Euro creşte, dolarul scade

marți, 11 octombrie 2011

Euro creşte, dolarul scade
poză simbol

Moneda unică europeană îşi continuă tendinţa de scumpire, iar dolarul american - cea de ieftinire. Pentru astăzi, 11 octombrie 2011, cursurile oficiale leu/euro şi leu/dolar sunt stabilite la nivelul de 16,2216 MDL/EUR şi 11,9365 MDL/USD.


Astfel, euro e mai scump cu 14,12 bani faţă de ieri, iar dolarul american s-a ieftinit cu circa 3 bani, arată datele BNM. Potrivit experţilor, instabilitatea cursului valutar înregistrată în ultima perioadă ar fi generată de intervenţia redusă a Băncii Naţionale pe piaţa valutară, iar, pe termen lung, noua abordare a BNM va aduce beneficii economiei RM.


BNM stabileşte cursul oficial al leului faţă de dolarul SUA. Cursurile oficiale pentru celelalte valute străine se stabilesc în funcţie de cotaţia lor faţă de dolarul SUA pe pieţele internaţionale din acea zi. Pe piaţa valutară internaţională, cursul dolarului american are tendinţa de a se deprecia în raport cu moneda unică europeană, cursul zilei de 10 octombrie constituind 1,3593 USD/EUR. 

Potrivit prognozelor luate în vedere în contextul Cadrului bugetar pe termen mediu (2012-2014) al RM, cursul de schimb al leului se va încadra în limitele medii anuale 11,93-12 lei/dolar SUA. Conform pronozelor reactualizate, Ministerul Economiei estimează un curs mediu anual al leului moldovenesc în anul 2011 de circa 11,8 MDL/USD. Aceeaşi prognoză rămâne valabilă şi pentru anul viitor.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: