Seminar: „Avem misiunea de a contribui la eradicarea sărăciei”

joi, 13 octombrie 2011

Seminar: „Avem misiunea de a contribui la eradicarea sărăciei”
Poză simbol
Foto: sineira.ro

„Curajul de a creşte alături de cei din urmă”, așa a fost întitulată prima Săptămână Socială Catolică care are loc în aceste zile de 11 – 13  octombrie - la Chişinău, în hotelul „Codru” și care va aborda problemele săracilor din Republica Moldova. 


Pe parcursul celor trei zile de lucru vor lua cuvântul înalţi ierarhi ai Bisericii Catolice, precum Anton Coşa, episcop de Chişinău; E.S. Arrigo Miglio, episcop de Ivrea, preşedintele Comitetului Săptămânilor Sociale din Italia; E.S. Giampaolo Crepaldi, episcop de Trieste, Italia, preşedintele Comisiei „Caritas in Veritate” din cadrul Conciliului Conferinţelor Episcopale Europene etc. 

Urmând Doctrina Socială a Bisericii Catolice, se încearcă să se aducă o contribuție la eradicarea sărăciei din societate. Biserica vede împlinirea  aceste misiuni de caritate faţă de cei săraci atât prin intermediul instituțiilor, organizațiilor și fundațiilor bisericești de binefacere pe care le avem (Misiunea Caritas Moldova, fundațiile „Casa Providenței”, „Regina Pacis” „Concordia”), cât şi prin activitatea individuală a credincioşilor. Despre aceasta și se va vorbi la conferințele din timpul primei Săptămâni Sociale Catolice.

Între obiectivele urmărite sunt aprofundarea unor teme specifice învăţăturii sociale a Bisericii; o mai bună cunoaşterea a situaţiei sociale din Moldova şi prezentarea angajamentului Bisericii Catolice în serviciul celor mai săraci; creşterea împreună ca şi comunitate catolică moldovenească pentru a oferi o mai bună mărturie a credinţei noastre creştine; amplificarea dialogului cu entităţi religioase şi civile din Moldova pentru a dezvolta împreună un program de servicii în favoarea celor săraci şi elaborarea unui program pastoral şi social pentru anii următori care, de altfel, va fi şi un indice al eficienţei acestui eveniment atât de important pentru noi.

Caritas Moldova în prezent are o arie de activitate foarte largă, organizând şi coordonând numeroase proiecte în cele mai diverse sectoare: asistenţă sanitară, socială, educative, de intervenţie în situaţii de urgenţă etc. Este important de precizat că Misiunea Caritas  implementează aceste proiecte în colaborare cu grupurile caritative parohiale şi cu alte instituţii publice. Iată de ce dorim și așteptăm  ca temele abordate în rapoarte, dezbaterile și discuțiile să fie cât mai constructive și mai încurajatoare, ca în viitor să putem planifica mai bine activitatea noastră și să lucrăm mai efectiv și cu mai multă tragere de inimă în favoare săracilor.

Publicitate

sursa: Unimedia

0 Comments: