Arendau mașini de lux, după care le vindeau în Ucraina

joi, 31 martie 2011

Arendau mașini de lux, după care le vindeau în Ucraina
Foto: bmwcom.ru

Un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani, riscă să facă de la 8 la 15 ani închisoare, pentru că comercializa în Ucraina, mașini de lux, arendate în Chișinău.


Potrivit serviciului de presă al MAI, bărbatul s-a dovedit a fi membu activ al unui grup criminal, din zona de nord a țării, specializat în furturi de maşini luxoase şi exportul acestora peste hotare.

Bărbatul a arendat un BMW X5, din Chișinău după care, s-a adresat unui angajat al poliției rutiere, pentru a-l escorta la trecerea postului vamal „Grimăncăuţi”, raionul Briceni, fără a fi înregistrat conform procedurii legale. Pentru această „susţinere” tipul plătea o remunerare de 1000 de dolari.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că maşina a fost comandată de complicii săi din Ucraina, suspectul moldovean având rolul de transportator și urma să fie remunerat cu 10 mii de dolari.

În prezent, forţele de ordine colaborează cu omologii săi din Ucraina, în scopul identificării şi reţinerii celorlalţi membri ai acestui grup. Până în prezent, oamenii legii au identificat încă doi membri ai acestui grup. Ei se află în Ucraina, unul ar fi moldovean. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: