Euro începe săptămâna cu tendinţă de scumpire

luni, 31 octombrie 2011

Euro începe săptămâna cu tendinţă de scumpire
Foto: felicitari-virtuale.ro

Cursul oficial leu/euro anunţat de Banca Naţională a Moldovei pentru astăzi, 31 octombrie 2011, este stabilit la nivelul de 16,4247 MDL/EUR. Astfel, euro începe săptămâna cu o tendinţă de scumpire, cu circa 12,41 bani faţă de zilele anterioare. Dolarul american îşi continuă tendinţa de ieftinire pe piaţa valutară internă, cursul oficial constituind astăzi 11,6014 MDL/USD, arată datele BNM.


Pe piaţa valutară internaţională, cursul dolarului american se depreciază tot mai mult în raport cu moneda unică europeană, cursul zilei de 28 octombrie 2011 atingând nivelul de 1,416 USD/EUR. Cursul mediu al ultimelor 30 de zile este de 1,4109 USD/EUR, cel mai mic nivel înregistrându-se la 4 octombrie - 1,3181 USD/EUR.

Pe piaţa valutară internă, ratele oficiale medii de schimb în luna octombrie 2011 au constituit 16,1469 MDL/EUR şi 11,7916 MDL/USD. În septembrie 2011, ratele medii de schimb au fost 16,0176 MDL/EUR şi 11,5959 MLD/USD. În comparaţie, ratele medii de schimb în luna octombrie a anului trecut au înregistrat o medie de 16,3308 MDL/EUR şi 11,7645 MDL/USD.

Conform pronozelor reactualizate, Ministerul Economiei estimează un curs mediu anual al leului moldovenesc în anul 2011 de circa 11,8 MDL/USD. Aceeaşi prognoză rămâne valabilă şi pentru anul viitor.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: