Guvernul pune pauză și nu cruce pe Legea nediscriminare

miercuri, 30 martie 2011

Guvernul pune pauză și nu cruce pe Legea nediscriminare

Guvernul Republicii Moldova a aprogat propriul proiect de lege. Cabinetul de miniştri a luat decizia de a retrage din Parlament proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării. Decizia a fost luată astăzi, 30 martie, în cadrul şedinţei Executivului.


„Cu toate că prevederile explicite în domeniul nediscriminării sunt extrem de necesare şi reieşind din faptul că este extrem de sensibil, Ministerul Justiţiei consideră oportun retragerea din Parlament a proiectului de Lege privind prevenirea şi combaterea discriminării pentru o examinare suplimentară a acestuia, conform bunelor practici existente în domeniu”, se arată în nota informativă a ministerului. 

Potrivit sursei, la elaborarea propunerii de retragere a acestui proiect Ministerul Justiţiei s-a ghidat de faptul că reprezentanţii societăţii civile au opinii separate vis-a-vis de această chestiune, iar o lege se adoptă pentru interesele întregii societăţi. 

„Nu retragem definitiv acest proiect, ci trimis spre reexaminare. Proiectul cu privire la legea nediscriminare urmează să fie aprobat, fiindcă este unul necesar. Legea va râmăne în fond cu aceeaşi conţinut, dar cu anumite precizări. Nu dorim să deviem, de aceea vom discuta şi cu societatea civilă, vom consulta şi colegii noştri din Parlament ca să fie o finalitate în acest caz”, a precizat prim-ministrul Vlad Filat.

Amintim că proiectul de lege nediscriminare a fost aprobat de către Guvern la 18 februarie 2011.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: