Lazăr atenționează: În sectorul energetic avem probleme mai grave decât recentele atacuri raider

miercuri, 12 octombrie 2011

Lazăr atenționează: În sectorul energetic avem probleme mai grave decât recentele atacuri raider
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Sistemul energetic din Republica Moldova este în pericol din cauza datoriilor istorice ale „Moldelectrica” față de compania „Energoalians” din Ucraina.„Atacurile de raider sunt floare la ureche față de situația din sistemul energetic”. Declarația aparține ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, și a fost lansată astăzi, 12 octombrie, după ședința Consiului Suprem al Securității.

„Suma litigiului este de 60 de milioane de dolari. Nu e o problemă a Ministerului Economiei, e un pericol pentru ţară. Problema dată vizează integritatea inimii sitemului naţional. Nu putem glumi cu astfel de chestii", a menţionat Lazăr citat de publika.md.


Amintim că Ucraina a pus sechestru pe două porţiuni de linii de înaltă tensiune din Republica Moldova pentru datoriile istorice pe care le are „Moldelectrica” față de compania „Energoalians” din Ucraina. Litigiul între cele două companii durează de ani buni.


Autoritățile ucrainene au decis, în baza unei hotărâri emise de Judecătoria Economică Supremă a Ucrainei, să pună sechestru pe aceste două rețele electrice de înaltă tensiune ale Republicii Moldova pentru datoria de 55 mln de dolari pe care le are „Moldelectrica”.  Datoria cumulată constituie 20 de mln de dolari (datorie istorică) privind livrarea de energie electrică Moldovei de compania „Energoalians”, plus o penalitate de 35 de mln de dolari pentru întârziere.

Guvernul Moldovei a angajat o firmă de avocatură  pentru a asista la acest litigiu în instanţele internaţionale.

Pe de altă parte, reprezentanţii companiei "Energoalians" afirmă că "Moldtranselectro" şi "RED Nord" au acaparat prin scheme frauduloase compania "Energoalians", cu scopul de a nu achita cele 20 de milioane de dolari, pe care le datorează cele două companii moldoveneşti furnizorului ucrainean.

UNIMEDIA amintește că în luna august, asupra a 4 bănci din Moldova - Banca de Economii (16%), VictoriaBank (5%), UniversalBank (78%) și MoldovaAgroindbank (27,5%), și a companiei ASITO au fost exercitate acțiuni raider de deposedare frauduloasă de acțiuni. Cei deposedați de proprietate au fost investitori europeni, dar și persoane implicate în campania anti-mafie, lansată de Sergiu Mocanu. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: