Baconschi: Dintr-un vecin detestat, Moldova ajuns la o interacţiune bogată cu România

luni, 31 octombrie 2011

Baconschi: Dintr-un vecin detestat, Moldova ajuns la o interacţiune bogată cu România
Foto: diaspora.businesslive.ro

“Am trecut cu Republica Moldova, din ipostaza de vecin detestat, din faza de expulzare a ambasadorului României la Chişinău, într-un stadiu în care interacţiunea e mult mai bogată, iar prezenţa noastră instituţională în ţara vecina e mult mai puternică”. 


Declarația îi aparține ministrului român de externe, făcută într-un interviu pentru publicația Evenimentul Zilei. Potrivit oficialului român “s-a reușit de asemenea credibilizarea în UE a acţiunilor României faţă de Republica Moldova, inclusiv în contextul politicii de vecinătate în est”.

Baconschi crede că românii sunt urâți de cetăţenii Chişinăului din cauza “puterii propagandei antiromâneşti din perioada sovietică şi faptul că odată cu destrămarea URSS şi obţinerea independenţei s-a încercat construirea propriei identități. De aici și succesul moldovenismului ca ideologie oficială mulţi ani,” consideră ministrul român.

Potrivit acestuia, “dacă România apare ca principal facilitator al Republicii Moldova spre UE, atunci şi comunităţile rusească, ucraineană, bulgară, cea găgăuză sau alţi cetăţeni care nu sunt de etnie română şi nu vorbesc româneşte pot vedea România cu alţi ochi”.

În cadrul intervenției sale, Teodor Baconschi a declarat că forțele prodemocratice de la Chișinău trebuie să continuie să implementeze reformele cerute de Uniunea Europeană.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: