Doi candidați liberal-democrați agresați în aceeași noapte. PLDM cere socoteala de la MAI

vineri, 13 mai 2011

Doi candidați liberal-democrați agresați în aceeași noapte. PLDM cere socoteala de la MAI
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Doi candidați din partea Partidului Liberal Democrat au fost atacați în propria casă în noaptea de 12 spre 13 mai. PLDM susține că este vorba de atacuri electorale și cere MAI, Procuraturii Generale, SIS şi CCCEC să investigheze cu maximă atenţie cazurile și să identifice făptașii cât mai curând posibil. În caz contrar, s-ar putea ajunge la unele pretenții referitor la activitatea organelor de forță. 

Declarații în acest sens au fost lansate de către președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, astăzi, 13 mai, în cadrul unui briefing de presă. 

Precizăm că în noaptea de 12 spre 13 mai, directorul fabricii „Mileștii Mici”, Efim Agrici și membrii familiei sale au fost atacați în propria casă, torturați și jefuiți.


Agrici este candidat pe lista consilierilor PLDM din Ialoveni. În aceeași noapte, un caz similar a avut loc şi în satul Ţipala din Ialoveni. Indivizi mascaţi au intrat în casa candidatului PLDM la funcţia de primar, Ion Cotorobai, şi au agresat-o pe soţia acestuia.

Streleț susține că în această campanie, PLDM este ținta unor atacuri fără precedent, ceea ce exclude orice coincidențe. „Având în vedere că atacurile de noaptea trecută s-au produs în plină campanie electorală și nu sunt unice, nu excludem că acestea arfi organizate la comanda cuiva”, spune acesta.

Pe de altă parte, Agrici, una din victime, susține că atacul de ieri seara, nu are nimic comun cu activitatea sa politică. „Sunt niște huligani care vor bani”, a declarat acesta pentru Pro TV.

UNIMEDIA precizează că potrivit unui comunicat MAI, amenii legii au întreprins imediat măsurile necesare pentru depistarea infractorilor, iar la ieşirile şi intrările în oraş au fost postate filtre poliţieneşti.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: