Rihanna: Îmi venea să mor când au apărut pozele cu mine goală

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Rihanna: Îmi venea să mor când au apărut pozele cu mine goală
Foto: ninjadude.com

Timpul vindecă rănile, chiar şi pe cele ale sufletului, dar amintirile rămân. Într-o astfel de situaţie se află Rihanna, care a povestit despre un episod trist din viaţa ei – cel în care au apărut pe internet poze cu ea în pielea goală.


S-a întâmplat în 2009, puţin după ruptura dintre ea şi Chris Brown. Diva a primit vestea ca pe o lovitură de măciucă în moalele capului. Ea îi trimisese imaginile iubitului ei şi nici nu se gândea că vor deveni publice. „Când am văzut asta, am crezut că mor. Nici nu mă puteam ţine pe picioare. Eram la aeroport şi m-am dus în prima cabină de baie, am deschis larg fereastra şi m-am aşezat pe scaun. Oamenii intrau şi mă vedeau cum stau acolo. Eram împietrită, zdrobită. Nici nu îmi venea să ies din aeroport”, a mărturisit cântăreaţa.

Rihanna a declarat că acesta a fost cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla vreodată. „Mă simţeam ca şi cum mi-ar fi fost furată întreaga viaţă privată. Mă gândeam: «Oh, minunat, acum nu mai există nimic care să nu se ştie despre mine şi despre intimitatea mea»”, a completat diva. Din păcate, ea nu a dovedit că ar fi învăţat prea multe de atunci. Un an mai târziu, a recidivat. A trimis o altă fotografie cu ea goală puşcă. Şi aceasta a devenit publică.

Pentru a accesa fotografiile click aici.

Sebastian Vettel, în pole-position la Sepang

Sebastian Vettel, în pole-position la Sepang
Foto: agerpres.ro

Driverul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, va lua startul de pe grila de start a Marelui Premiu al Malaeziei, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a fost cel mai rapid în calificările care au avut loc sâmbătă, pe circuitul de la Sepang.


De remarcat că Vettel se află la al doilea pole-position consecutiv în acest sezon, după cel de la Melbourne, germanul izbutind, de altfel, şi să se impună în Australia.

Grila de start a Marelui Premiu al Malaeziei:
 

            1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:34.870; 
            2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:34.974; 
            3. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:35.179; 
            4. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:35.200; 
            5. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:35.802; 
            6. Nick Heidfeld (Germania/Lotus Renault) 1:36.124; 
            7. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:36.251; 
            8. Vitali Petrov (Rusia/Lotus Renault) 1:36.324; 
            9. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:36.809 
            10. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 1:36.820; 
            11. Michael Schumacher (Germania/Mercedes) 1:37.035; 
            12. Sebastien Buemi (Elveţia/Toro Rosso) 1:37.160; 
            13. Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso) 1:37.347; 
            14. Paul Di Resta (Marea Britanie/Force India) 1:37.370; 
            15. Rubens Barrichello (Brazilia/Williams) 1:37.496; 
            16. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 1:37.528; 
            17. Adrian Sutil (Germania/Force India) 1:37.593; 
            18. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams) 1:38.276; 
            19. Heikki Kovalainen (Finlanda/Team Lotus) 1:38.645; 
            20. Jarno Trulli (Italia/Team Lotus) 1:38.791; 
            21. Timo Glock (Germania/Virgin) 1:40.648; 
            22. Jerome D'Ambrosio (Belgia/Virgin) 1:41.001; 
            23. Vitantonio Liuzzi (Italia/Hispania) 1:41.549; 
            24. Narain Karthikeyan (India/Hispania) 1:42.574. 

Iată clasamentul general al piloţilor:
 

1. Sebastian Vettel (Germania) Red Bull 25 
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie) McLaren 18 
3. Vitali Petrov (Rusia) Renault 15 
4. Fernando Alonso (Spania) Ferrari 12 
5. Mark Webber (Australia) Red Bull 10 
6. Jenson Button (Marea Britanie) McLaren 8 
7. Felipe Massa (Brazilia) Ferrari 6 
8. Sebastien Buemi (Elveţia) Toro Rosso 4 
9. Adrian Sutil (Germania) Force India 2 
10. Paul Di Resta (Marea Britanie) Force India 1 
11. Sergio Perez (Mexic) Sauber 0
12. Kamui Kobayashi (Japonia) Sauber 0 
13. Jaime Alguersuari (Spania) Toro Rosso 0 
14. Nick Heidfeld (Germania) Renault 0 
15. Jarno Trulli (Italia) Lotus 0 
16. Jerome d'Ambrosio (Belgia) Virgin 0  

Iată clasamentul general al constructorilor:

1. RedBull - Renault - 35 
2. McLaren - Mercedes - 26 
3. Renault - 15 
4. Ferrari - 14 
5. Toro Rosso - Ferrari - 1 
6. Sauber - Ferrari, Lotus - Renault, Force India - Mercedes, Virgin - Cosworth, HRT - Cosworth, Williams - Cosworth, Mercedes - 0.

Sursa: tvr.ro


Edo Competition lansează SLR 722 Black Arrow. Vezi video

Edo Competition lansează SLR 722 Black Arrow. Vezi video
Foto: Edo Competition

La sfârşitul săptămânii trecute vă informam că tunerii germani de la Edo Competition au creat un pachet de performanţă extrem pentru Koenigsegg CCR. De această dată, germaii s-au întors cu un nou kit pentru McLaren SLR. Botezat 722 Black Arrow, noul pachet dezvoltat de Edo Competition vine cu o mulţime de modificări, atât la nivel mecanic, cât şi la nivel estetic.


Caroseria lui SLR a fost vopsită în culoarea neagră, iar pe capota şi pe portierele acestuia a fost inscripţionat numărul 722. De asemenea, nemţii au înlocuit sistemul de evacuare cu unul de înaltă performanţă şi au optat pentru un set de jante de 21 de inch. La interior, pielea naturală face casă bună cu fibra de carbon şi Alcantara, pentru a crea o atmosferă sportivă.

Scaunele sport şi volanul sunt învelite în Alcantara, iar padelele, consola centrală şi bordul este fabricat din fibră de carbon. Mai mult decât atât, nemţii au montat un nou sistem de informare şi divertisment. Sub capota lui SLR regăsim propulsorul V8 de 5.5 litri care, mulţumită recalibrării unităţii ECU şi înlocuirii sistemului de admisie reuşeşte să producă 722 de cai putere şi poate dezvolta un cuplu motor de 890 Nm.

Mulţumită noilor cifre, McLaren SLR sprintează de la 0 la 100 km/h în 3.4 secunde, iar acceleraţia de la 0 la 300 km/h se produce în 24.5 secunde. În ceea ce priveşte viteza maximă cu care poate rula 722 Black Arrow, aceasta se opreşte la 345 km/h.



Rezultatul anchetei privind moartea lui Iuri Gagarin, desecretizat de ruşi

Rezultatul anchetei privind moartea lui Iuri Gagarin, desecretizat de ruşi
Rezultatul anchetei privind moartea lui Iuri Gagarin, desecretizată de ruşi

Rusia a dezvăluit vineri concluziile formulate de comisia care a anchetat moartea cosmonautului Iuri Gagarin, decedat în 1968 la bordul unui MIG sovietic. O eroare de pilotaj a dus la moartea lui Gagarin, a anunţat un reprezentant al departamentului arhivelor de la Kremlin, citat de MEDIAFAX.


Pe 27 martie 1968, la manşa unui avion MIG-15 de antrenament cu două locuri, cosmonautul sovietic s-a prăbuşit alături de copilotul său, în regiunea Vladimir la nord-est de Moscova. Accidentul, petrecut la 7 ani de la performanţa lui Iuri Gagarin din 12 aprilie 1961, când a devenit primul om care a ajuns în spaţiu, a şocat întreaga opinie publică, dar ancheta care a urmat a fost clasată drept "secret de stat" de către autorităţile sovietice, acest statut fiind anulat abia vineri, după 43 de ani.

În perioada în care Rusia sărbătoreşte 50 de ani de la zborul lui Gagarin în spaţiu, un reprezentant al departamentului arhivelor de la Kremlin, Alexandr Stepanov, a citit în cadrul unei conferinţe de presă un document extras din dosarul desecretizat al concluziilor formulate de comisia de anchetă.

 


"Concluziile comisiei: în virtutea analizei circumstanţelor în care s-a produs accidentul aerian şi a elementelor de anchetă, cauza cea mai probabilă a catastrofei este o manevră bruscă (a pilotului) pentru a evita o sondă atmosferică", a declarat Stepanov.

O altă cauză, însă "mai puţin probabilă", este aceea că pilotul sovietic a vrut "să evite să intre în stratul de nori".

Semn al importanţei dosarului, aceste concluzii au fost înscrise într-un decret al Comitetului central al Partidului Comunist al URSS, datând din 28 noiembrie 1968, marcat cu ştampila "secret de stat".

Menţinerea secretului în epoca sovietică asupra acestui dosar a alimentat zvonuri şi ipoteze dintre cele mai diverse despre moartea lui Gagarin, care a rămas unul dintre eroii preferaţi ai ruşilor.

nele ipoteze au evocat manevrele unui al doilea avion, care ar fi jenat aparatul MIG-15 pilotat de Gagarin, iar altele au vorbit de o problemă tehnică a aparatului acestuia.

Adepţii tezei complotului au declarat că Iuri Gagarin ar fi putut fi victima KGB-ului sau a altor servicii secrete.

Alţii spun că renumitul cosmonaut, de formaţie pilot de avioane, mult prea ocupat de statutul lui de erou naţional şi de rolul pe care îl juca în propaganda pentru Uniunea Sovietică, îşi pierduse pur şi simplu nivelul de calificare necesar pentru a zbura cu un astfel de aparat.

Anularea secretului de stat asupra documentelor de anchetă ar trebui să conducă la eliminarea unora dintre aceste semne de întrebare.

Un alt reprezentant al statului rus, directoarea adjunctă a Arhivelor statului din domeniul ştiinţific, Larisa Uspenskaya, a subliniat faptul că "peste 200 de documente şi dosare au fost declasificate", cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a zborului istoric reuşit de Gagarin.

Oleg Onişcenco vrea şefia Capitalei

Oleg Onişcenco vrea şefia Capitalei
Foto: infotag.md

Un nou candidat s-a înscris în lupta pentru şefia Capitalei. Este vorba despre consilierul municipal Oleg Onişcenco, preşedintele Partidului politic „Casa noastră – Moldova”.  Onişcenco a anunţat ieri, 8 aprilie, că va candida în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în faţa Primăriei Chişinău.


Oleg Onişcenco este preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Casa noastră – Chişinău”din 2004. Mai târziu asociaţia a fost înregistrat la Ministerul Justiţiei în calitate de partid politic - „Casa noastră – Moldova”

În cadrul alegerilor locale din 3 iunie 2007, Asociaţia Obştească „Casa Noastră Chişinău” a decis să participe la scrutin pe listele Partidului Umanist din Moldova. Atunci preşedintele organizaţiei, Oleg Onişcenco, a dat preferinţă doar funcţiei de consilier municipal, acesta fiind înregistrat pe lista partidului cu numărul 2.

Onişcenco a declarat că dacă va fi ales primar, Chişinăul va deveni un oraş curat şi modern, iar oamenii vor trăi mai bine. Acesta s-a născut în Chişinău în 1976. Are studii superiore juridice, de asemenea, este absolvent al Colegiului de afaceri din Chişinău.

UNIMEDIA precizează că până la moment în cursă s-au înscris Dorin Chirtoacă(PL), Igor Dodon(PCRM) , Valentina Buliga(PD) şi Radu Buşilă(PPCD). Din toate cele patru partide parlamentare, doar PLDM nu a făcut public numele candidatului pentru funcția de primar al Capitalei. PLDM îşi va face public candidatul mâine, 10 aprilie, în urma celui de-al patrulea Congres extraordinar al partidului.

Sursa: UNIMEDIA


(video) Incendiu la un depozit cu produse chimice din Capitală

(video) Incendiu la un depozit cu produse chimice din Capitală
Poză simbol
Foto: alarmesecuritate.ro

Astăzi, 09.04.2011 în jurul orei 10 dimineaţa s-a produs un incendiu la un depozit al fabricii de produse chimice situate pe str Salcîmilor, din Capitală. Primul echipaj de pompieri a ajuns la locul incendiului la ora 10:00.


"În total la stingerea incendiului au participat 7 autospeciale pentru că gradul de pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor era unul sporit", a anunţat pentru UNIMEDIA, ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Sochirca.

Pompieri au reuşit să localizeze şi să stingă focul. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.  

Fumul negru şi dens a fost răspândit de către rafalele de vânt, care sufla dinspre Nord-Vest, spre Sângera. La moment nu se cunoaşte dacă fumul prezintă pericol sporit pentru sănătatea populaţiei.

Imaginile au fost transmise la redacţie de către un vizitator UNIMEDIA:



Sursa: UNIMEDIA


58 milioane lei – pentru alegerile locale 2011

58 milioane lei – pentru alegerile locale 2011
Poză simbol
Foto: nicenet.ro

Alegerile locale din 5 iunie vor costa statul cca 58 milioane de lei. Comisia Electorală Centrală a aprobat în şedinţa de vineri, 8 aprilie, devizul de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011 în sumă de 58 262 251 lei, inclusiv turul doi de scrutin în sumă de 17 090 580 lei.


Menţionăm că baza calculării devizului de cheltuieli este Codul electoral, ajustat cu ultimele modificări şi legislaţia în vigoare, inclusiv salariul mediu pe economie în sumă de 2971,7 lei.

Conform Devizului de cheltuieli, salarizarea funcţionarilor electorali pentru perioada electorală a constituie circa 70% din toată suma cheltuielilor aprobată, sau circa 41 172 000 lei.

După încheierea alegerilor, consiliile electorale municipale, raionale şi UTA Găgăuzia vor prezenta Comisiei Electorale Centrale un raport asupra gestionării mijloacelor financiare alocate.

Pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului din 5 iunie, statul a prevăzut cheltuieli de cca 52 milioane de lei.

UNIMEDIA precizează că anterior, preşedintele CEC, Iurie Ciocan, anunţa că pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din 5 iunie vor fi cheltuite până la 70 milioane de lei.

Sursa: UNIMEDIA