15 Mai - Ziua Europei la Bălți

sâmbătă, 14 mai 2011

15 Mai - Ziua Europei la Bălți
Foto: Delegatia UE

La Bălţi va fi marcată, mâine, 15 mai, în premieră, Ziua Europei. În centrul oraşului a fost montată o scenă imensă. Aici sunt aşteptaţi să evolueze mai mulţi artişti din Moldova, dar şi trupa Monarchy din Marea Britanie. În preajma acesteia, au fost instalate mai multe corturi, în care vor fi vernisate diferite expoziţii, anunță publika.md


Potrivit sursei, la Bălţi, pregătirile pentru Ziua Europei sunt în toi. La sărbătoare sunt asteptaţi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, acreditate la Chişinău. Aici, în piaţa Vasile Alecsandri, va fi organizată o expoziţie cu bucate tradiţionale europene.

Cel mai dificil a fost la montarea scenei. Aceasta a fost adusă cu trei camioane din Chişinău.

"Dimensiunile scenei sunt 10 metri pe 12. În părţi se vor construi încă două turnuri pentru sunet. Puterea sunetului va fi de 45 de kilowaţi, ca să se audă până în cealaltă parte a pieţii", a relatat Veaceslav Creţu, organizator al concertului.

Poliţiştii vor avea mai mult de lucru, pentru că vor trebui să sporească gradul de vigilenţă şi de securitate.

Evenimentul este organizat şi finanţat de reprezentanţa Consiliului Europei în Moldova şi de Primăria municipiului Bălţi.

Sursa: Publika.md


0 Comments: