De azi, Moldova primeşte lumină cu 11% mai scumpă

vineri, 1 aprilie 2011

De azi, Moldova primeşte lumină cu 11% mai scumpă
Foto: ziare-pe-net.ro

De astăzi, 1 aprilie 2011, energia electrică va fi livrată Republicii Moldova la un preţ de achiziţie de 6,1 cenţi/Kwt, în creştere cu 11% faţă de preţul vechi. „Sunt conştient de faptul, că această veste nu este cea mai frumoasă şi cea mai aşteptată. Dar acest preţ, vă asigur cu toată responsabilitatea, este cel mai mic posibil în condiţiile conjuncturii actuale”, a declarat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.


Majorarea preţului la energie electrică vine în condiţiile în care, astăzi expiră contractele de livrare a energiei pe care le are semnate RM cu distribuitorii şi intră în vigoare contractele renegociate. Potrivit ministrului Economiei, preţul a fost negociat între RED Union Fenosa şi compania de stat Energocom, pe de o parte, şi Centrala de la Cuciurgan şi compania ucraineană Power Trade, pe de altă parte.

„Am reuşit să reducem din preţul oferit iniţial (6,3 cenţi/Kwt) şi chiar am obţinut de la partea ucraineană un preţ mai mic decât cel agreat de Ucraina pentru export, care depăşeşte 7 cenţi/Kwt”, susţine Lazăr. Acesta a menţionat că preţul de 6,1 cenţi/Kwt nu este încă cel pentru consumatorul final, acesta urmând să fie stabilit şi anunţat de Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică.

„Sunt conştient de faptul că noile tarife vor afecta o parte din populaţia RM, precum şi mediul de afaceri. Anume din aceste motive este o sarcină primordială să găsim soluţii de susţinere socială a populaţiei vulnerabile, pentru ca aceasta să fie afectată cât mai puţin”, a declarat Lazăr. Referindu-se la consumatorii din sectorul industrial, ministrul le-a sugerat că să depună eforturi în vederea eficientizării energetice prin economisire inteligentă şi inovaţie.

UNIMEDIA amintește că despre posibila scumpire a energiei electrice ministrul Economiei a anunțat acum o săptămână. Premierul Vlad Filat a precizat că Executivul va depune toate eforturile pentru ca majorarea tarifului să nu afecteze păturile sociale vulnerabile.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: