Reținuți pentru că au editat falsuri „Timpul de dimineață” şi „Ziarul de Gardă”

sâmbătă, 14 mai 2011

Reținuți pentru că au editat falsuri „Timpul de dimineață” şi „Ziarul de Gardă”
Foto: UNIMEDIA

Ministerul Afacerilor Interne anunță că a reținut două persoane în cazul distribuției de ziare false "Timpul de dimineață" și "Ziarul de Gardă". Potrivit sursei, începând cu 22 aprilie 2011, persoane necunoscute, exercitând arbitrar dreptul acordat de art. 5 al Legii Presei, au editat şi răspândit în municipiul Chişinău, fără a înregistra în ordinea stabilită, circa 50 000 exemplare a pretinsei publicaţii periodice intitulată „Ziarul de Chişinău”, făcând uz de machetele, rubricile şi sloganul săptămânalului “Ziarul de Gardă”. 


Ca urmare acțiunilor investigativ-operative, Serviciile specializate ale MAI au reţinut noaptea trecută două persoane, suspectate de editarea ediţiilor false ale ziarelor „Timpul de Chişinău” şi „Ziarul de Chişinău. În urma percheziţiilor într-un apartament închiriat de cei doi, au fost depistate mai multe numere a ediţiilor falsificate, tehnică de calcul, precum şi mostre ale unor ziare falsificate în limba ucraineană. 


MAI anunță că falsificatorii pregăteau distribuirea unui nou fals gazetăresc. Potrivit sursei, acesta conținea materiale denigratoare la adresa unor concurenți electorali.

Amintim că redacţia Ziarului de Gardă (ZdG) a sesizat organul de urmărire penală al MAI că ziarele distribuite ilegal conţin logoul, corpul de literă, numele de rubrici ale redacţiei ZdG. Totodată, redacţia a considerat că prin publicaţiile ilegale i-a fost cauzat un prejudiciu moral, estimat la circa 500 000 lei.

O altă copie falsă distribuită a fost cea a ziarului Timpul de dimineață.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: