Preţurile au crescut în decembrie cu 1,3%. S-au scumpit uleiul, ouăle, pâinea şi laptele

miercuri, 12 ianuarie 2011

Preţurile au crescut în decembrie cu 1,3%. S-au scumpit uleiul, ouăle, pâinea şi laptele
reteteilustrate.blogspot.com

Biroul Naţional de Statistică informează că în luna decembrie 2010 preţurile au crescut faţă de noiembrie 2010 cu 1,3%. Această creştere a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, nealimentare şi a serviciilor. Cea mai semnificativă scumpire o atestăm la uleiul vegetal şi ouă. S-au ridicat de asemenea preţurile la fructe şi legume, lapte şi pâine.


Creşterea preţurilor medii de consum în decembrie faţă de noiembrie 2010 a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 2%, nealimentare – cu 1,4% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei - cu 0,1%.

Creşterea preţurilor produselor alimentare a fost mai semnificativă la: struguri – cu 16,7%, ulei vegetal – cu 10,4%, ouă dietetice – cu 9,7%, fructe proaspete – cu 4,7% (inclusiv: mere – cu 15,6%), legume – cu 4,4% (inclusiv: morcov – cu 10%, usturoi – cu 6,8%, castraveţi de seră – cu 6,4% şi varză – cu 4,9%), lapte şi produse lactate  – cu 2,7% (inclusiv: lapte integral – cu 4,3%,  brânză din lapte de vacă – cu 3,2%). Totodată, în luna decembrie au scăzut preţurile la: citrice – cu 7,1%,  băuturi nealcoolice  - cu 2,1%  şi zahăr – cu 0,5%.

În perioada de raport s-au majorat preţurile la: combustibili – cu 5,4% (în special: la cărbune – cu 6,0%), articole de blană naturală – cu 3,8%, piese de rezervă şi accesorii pentru autoturisme, ziare şi reviste – cu  câte 2,3%. În luna decembrie au fost reduse preţurile la aparate pentru prelucrarea informaţiei, telefoane, foto şi de filmat, accesorii pentru bucătărie  – cu câte 0,5%.

În ultima lună a anului au fost majorate tarifele pentru prestarea serviciilor către populaţie: de transportul feroviar internaţional - cu 2,9%,  pentru reparaţia şi deservirea autoturismelor – cu 1,4% şi de instituţiile pentru educaţie preşcolară – cu 1,1%.

Menţionăm că în luna decembrie 2010 preţurile au crescut faţă de decembrie 2009 - cu 8,1%. Potrivit estimărilor Băncii Naţionale a Moldovei, rata anuală a inflaţiei la finele anului 2010 va înregistra nivelul de 7,8%.

Sursa: UNIMEDIA


Procuratura Municipiului Chişinău face bilanţul activităţii pentru 2010. Zubco: Rezultatul este satisfăcător

Procuratura Municipiului Chişinău face bilanţul activităţii pentru 2010. Zubco: Rezultatul este satisfăcător
Foto: adevarul.ro

Conlucrare insuficienta cu colaboratorii MAI, lipsa de profesionalism, volumul mare de lucru şi slaba dotare tehnică – acestea sunt principalele probleme cu care se confruntă procurorii municipali în cadrul procedurii de urmărire penală. Cel puţin asta rezultă din bilanţul activităţii anuale al Procuraturii Municipiului Chişinău, făcut public astăzi, 12 ianuarie, în cadrul unei şedinţe de totalizare la care a participat şi Procurorul General, Valerii Zubco.


Procurorul municipiului Chişinău, Ivan Diacov  a invitat fiecare adjunct să prezinte darea de seamă pentru segmentul său de activitate. În cadrul raportului, adjunctul său, Vladimir Lupu a specificat că pe parcursul anului 2010, cei 10 procurori din subdiviziunea urmărire penală a avut în gestiune 221 cauze penale, dintre care 113 au fost finisate. Printre principalele probleme cu care s-au ciocnit în cadrul procedurii de urmărire penală a fost lipsa suportului din partea colaboratorilor MAI. „ Pe ei mai mult îi interesează crimele produse recent şi nu cele vechi, rămase nesoluţionate”, a specificat Vladimir Lupu.

La rândul său, Valeriu Zubco a  solicitat ca procurorii să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatele slabe şi să nu-şi motiveze insuccesele dând vina pe lipsa de conlucrare cu colaboratorii MAI. „Lipsa de conlucrare cu organele de poliţie demonstrează, în primul rând, incapacitatea şi lipsa de profesionalism a conducătorilor Procuraturii. Nu este corect să dăm vina pe alţii. Aceleaşi impedimente sunt peste tot, în toate procuraturile. Problema este în  factorul uman”,  a accentuat Procurorul General.

„O altă problemă care persistă este tergiversarea urmăririi penale de către procurori, care a devenit un viciu deja şi necesită a fi înlăturat. Din păcate, procurorii nu cercetează cazurile multidimensional şi se limitează la o anchetă îngustă”, a mai spus Lupu.

Un alt adjunct, Ruslan Toma s-a referit la numărul mare de dosare aflate în gestiunea sa, multe dintre care le-a numit chiar „istorice”. „Toate dosarele istorice să fi finisate. Nu pot ţinute la infinit în procedură”,  a subliniat Zubco.

Procurorul Municipiului  a abordat  şi problema dotării insuficiente a Procuraturii cu tehnică profesională. „Calculatoare puţine, un singur automobil la 32 de procurori, lipsa tehnicii de filmat şi de reprodus la faţa locului –o altă problemă cu care ne confruntăm zi de zi. Procurorul are un salariu de 3500 lei, de aceea se descurcă foarte greu”, a adăugat Ivan Diacov. „Am analizat cum stau lucrurile, am vorbit cu Procurorul General şi prim-adjunctul acestuia. Noi avem de gând să reexaminăm volumul de lucru. Sunt mult prea multe dosare în gestiunea noastră, care nu ţin exclusiv de competenţa noastră. De ce noi ne încărcăm şi luăm pe umerii noştri atâtea dosare şi în loc să facem calitativ lucru de conducerea urmăririi penale”, a accentuat Procurorul municipiului Chişinău.

„În urma rapoartelor prezentate voi face o concluzie generală. Sunt un şir de probleme în plan organizatoric, ce ţin de instabilitatea din ultima vreme de la Procuratura municipiului Chişinău. În această perioadă a avut loc schimbarea conducerii. În rest se creează o impresie pozitivă, iar rezultatul este satisfăcător”, a conchis Valeriu Zubco.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Cristina Buzovschi

 


PCRM deține președinția a 4 comisii parlamentare, PLDM - 3, PD - 2, PL -1. VEZI aici membrii celor 10 comisii

PCRM deține președinția a 4 comisii parlamentare, PLDM - 3, PD - 2, PL -1. VEZI aici membrii celor 10 comisii
Colaj: UNIMEDIA

Deputații Parlamentului de Legislatura a XIX-a au aprobat, în cadrul plenul Parlamentului de azi, 12 ianuarie, componența nominală a comisiilor permanente. Potrivit redistribuirii, în baza numărului de mandate în Legislativ, Partidului Comuniștilor din Republica Moldova i-a revenit președinția a 4 comisii. Deputații Partidului Liberal Democrat se află în fruntea a 3 comisii, Partidul Democrat -2 și Partidul Liberal - o singură comisie.

Membri ai comisiilor sunt și președintele PLDM, Vlad Filat - Comisia mediu și schimbări climatice, președintele PL, Mihai Ghimpu - Comisia juridică, numiri şi imunităţi. Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov este membru al Comisiei politică externă şi integrare europeană, iar vicepreședintele PDM, Vladimir Plahotniuc face parte din Comisia economie, buget şi finanţe.


Vezi în continuare compenența celor 10 comisii parlamentare:

1. Comisia juridică, numiri şi imunităţi
Președinte Victor Popa (deputat PL)
Vicepreședinte Sergiu Sârbu (deputat PCRM), Raisa Apolschi (deputat PDM)
Secretar Tudor Deliu (deputat PLDM)
Membri
Anatolie Zagorogdnâi
Irina Vlah
Maria Postoico
Vasile Șova
Agache Anghel
Alexandru Tănase
Adrian Mocanu
Mihai Ghimpu

2. Comisia economie, buget şi finanţe
Președinte Veaceslav Ioniță (deputat PLDM)
Vicepreședinte Zinaida Chistruga (deputat PCRM), Vadim Cojocaru (deputat PL)
Secretar Valeriu Guma (deputat PDM)
Membri
Igor Dodon
Zinaida Greceanâi
Oleg Reidman
Iurie Muntean
Groigore Belostecinic
Simion Furdui
Chiril Lucinschi
Vladimir Plahotniuc
Oleg Bodrug

3. Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică 
Președinte Alexandru Stoianoglo (deputat PDM)
Vicepreședinte Alexandru Cimbriciuc (deputat PLDM), Anatolie Gorilă (deputat PCRM)
Secretar Ion Butmalai (deputat PLDM)
Membri
Vladimir Voronin
Vladimir Vitiuc
Artur Reșetnicov
Mihai Godea
Anatolie Dimitriu
Vladimir Lupan


4. Comisia politică externă şi integrare europeană 
Președinte Igor Corman (deputat PDM)
Vicepreședinte Sergiu Stati (deputat PCRM)
Secretar Valeriu Ghilețchi (deputat PLDM)
Membri 
Grigore Petrenco
Marc Tkaciuk
Victor Mândru
Iurie Leancă
Valeriu Streleț
Dumitru Diacov
Ana Guțu

5. Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice 
Președinte Vadim Mișin (deputat PCRM)
Vicepreședinte Valentina Buliga (deputat PDM)
Secretar Veronica Abramciuc (deputat PCRM)
Membri
Oleg Banenco
Miron Găgăuz
Petru Vlah
Lilia Bolocan
Ion Hadârcă

6. Comisia administraţie publică şi dezvoltare regională 
Președinte Eduard Mușuc (deputat PCRM)
Vicepreședinte Iurie Țap (deputat PLDM)
Secretar Mihai Coleanschi (deputat PCRM) 
Membri
Vasile Panciuc
Ioan Ionaș
Gheorghe Mocanu
Anatolie Ghilaș
Valeriu Munteanu

7. Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media 
Președinte Mihail Șleahtițchi (deputat PLDM)
Vicepreședinte Corina Fusu (deputat PL) și Alexandr Petkov (deputat PCRM)
Secretar Iurie Bolboceanu (deputat PDM)
Membri 
Constantin Starâș
Ina Șupac
Zurabi Todua
Oleg Garizan
Ghenadie Ciobanu
Maria Ciobanu
Nicolae Juravschi
Pavel Filip

8. Comisia agricultură şi industrie alimentară 
Președinte Gherghe Popa (deputat PCRM)
Vicepreședinte Ion Balan (deputat PLDM)
Secretar - Veaceslav Bolgari (deputat PCRM)
Membri
Alexandru Parlicov
Gheorghe Anghel
Nicolae Olaru
Andrei Vacarciuc
Vasile Botnaru
Anatol Șalaru

9. Comisia protecţie socială, sănătate şi familie 
Președinte Vladimir Hotineanu (deputat PLDM) 
Vicepreședinte Oxana Dominte (deputat PCRM)
Secretar Ala Mironic (deputat PCRM)
Membri
Vladimir Eremciuc
Galina Balmoș
Tatiana Botnariuc
Liliana Palihovici
Petru Știrbate
Valeriu Lazăr
Gheorghe Brega
Tatiana Botnariuc

10. Comisia mediu și schimbări climatice 
Președinte Violeta Ivanov (deputat PCRM)
Vicepreședinte - Grigore Cobzac (deputat  PL)
Secretar - Boris Vieru (deputat PLDM)
Membri
Serghei Filipov
Elena Bondarenco
Vladimir Filat
Marcel Răducan

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


Top 5 cei mai mediatizaţi actori politici la Moldova 1, în decembrie 2010: Filat, Lupu, Ghimpu, Chirtoacă şi Voronin

Top 5 cei mai mediatizaţi actori politici la Moldova 1, în decembrie 2010: Filat, Lupu, Ghimpu, Chirtoacă şi Voronin
stelapopa.unimedia.md

Filat, Lupu, Ghimpu, Chirtoacă şi Voronin sunt în topul celor mai mediatizate figuri politice în luna decembrie a anului 2010, la postul public de televiziune Moldova 1. Radio Moldova a relatat în ştiri, ca frecvenţă şi durată, cel mai mult partidele parlamentare PDM, PLDM, PL, PCRM, precum şi AIE. Spre deosebire de compania "Teleradio-Moldova", ştirile cu caracter conflictual au o pondere redusă în numărul total de ştiri politice realizate de radiodifuzorul public regional Compania "Teleradio-Găgăuzia". Acestea sunt principalele concluzii din Raportul de monitorizare a pluralismului politic în programele de ştiri şi actualităţi ale celor două instituţii media, realizat de Asociaţia Presei Electronice şi prezentat astăzi, 12 ianuarie 2011, în cadrul unei conferinţe de presă.


La postul de televiziune Moldova 1, în perioada 1-31 decembrie au fost monitorizate buletinul de ştiri "Mesager" şi emisiunea "Moldova în direct". Astfel, în luna decembrie, Moldova 1 a realizat 301 ştiri politice, dintre care 35 sunt conflictuale (6 au fost realizate dintr-o singură sursă). Menţionăm că 13 ştiri au vizat alegerile başcanului Găgăuziei.  Ca intervenţii directe şi menţiuni, precum şi ca durată de prezenţă în ştiri, premierul desemnat Vlad Filat a fost cel mai mediatizat, fiind urmat de actualul preşedinte al Parlamentului Marian Lupu şi fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu. "Nedorinţa PCRM de a-şi delega un reprezentat în emisiuni", astfel explică expertul Vlad Ţurcan de ce Partidul Comunist se află în acest clasament abia pe locul 5.

În luna decembrie, Radio Moldova a difuzat 171 de ştiri politice, dintre care 19 - cu caracter conflictual. Din acestea, 7 au fost scrise în temeiul unei singure surse de informaţie. În fruntea topului, ca frecvenţă şi ca durată a apariţiilor, se situează partidele parlamentare, precum şi AIE. Majoritatea formaţiunilor politice şi a actorilor politici au apărut în cadrul ştirilor în context neutru. Din numărul total de ştiri, 11 au vizat alegerile başcanului Găgăuziei. La Radio Moldova au fost monitorizate buletinele de ştiri de la orele 12.00 şi 19.00.

În luna decembrie, TV Găgăuzia a realizat 143 de ştiri politice, inclusiv 8 cu caracter conflictual, toate fiind realizate din 2 şi mai multe surse. Fiecare a şasea ştire a avut drept tematică alegerile pentru funcţia de başcan al UTA Găgăuzia. Postul de televiziune public regional a relatat în ştiri despre 13 actori politici, dintre care 5 reprezentanţi din regiune. Cel mai des în ştirile politice, a apărut Filat, urmat de Lupu şi Voronin. Cea mai mare vizibilitate, ca frecvenţă şi durată, au avut-o partidele parlamentare, urmate de PPCD. Ca durată, despre PPCD s-a vorbit în ştiri în aceeaşi măsură ca şi depsre AMN, PNL şi PSD luate împreună.

În luna decembrie, la Radio Găgăuzia au fost monitorizate 126 de ştiri politice, inclusiv 5 cu caracter conflictuale, toate fiind realizate în temeiul mai multor surse de informaţie. Radio Găgăuzia a relatat în ştiri în mod special despre candidaţii la funcţia de başcan trecuţi în turul doi al scrutinului - Dudoglo şi Formuzal. Publicitatea electorală, atât la Radio, cât şi la TV Găgăuzia, a fost plasată contra plată. Radiodifuzorul public regional a încălcat prevederile legislaţiei electorale, plasând publicitate electorală în zilele premergătoare scrutinului (pe 11 şi respectiv 25 decembrie 2010).

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Daniela Dermengi


Cele mai tari ştiri legate de sex din 2010

Cele mai tari ştiri legate de sex din 2010
Foto: jenichiriac.ro

Anul 2010 nu a fost lipsit de ştiri bizare legate de viaţa sexuală a pământenilor. Iată câteva dintre ele.


01. Un individ extrem de curajos şi-a tăiat penisul cu un cuţit. Nu din greşeală. Omul avea discernământ. După ce petrecuse cinci ani într-o închisoare din Spania, omul a preferat să îşi taie oraganul decât să fie deportat înapoi în ţara lui de origine, Kazakhstan.

02. Despărţirile sunt extrem de grele. Pentru unii chiar imposibile. Un domn din Italia, rămas discret, a considerat că nu va putea niciodată să treacă peste faptul că a fost părăsit de iubita lui. Singura soluţie viabilă în acest sens a fost să comande o păpuşă care să arate exact ca fosta iubită, dar cu sânii mai mari. Comanda a fost executată pentru suma modică de 18.000 de dolari.

03. Acum vreo 33 de ani, o mamă din America şi-a dat fiul spre adoţie imediat după naştere. În 2009, cei doi s-au revăzut, iar revederea a fost atât de emoţionantă încât mama şi fiul au făcut sex.

Nebunia momentului aţi spune. Nu! Au făcut sex timp de 18 luni până când cineva i-a dat în gât. Mama a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru incest, iar fiul a scăpat basma curată pentru că era... traumatizat, micuţul!

04. Un individ a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată lumea pentru că avea o problemă medicală foarte neobişnuită. Respectivul îşi pierdea vederea ori de câte ori ejacula. Medicii s-au crucit iniţial, dar au rezolvat problema după ce şi-au dat seama că aceasta avea legătură cu viteza de circulaţie a sângelui.

05. Un mic scandal a izbucnit în Stockhom după ce în camerele din hotelul Berns au fost descoperite, pe lângă Biblii, multe jucării sexuale. Biciuri, cătuşe, stimulatoare erectile... Autorităţile au condamnat politica hotelului pentru că încuraja prostituţia, dar nu au avut ce să facă pentru că managerii hotelui îşi înştiinţau clienţii cu privire la existenţa jucăriilor sexuale, iar aceştia se cazau oricum!

06. În Alabama, SUA, a fost deschis primul sex shop drive thru. Adică intri cu maşina, îşi cumperi ce ai nevoie şi ieşi tot cu maşina. Magazinul a fost luat cu asalt pentru că oferea un plus de discreţie.

07. Un tânăr din Marea Britanie s-a folosit de fonduri guvernamentale pentru a face sex. După ce a încercat să se trateze cu ajutorul mai multor feluri de terapii, care au eşuat, tânărul a aplicat pentru o sponzorizare guvernamentală pe care a obţinut-o şi care l-a ajutat să plece până la Amsterdam unde şi-a pierdut virginitatea în compania caldă a unei prostituate. Asistentul social care s-a ocupat de cazul tânărului a spus că, dacă nu i-ar fi acordat fondurile necesare, ar fi fost o violare a drepturilor omului.

08. După ce a făcut senzaţie cu câteva zeci de scandaluri sexuale, premierul italian Silvio Berlusconi a cheltuit 95.000 de dolari pentru restaurarea penisului unei statui antice, ceea ce a enervat pe toată lumea pentru că restaurarea nu a fost făcută cum trebuia. Italienii ştiu mai bine.

09. Statul Oregon a avut printre ştirile principale de anul trecut, una la care nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Doi proprietari de han, soţ şi soţie, îşi agresau sexual şi constant angajaţii şi... clienţii. Adică îi invitau la partide sex în grup, iar hangiul se dezbrăca şi se masturba în faţa lor, rugându-i să-i ghicească lungimea penislui.

Sursa: tabu.ro


Parlamentul va discuta azi modificarea structurii Guvernului și aprobarea componenței comisiilor parlamentare

Parlamentul va discuta azi modificarea structurii Guvernului și aprobarea componenței comisiilor parlamentare
Foto: UNIMEDIA

Deputații Parlamentului de Legislatura a XIX-a s-au întrunit astăzi, 12 ianuarie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi, sub numărul 1, figurează proiectul de hotărâre privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente.


Al doilea proiect care va fi pus în discuție este proiectul de hotărâre privind acceptarea declinării împuternicirilor de către Guvern.

Tot astăzi, în plenul Parlamentul se va discuta proiectul de lege privind modificarea structurii Executivului.

UNIMEDIA amintește că președintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat ieri pentru presă că modificările la Legea cu privire la Guvern derivă din acordul de constituire a AIE. Acesta a vorbit despre crearea Prezidiumului și Secretariarului guvernamental, care va asigura partea tehnică a Executivului.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Maia Visterniceanu


CE anchetează Bulgaria pentru că ar fi acordat ajutoare de stat unei bănci comerciale

CE anchetează Bulgaria pentru că ar fi acordat ajutoare de stat unei bănci comerciale
Foto: adevarul.ro

Comisia Europeană a lansat o anchetă vizând Bulgaria, acuzată că a acordat ajutoare de stat Băncii Comerciale pentru Corporaţii (BCC), care ar finanţa un trust media important, relatează Sofia news Agency.


Reprezentanţii Ministerului bulgar de Finanţe au confirmat faptul că ţara lor este anchetată de către CE.
Ei afirmă însă că este vorba de o verificare de rutină, neexistând nicio bază pentru suspiciunile că guvernul de centru-dreapta ar fi ales în mod deliberat să plaseze aproape jumătate dintre depozitelor companiilor de stat importante într-o singură bancă.

Experţi au afirmat însă că CE ar putea declanşa procedura de infringement împotriva Bulgariei şi ar putea impune o amendă mare, dacă vor conchide că această măsură încalcă directivele europene.

La mijlocul anului trecut presa a scris că Banca Comercială pentru Corporaţii deţine aproape jumătate din banii companiilor strategice de stat. Datele au fost furnizate de ministrul de finanţe Simeon Djankov, la cererea redactorilor şefi ai celor mai mari 11 ziare din ţară.

Printre cele 18 societăţi care au depozite la BCC se numără companii energetice, precum Bulgargas, Bulgartransgas, compania de energie electrică NEK, centrala nucleară Kozlodui şi termocentrala Mariţa Est II, precum şi Bulgartabac, Poşta, Aeroportul Sofia sau compania de căi ferate.

Aproape 65% din banii companiilor sunt concentraţi în trei bănci, a căror cotă de piaţă nu depăşeşte 9% - Banca Centrală pentru Corporaţii (48%), CIBank (în care iubita premierului, Ţvetelina Borislavova, a deţinut până la sfârşitul anului trecut 18% din acţiuni) şi Banca Centrală Cooperativă.

Sursa: adevarul.ro