bărbatului asupra unui ovul sănătos şi tânăr la o fecundare in vitro.

Ei au constatat o scădere a fecundităţii masculine, până la 7% pe an, între 41 şi 45 de ani. Dincolo de 45 de ani, scăderea ar fi şi mai rapidă. Cercetătorii au mai observat că fecundarea in vitro eşuează când taţii au în medie 45 de ani. Specialista braziliană afirmă că 'şi bărbaţii au un ceas biologic.

Nu este acelaşi ca cel al femeilor, dar nu pot aştepta la infinit ca să aibă copii'. Există fără îndoială, şi excepţii, cum ar fi cântăreţul Rod Stewart (tată a opta oară la 66 de ani), ceea ce-i face pe experţii în domeniul fertilităţii să fie sceptici în privinţa rezultatelor studiului menţionat. Ei consideră că ele trebuie luate în seamă cu precauţie, încheie 7sur7.be.