Decorat de Lupu, Patriarhul Kiril îi înmânează un Ordin lui Voronin

luni, 10 octombrie 2011

Decorat de Lupu, Patriarhul Kiril îi înmânează un Ordin lui Voronin
Foto: Hot News

După ce a fost decorat de către președintele interimar, Marian Lupu, cu cea mai înaltă distincție de stat, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kiril i-a înmânat un Ordin de gradul I celui de-al treilea președintel al Republicii Moldova, liderului Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin.

Evenimentul a avut loc astăzi, 10 octombrie, în cadrul vizitei la Mănăstirea Curchi, unde a avut loc un serviciu divin, transmite serviciul de presă al PCRM. 

Potrivit sursei, Vladimir Voronin a fost decorat cu Ordinul Sfîntului şi Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova, gradul I, ca semn de înaltă apreciere pentru susţinerea pe care Vladimir Voronin a acortat-o mănăstirilor şi bisericilor creştin-ortodoxe situate pe teritoriul Moldovei.


UNIMEDIA amintește că ieri, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kiril a fost decorat de către  președintele interimar Marian Lupu cu „Ordinul Republicii”, pentru promovarea valorilor creștine și contribuţia la dezvoltarea şi aprofundarea legăturilor între poporul rus şi moldovenesc. 

Pe când era președinte, Vladimir Voronin a contribuit personal la identificarea surselor pentru reconstrucția Mănăstirii Curchi. El a fost inițiatorul Telemaratonului „Mănăstirea Curchi – din ruine spre înălţare”, organizat în anul 2006. 

Ordinul Sfîntului şi Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova a fost instituit în 1988, în cinstea a 1000 de ani de la Botezul Rusiei. El a mai fost conferit președintelui Ucrainei, Victor Ianukovici și liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: