Au mai rămas 36 zile până la alegerile parlamentare. "Campania este lipsă de acţiune şi iniţiativă", spun experţii

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Au mai rămas 36 zile până la alegerile parlamentare.
Foto: colaj UNIMEDIA

Campania electorală dusă de partidele politice din AIE este lipsită de acţiune şi iniţiativă. Declaraţia aparţine analistului politic Victor Gurău şi a fost lansată ieri, 23 octombrie 2010, în cadrul unei emisiuni la Publika TV.


"Membrii Alianţei pentru Integrare Europeană au rămas fără mesaj electoral sau au un mesaj şters", a menţionat Gurău. Acesta consideră că PCRM este mult mai pregătită de această campanie.

Totuşi, experţii nu exclud că situaţia se va tensiona în preajma alegerilor parlamentare.

UNIMEDIA menţionează că până la alegerile parlamentare anticipate au mai rămas 36 de zile.

sursa: Unimedia

Problema transnistreană pune la încercare relațiile dintre UE și Rusia

 Problema transnistreană pune la încercare relațiile dintre UE și Rusia
Foto: agenda.ro

Recentul summit franco-germano-rus de la Deauville nu a confirmat nici cele mai sumbre temeri, dar și nici cele mai curajoase speranțe, scrie analistul rus Dmitri Trenin, relatează The National Interest.


În Deauville, Dmitri Medvedev, pentru prima dată a vorbit despre necesitatea de a include România în formatul de negocieri pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Astfel, Moldova devine un proiect de testare, „o hârtie turnesol” care va pune la încercare calitatea relațiilor dintre UE și Rusia în domeniul de securitate, scrie Dmitri Trenin.

În cazul în care conflictul transnistrean va fi rezolvat prin eforturi comune, acest succes pentru Europa va fi ceva mai mult decât soluționarea problemei separatismului din Moldova, susţine analistul.

sursa: Unimedia

Circa 300 de manifestanţi cer demisia lui Vladimir Putin la Moscova

Circa 300 de manifestanţi cer demisia lui Vladimir Putin la Moscova
Foto: thehotjoints.com

Aproximativ 300 de militanţi ai opoziţiei s-au reunit ieri, 23 octombrie 2010, la Moscova, în cadrul unei manifestaţii autorizate pentru a cere demisia premierului Vladimir Putin şi dizolvarea Parlamentului. Manifestanţii arborau pancarte pe care se putea citi "Putin trebuie să plece", "Funcţionari, nu mai furaţi!" sau "Daţi-ne alegeri anticipate libere".


Trei militanţi ai mişcării de opoziţie "Frontul de Stânga" ar fi fost reţinuţi, potrivit liderului acestei formaţiuni, Serghei Udalţov, citat de agenţia rusă Interfax.

Poliţia din Moscova a declarat pentru RIA Novosti că nu a avut loc nicio reţinere sâmbătă.

Majoritatea manifestaţiilor opoziţiei nu primesc autorizaţie din partea autorităţilor moscovite, iar poliţia le dispersează fără menajamente.

sursa: Unimedia

(audio) Voronin la Ungheni: „Te zguduie această întrebare? Cînd am să ies din sală, am să-ţi răspund”

(audio) Voronin la Ungheni: „Te zguduie această întrebare? Cînd am să ies din sală, am să-ţi răspund”
Foto: Colaj UNIMEDIA

Ziarul Expresul de Ungheni a publicat astăzi înregistrarea audio cu declarațiile lui Voronin de la întâlnirea electorală de la Ungheni. „Te zguduie această întrebare? Cînd am să ies din sală, am să-ţi răspund”, i-a spus Voronin lui Anton Cotici, agresat zilele trecute de paza de corp a fostului președinte.  

Ziarul local mai scrie că membrii PCRM nu au acceptat întrebări în formă orală, ci doar în scris. După ce a vorbit, mai bine de jumătate de oră, în faţa electoratului său, Vladimir Voronin  a răspuns şi la cîteva întrebări transmise în scris. A refuzat categoric să accepte întrebări din sală, declarînd la un moment dat: „Eu nu doresc să discut din sală…”.


Potrivit sursei, atunci cînd Anton Cotici a insistat totuşi să-i adreseze o întrebare, Vladimir Voronin a exclamat: „Te zguduie această întrebare? Cînd am să ies din sală, am să-ţi răspund”. Ulterior, paza de corp a lui Vladimir Voronin l-a agresat pe simpatizantul PLDM, Anton Cotici. PCRM neagă acuzațiile aduse și declară că este o provocare din partea oponenților politici.

Ascultă mai jos declarațiile lui Voronin, dar și reconstituirea evenimentului în care Cotici a fost agresat:












sursa: Unimedia

Prognoza de ultima ora

Prognoza de ultima ora
Foto: socolenco.blogspot.com

La alegerile din 29 iulie 2009 partidele parlamentare au obtinut: PCRM — 48 mandate, PLDM — 18, PL — 15, PDM — 13 şi AMN — 7. Acum daca admitem ca AMN nu mai trece pragul, atunci cele 7 mandate trec in mare parte la PL si PLDM sub proportia de 3:4.


Daca PL si PLDM isi mentin tot electoratul de la ultimele alegeri, atunci vor putea pretinde la 18 mandate respectiv la 22. Un alt aflux de electorat spre PL si PLDM va veni din partea PDM, iar acest electorat este cel fost psl-ist, care era de vreo 3%, care ar putea sa mai rupa din PDM alte 2%.

Deci in total PDM poate pierde vreo 5 mandate in favoarea PL si PLDM sub proportia de 2:3. Astfel PL va putea apretinde la 20 mandate, iar PLDM la 25. PDM insa isi va putea completa electoratul din contul celor migrati de la PCRM, care ar putea obsorbi vreo 5%. Asta inseamna ca PDM va ramane practic cu acelas numar de votanti cit au avut la ultimele alegeri, adica se va alege cu 13%. Si PLDM ar putea pierde ceva electorat in favoarea PL, insa aceasta pierdere ar putea fi completata cu electoratul comunist care ar putea migra spre PLDM.

Intr-un post anterior spuneam ca PCRM va pierde vreo 12 mandate in aceste alegeri si daca calculam cu cit a crescut in calcule PL si PLDM, atunci putem deduce ca acele mandate au tunelat spre liberali. Partidele din AIE au potrivit calculelor 58 de mandate, iar PCRM 36 mandate. Se stie ca mai sunt 2 partide parlamentare care s-au format din AMN si PCRM: este vorba despre MAE si PMU. Chiar daca a fost scazut pragul electoral la 4% ma indoiesc sa-l treaca ceea ce inseamna ca vreo 7 mandate se vor distribui intre partidele din AIE si comunisti sub proportia de 5:2 ceea ce inseamna ca pina la urma PDM s-ar putea alege cu 15 mandate, PL cu 22, iar PLDM cu 26 in total AIE avind 63 de mandate, iar PCRM cu 38 mandate.

Partidele din Alianta vor acumula cu 10 mandate mai multe decit la ultimele alegeri parlamentare. Asta inseamna ca se va putea de ales presedintele, insa deja problema poate sa apara intre partidele din alianta, care ar putea intimpina greutati la negocieri. Nu este exclus ca PLDM avind cele mai multe mandate dintre partidele AIE sa pretinda ca si vara asta la functia de presedinte. In asa caz functia de premier va reveni PL-ului, iar speaker ar putea fi ales Marian Lupu.

Continuare pe blogul lui Socolenco...

sursa: Unimedia

Arctica se încălzeşte într-un ritm fără precedent

Arctica se încălzeşte într-un ritm fără precedent
Foto: wiki commons

Arctica se încălzeşte, în continuare, într-un ritm fără precedent, afectând populaţiile şi ecosistemele, dar şi regimul climateric în zonele cele mai populate din emisfera nordică, potrivit raportului anual al administraţiei americane asupra acestui subiect, relateaza AFP.


Groenlanda înregistrează temperaturi-record, dar şi topirea gheţii şi diminuarea masei banchizei, conchide o echipă internaţională de 69 de cercetători, în acest raport anual, intitulat "Arctic Report Card".

Gheaţa prezentă în timpul anotimpului cald continuă să se reducă. Vara trecuta s-a înregistrat al treilea cel mai redus nivel al suprafeţei acesteia, de la începutul observaţiilor prin satelit, în 1979.Recordul de contracţie a gheţii a fost înregistrat în 2007, urmat de nivelul înregistrat în 2008.

Grosimea gheţii plutitoare se subţiază tot mai mult, iar durata acoperirii cu zapadă a Arcticii, în acest an, a fost cea mai scurtă înregistrată în ultimii 44 de ani, transmite MEDIAFAX.

"Tot ceea ce urmează să se producă pe restul globului se întâmplă în primul rând şi într-o mare măsură în Arctica", a subliniat Jane Lubcenco, directoarea Agenţiei americane pentru Oceane şi Atmosfera (NOAA). "În afară de faptul că situaţia din Arctica afectează populaţiile umane şi ecosistemul acestei regiuni, încălzirea temperaturilor arctice, diminuarea permafrostului, a cuverturii de zăpadă, gheţarilor şi gheţurilor plutitoare au consecinţe care se extind până asupra sistemelor fizice şi biologice din alte parţi ale globului", a adăugat ea, într-un comunicat, referindu-se la raport.

Arctica este un important motor al climatului şi meteorologiei în jurul globului. Ea este, totodată, o sursa esenţială de hrana pentru numeroase populaţii de păsări, mamifere şi pesti de pe planetă, unde un număr important dintre acestea migrează pentru a se reproduce.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la 9am.ro


Nu s-a învăţat minte: Un transportator de legume a rămas a doua oară fără marfă, după ce a fost prins iarăşi fără acte de provinienţă

Nu s-a învăţat minte: Un transportator de legume a rămas a doua oară fără marfă, după ce a fost prins iarăşi fără acte de provinienţă
Foto: custom.gov.md

4700 kg legume în stare proaspătă, fără acte de provinienţă sau însoţire a mărfii, au fost depistate de către inspectorii Sectorului echipe mobile "Centru" în urma controlului fizic a unui microbuz, care se deplasa la data de  23 octombrie, în jurul orei 04:00, pe traseul Varnița-Calfa.


În urma verificărilor s-a constatat că cetăţean moldovean, care se afla la volanul autoturismului, nu a traversat frontiera vamală a Republicii Moldova. Valoarea celor 4700 kg de legume: roșii verzi, ardei, varză, pătrunjel, mărar, este de circa 80 miilei.

De menționat este faptul că acesta este al doilea caz de transportare ilegală a legumelor din regiunea transnistreană, în care este implicat cetățeanul în cauză. Primul caz a fost înregistrat în luna septembrie când au fost reținute 10 tone de legume.

De la începutul lunii curente inspectorii Sectorului echipe mobile au contracarat 4 cazuri de transportare a legumelor din zona transnistreană fără acte de însoțire.

Reamintim că în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.792 din 08.07.2004, art. 11 Persoanele fizice (gospodăriile ţărăneşti, întreprinzătorii individuali) au dreptul la transportarea prin posturile vamale interne de control, fără achitarea drepturilor de import: a producţiei proprii, crescute pe loturile agricole sau procurate spre consum final al familiei, cu condiţia prezentării certificatului eliberat de primăria localităţii privind cantitatea producţiei obţinute şi dimensiunile lotului din posesie".

Sursa: UNIMEDIA


Mutu implicat într-un nou scandal: I-a spart nasul unui ospătar la Florenţa!

Mutu implicat într-un nou scandal: I-a spart nasul unui ospătar la Florenţa!
Foto: ziaremondene.ro

Adrian Mutu este implicat într-un nou scandal. Atacantul român şi-a petrecut seara în compania a doi prieteni la un restaurant din centrul Florenţei. În jurul orei 5 dimineaţa Mutu a comandat o sticlă de alcool şi a vrut să plece.

Ospătarul i-a oprit pe cei trei şi i-a rugat să îşi plătească consumaţia, moment în care fotbalistul a spus că îl cunoaşte pe patron, că are un cont deschis acolo şi că nu este nevoie să plătească. Ospătarul a insistat, l-a înjurat şi se pare că Mutu i-ar fi dat un pumn în figură bărbatului şi i-ar fi spart nasul, informează Gazzetta dello Sport.


Chelnerul susţine că fotbalistul a continuat să îl lovească şi atunci când era la pământ. Carabinierii ajunşi la faţa locului nu l-au mai găsit în restaurant pe Adrian şi i-au acordat primele îngrijiri rănitului. Ospătarul de origine sârbă, în vârstă de 28 de ani, este în spital, are nevoie de 25 de zile de spitalizare şi nu a depus până în acest moment nicio plângere pe numele fotbalistului român.

Adrian Mutu ar fi trebuit să revină pe teren după ce a fost suspendat 9 luni pentru dopaj.

Sursa: cancan.ro


Ucraina continuă să insiste asupra cedării pământului din apropierea satului moldovenesc Palanca

Ucraina continuă să insiste asupra cedării pământului din apropierea satului moldovenesc Palanca
Foto: flux.md

Ucraina continuă să insiste asupra cedării pământului de sub şoseaua Odessa – Reni din apropierea satului moldovenesc Palanca. "Am ajuns deja la etapa finală a acestui proces", a declarat ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, menționând că perfectarea juridică a planului geometric al porțiunii de hotar este finalizată "la aproximativ 98%".


Diplomatul ucrainean a subliniat că Ucraina de 9 ani aşteaptă îndeplinirea angajamentelor ratificate încă de autorităţile comuniste din Republica Moldova.

"Acordul privind frontiera este un document oficial, care a intrat în vigoare în 2001, după ce a fost ratificat de Parlament. Pentru ca acest teren de pământ să treacă de jure în posesia Ucrainei, este necesar să obținem de la Republica Moldova, Actul în care să fie aprobat planul geometric al terenului. Până-n prezent, Ucraina şi Republica Moldova la nivel de experţi au convenit asupra parametrilor de bază ale acestui plan geometric. Acum, acest plan trebuie să fie semnat de ambele părţi", a declarat Pirojkov, menţionând că semnarea documentului este amânată din cauza instabilităţii politice din Republica Moldova.

Anterior, preşedintele comitetului pentru politica externă al Radei Supreme a Ucrainei, Oleg Bilorus a declarat că în decurs de jumătate de an Moldova va ceda Ucrainei pământul de sub autostrada Odesa-Reni.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la novosti.main.ru


Fabrica de confecții "Pameks" din Criuleni condamnă acțiunile de dezinformare promovate de agenția pro-comunistă Omega

Fabrica de confecții
Colaj UNIMEDIA

Fabrica de confecții moldo-turcă Pameks din orașul Criuleni condamnă dezinformările pe care le practică agenția pro-comunistă Omega. Potrivit administrației instituției, știrea Omega din data de 17 octombrie 2010 "prin care autorii impun ideea că, colectivul nostru, în număr de 90 de persoane ar fi semnat o Declaraţie prin care condamnăm “acţiunile AIE care sunt în mare măsură, antisociale, antidemocratice şi care în final vor duce ţara la o instabilitate totală" denaturează realitatea.

"Anunţăm cu toată responsabilitatea, că nu există o astfel de „Declaraţie”, care ar manifesta părerea întregului colectiv. Respectiv este vorba despre o denaturare a realităţii", mai precizează administrația fabricii de producere.

Pameks solicită publicarea dezmințirii de către organul de informare pro-comunist timp de 10 zile. În caz contrar, Pameks este hotărâtă să atace în judecată instituția de presă.


"Totodată, solicităm să nu fie antrenată Fabrica de confecţii moldo-turceşti “Pameks“ din oraşul Criuleni în campania electorală a unui partid, deoarece prin aceasta se încalcă drepturile constituţionale instituite în Republica Moldova", conchide reprezentantul fabricii. 

UNIMEDIA amintește că potrivit raportului de monitorizare a presei, agenția Omega face parte din lista instituțiilor care nu respectă principiul echidistanței. "Majoritatea instituţiilor mass-media care în alegerile precedente au promovat intens Partidul Comuniştilor (Nezavisimaia Moldova, Moldova Suverană, Omega) fac acelaşi lucru şi în această campanie, PCRM fiind prezentat doar în context pozitiv în ştiri şi materiale de opinie. În acelaşi timp, oponenţii politici ai comuniştilor – Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) în general şi partidele PLDM şi PL în particular, sunt prezentaţi aproape exclusiv în culori negre, fiind acuzaţi de maladministrare, conflict de interese, cumătrism şi chiar de încălcare a legislaţiei în vigoare. Contrar normelor deontologice, cele mai multe din materialele care conţin aceste acuzaţii nu prezintă şi punctul de vedere al părţii acuzate. Deseori aceste instituţii mass-media citează surse de informaţii anonime, fac uz de limbaj denigrator şi de atac la persoană", se menționează în raport. 

Sursa: UNIMEDIA


PNL s-a lansat oficial în campania electorală: Calea cea mai uşoară spre integrarea europeană este unirea Republicii Moldova cu România

PNL s-a lansat oficial în campania electorală: Calea cea mai uşoară spre integrarea  europeană este unirea Republicii Moldova cu România
Foto: captură video/privesc.eu

Partidul Naţional Liberal s-a lansat astăzi oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Formaţiunea a rămas fidelă sloganului lansat în campania pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie: "PNL propune Unirea cu România".


PNL este convins că calea cea mai uşoară spre integrarea  europeană este unirea Republicii Moldova cu România. "Unirea cu România – prin votul suveran al cetăţenilor sau prin Parlament – este calea cea mai scurtă spre Europa, unde legea e pentru toţi, cetăţeanul e liber, are drepturi, poate munci şi avea un trai ca omul", susţine preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco.

Totodată, formaţiunea asigură că odată cu reunificarea celor două state, vom scăpa de sărăcie. "Sărăcia poate fi eradicată, şomajul poate fi redus şi alte probleme pot fi soluţionate doar dacă vom avea investiţii străine considerabile, ce au nevoie de o zonă de securitate solidă, de o umbrelă pentru invesţii. Aceasta poate fi oferită de NATO şi UE", se menţionează în mesajul PNL în campania electorală.

Amintim că Partidul Naţional Liberal ocupă primul loc în buletinele de vot.

UNIMEDIA precizează că şi Partidul Liberal se va lansa oficial în campania electorală mâine, 24 octombrie,la Cetatea Soroca. Preşedintele formaţiunii, Mihai Ghimpu, a anunţat că au ales anume această locaţie pentru că este un monument simbolic pentru partidul care îl reprezintă.

Printre angajamentele de bază a PL se numără două priorităţi mari: economie liberă și politici sociale, precum şi apropierea condițiile de viață ale oamenilor de la țară cu cele ale oamenilor care locuiesc în orașe.

Sursa: UNIMEDIA


Un cutremut cu magnitudinea de 5,7 s-a înregistrat în Chile

Un cutremut cu magnitudinea de 5,7 s-a înregistrat în Chile
Foto: Grup RC

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 a afectat centrul statuluI Chile sâmbătă dimineaţa, a anunţat institutul american de geofizică USGS, dar pentru moment nu au fost semnalate victime sau pagube materiale, relatează AFP.


Epicentrul cutremurului, produs la ora locală 02.58 (08.58 ora Moldovei), a fost localizat la 110 kilometri sud-vest de oraşul Concepcion şi la 130 de kilometri nord-vest de oraşul Temuco, potrivit USGS.

Un seism cu magnitudinea de 5,8 s-a produs deja în centrul Chile miercuri seara.

În februarie, Chile a fost afectat de un cutremur cu magnitudinea de 8,8 urmat de un tsunami, soldate cu moartea a 500 de persoane şi distrugerea mai multor sate. Pagubele au fost evaluate la 30 de miliarde de dolari.

Cel puţin 1 mil. de familii din Germania ar putea refuza Google Street View

Cel puţin 1 mil. de familii din Germania ar putea refuza Google Street View
Foto: uppitywoman08.files.wordpress.com

Peste 244.000 de familii din 20 de oraşe din Germania au solicitat în mod oficial ca imaginile în care apar locuinţele lor, înainte de lansarea primei faze a serviciului online de cartografiere a străzilor Google Street View, să capete o nuanţă de neclaritate, scrie presa internaţională.


Pe de altă parte, Andreas Türk, product manager pentru Street View în Germania, susţine că aceste cereri oficiale nu reprezintă decât o pondere de 3% din cele 8,5 milioane de gospodării, aflată în cele 20 de oraşe, relateaza The Wall Street Journal.

Aceste familii au avut timp până pe data de 15 octombrie să solicite aspectul de neclaritate al caselor, Germania fiind singura ţară în care Google a permis acest lucru înainte de lansare, datorită legilor mai stricte cu privire la protecţia datelor.

De asemenea, rezidenţii nemţi vor avea această oportunitate şi după ce serviciul va fi lansat, la o dată încă nespecificată. Türk avertizează însă că deşi aceste cereri au fost depuse, odata cu lansarea serviciului, unele case ar putea fi vizibile, o perioadă de câteva săptămâni, pentru ca mulţi nu au oferit adresa precisă a locuinţelor.

Totuşi, cele 8,5 milioane de locuinţe cartografiate reprezintă mai puţin de un sfert din totalul locuinţelor din Germania, care se ridică la circa 40 de milioane, iar autorităţile se aşteaptă ca cel puţin un milion de familii să nu opteze pentru acest serviciu.

Google Street View permite utilizatorilor de internet să vadă imagini la nivelul străzilor, ceea ce a ridicat o mulţime de întrebari cu privire la confidenţialitate, din partea parlamentarilor germani, mass-media şi în sondaje publice. Acest lucru a determinat Ministerul de Interne să vizeze o nouă legislaţie, care ar plasa controale mai stricte cu privire la serviciul de cartografiere şi aplicaţii similare, deşi majoritatea nemţilor nu au nici o problemă cu acest serviciu.

Google Street View este deja disponibil în SUA şi în alte ţări.

Polonia şi Suedia oferă o perspectivă de extindere vecinilor UE din est

Polonia şi Suedia oferă o perspectivă de extindere vecinilor UE din est
Foto: hristofor.files.wordpress.com

"Polonia şi Suedia au convingerea că Uniunea Europeană trebuie să ofere o perspectivă de extindere pentru viitor vecinilor săi din est: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Ucraina şi Republica Moldova", se spune într-o scrisoare comună semnată de miniştrii Afacerilor Externe al Poloniei şi Suediei, Radoslaw Sikorski şi Carl Bildt, adresată şefului diplomaţiei UE, Catherine Ashton şi Comisarului UE pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule.


Potrivit miniştrilor Suedez şi Polonez, ţările menţionate sunt considerate țări europene, şi, prin urmare, au un statut special, în conformitate cu acordurile UE.

În același timp, miniștrii de Externe au remarcat faptul că înainte de a adera la UE, aceste şase ţări vor trebui să accepte normele europene şi să acordeze legislaţia națională cu legislaţia UE, să creeze o zonă de liber schimb şi să introducă regimul fără vize, precum şi să participe şi în alte proiecte europene, cum ar fi cooperarea în aplicarea legii militare, şi probleme de imigrare.

În acest sens, miniştrii au făcut apel să fie bine organizat summitul la care vor participa ţările membre ale Parteneriatului estic, programat pentru 26 mai în Budapesta.

Radoslaw Sikorski şi Carl Bildt consideră, de asemenea, că este necesar să fie separate alocările financiare ale Politicii Europene de Vecinătate în două, o parte pentru cooperarea cu vecinii din sud şi cea de-a doua pentru cei din est. În prezent, din totalul bugetului general alocat finanțării politicilor de vecinătate care constituie circa 1.7 de miliarde de euro pe an, pentru vecinii din est, UE a alocat 600 de milioane de euro, care au fost suplimentate cu 90 de milioane de euro pe an din bugetul Parteneriatului Estic.

În același timp, miniştrii Suedez şi Polonez consideră că cel mai probabil, UE va putea să invite ţările post-sovietice la aderarea în cel puțin 10 ani.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la euobserver.com


Vettel, în pole position la MP al Coreei de Sud

Vettel, în pole position la MP al Coreei de Sud
Foto: dailymail.co.uk

Dublă Red Bull în calificările de la Yeongam, cu Vettel în pole position în Marele Premiu al Coreei de Sud. Sebastian Vettel, de la Red Bull Racing, va porni din pole position în Marele Premiu de Fomula 1 al Coreei de Sud. Germanul va fi urmat de coechipierul său, Mark Webber, în timp ce Fernandi Alonso (Ferrari) şi Lewis Hamilton (McLaren) vor pleca din a doua linie a grilei.


Următoarele locuri: 5. Rosberg, 6. Massa, 7. Button, 8. Kubica, 9. Schumacher, 10. Barrichello, 11. Hulkenberg, 12. Kobayashi, 13. Heidfeld, 14. Sutil, 15. Petrov, 16. Alguersuari, 17. Buemi, 18. Liuzi, 19. Trulli, 20. Glock, 21. Kovalainen, 22. di Grassi, 23. Yamamoto, 24. Senna.

Marele Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud va avea loc duminică pe circuitul de la Yeongam.

Timp de două zile, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale în sectorul Buiucani. VEZI AICI adresele

Timp de două zile, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale în sectorul Buiucani. VEZI AICI adresele
Foto: impots-utiles.com

În perioada 26-27 octombrie, o parte din locuitorii sectorului Buiucani vor rămâne fără gaz. Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată din cauza unor lucrări de întreţinere a reţelelor, anunţă reprezentanţii S.A. MoldovaGaz.


Astfel, de pe 26 octombrie, începând cu ora 8:00 şi până la 27 octombrie, ora 17:00, locatarii blocurilor din perimetrul străzilor: Alba-Iulia 81, Muşatinilor, Basarabilor şi Balcani vor rămăne fără gaze naturale. Totodată, va fi sistată furnizarea de gaz către o parte din locuinţele din strada Stajarilor şi Toma Alimoş.

Reprezentanţii furnizorului de gaze spun că, pentru a evita cazurile de avarii, în perioada indicată robinetele de siguranţă trebuie să fie închise, iar utilajul - să nu fie folosit. 

Sursa: UNIMEDIA cu referire la PUBLIKA.MD


Kuzmin: Rusia nu-şi poate retrage armata din Transnistria

Kuzmin: Rusia nu-şi poate retrage armata din Transnistria
Foto: 2.bp.blogspot

Rusia nu-şi poate retrage armata din Transnistria, aşa cum prevede acordul semnat la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, deoarece timpurile s-au schimbat. Declaraţia aparţine ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valerii Kuzmin, citat de agenţia de ştiri Infotag.


"În 1999 erau cu totul alte realităţi, iar retragerea trupelor ruseşti a devenit imposibilă. Aceasta nu este o ocupaţie a teriroriului sau un şantaj militar, ci o garanţie că acest conflict nu va răbufni din nou", a accentuat Kuzmin. 

Amintim că pe 21 octombrie, s-au împlinit 16 ani de la semnareas Acordului moldo-rus cu privire la retragerea forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu această ocazie, preşedintele interimar al Republicii Moldova a cerut retragerea imediată, ordonată şi completa a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. 

Prevederile acordului semnat la 21 octombrie 1994 prevede că în decurs de 3 ani, Rusia că prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este temporară şi că partea rusă, va efectua retragerea formaţiunilor militare menţionate pe parcursul a trei ani.
 
Precizăm că în anul 1999 la Summit-ul OSCE de la Istanbul, Federaţia Rusă s-a angajat suplimentar să-şi retragă formaţiunile militare de pe teritoriul statului nostru.

Sursa: UNIMEDIA


7 străini din Turcia, Siria, Liban şi Federaţia Rusă vor fi expulzaţi din Republica Moldova. VEZI motivul

7 străini din Turcia, Siria, Liban şi Federaţia Rusă vor fi expulzaţi din Republica Moldova. VEZI motivul
Poză simbol
Foto: romanialibera.ro

În cadrul operaţiunilor de investigaţie operative, colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne au depistat 7 străini originari din Turcia, Siria, Liban şi Federaţia Rusă, care desfăşoară activitate de antreprenoriat în municipiul Chişinău, ale căror de termen de şedere pe teritoriul Republicii Moldova a expirat.


Străinii s-au ales procese verbale. Conform legislaţiei, aceştia urmează să achite o amendă şi se vor afla în custodie publică pe un termen de o lună la Centrul de plasament temporar a străinilor din cadrul Biroului migraţie şi azil a MAI, urmând a fi ulterior expulzaţi de pe teritoriul RM.

Totodată, pentru nerespectarea condiţiilor sanitare la obiectivele alimentare aflate în administrarea acestora, oamenii legii au întocmit 8 procesele verbale, suma  amenzilor aplicate fiind de 22 mii lei.

Biroul migraţie şi azil al MAI va continua activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor pe teritoriul ţării, cooperând cu toate instituţiile interstatale în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul societăţii.

Sursa: UNIMEDIA


RIA Novosti: La recensământ un blogger a declarat că este de naționalitate "panda", o minoritate etnică din Moldova

RIA Novosti: La recensământ un blogger a declarat că este de naționalitate
Foto: RIA Novosti

Zilele acestea, în Federația Rusă se desfășoară un recensământ care s-a început pe 14 octombrie. Mai mulţi tineri au vrut să verifice cunoştinţile recenzorilor şi au declarat informaţii eronate.


"I-am spus recenzoarei că naționalitatea mea este "panda". Și i-am explicat că există așa o minoritate etnică în Republica Moldova. Recenzoarea analfabetă de 18 ani, m-a crezut şi aşa a scris în formularul de recensământ,” scrie un respondent în blogul său.

Toți recenzorii urmează strict instrucţiunile. "Se scrie acea naționalitate, pe care-o spune respondentul. Și nu e în competenţa lor să verifice datele. Ei cred pe cuvânt. De aceia recenzorul a procedat corect," a explicat vicepreședintele Serviciului Federal de Statistică al Rusiei, Irina Juravliova.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la rian.ru


Pakistanul va primi un ajutor de două miliarde de dolari de la americani

Pakistanul va primi un ajutor de două miliarde de dolari de la americani
Foto: merinews.com

SUA au anunţat că vor acorda două miliarde de dolari Pakistanului ca asistenţă militară şi de securitate, anunţ făcut în ultima zi a discuţiilor strategice Washington-Islamabad, relatează BBC News online. Secretarul de stat Hillary Clinton a prezentat acordul pe cinci ani, care trebuie aprobat de Congres.



Administraţia Obama a spus clar că se aşteaptă ca Pakistanul să depună eforturi mai mari în lupta împotriva islamiştilor, scrie NewsIn.

SUA au acordat Pakistanului peste un miliard de dolaria pe an ajutor militar începând din 2005. Până acum, acordurile erau de la an la an, dar acum e vorba de un pachet de asistenţă pentru cinci ani.

Ajutorul va acoperi, printre altele, echipamentul necesar în contrainsurgenţă şi operaţiunile antiterorism. 

G20: SUA cer ţărilor cu excendente comerciale să-şi reformeze politicile valutare

G20: SUA cer ţărilor cu excendente comerciale să-şi reformeze politicile valutare
Foto: agerpres.ro

Statele Unite au cerut la reuniunea G20 din Coreea de Sud, ca statele cu excedente comerciale să îşi reformeze politicile valutare, pentru a susţine dezvoltarea mondială, în condiţiile amplificării temerilor legate de declanşarea unui război al monedelor, transmite agenţia AFP, preluată de Mediafax.


Propunerile americane, care fac aluzie la China, ar putea întâmpina opoziţia mai multor state, precum Japonia.

"Ţările din G20 cu excedente persistente trebuie să aplice măsuri structurale, bugetare şi de politică valutară pentru a susţine sursele interne de creştere, precum şi cererea mondială", potrivit unei scrisori a secretarului american al Trezoreriei, Timothy Geithner, adresată miniştrilor de Finanţe din G20, care nu menţionează niciun stat în mod special.

Statele Unite sunt nemulţumite în special de subevaluarea yuanului chinezesc, jumatăte din deficitul comercial al ţării fiind din relaţiile cu China.

Geithner propune ca dezechilibrele balanţelor externe ale ţărilor din G20 să nu depăşească un anumit procentaj din PIB, fără să propună şi limita.

Potrivit unor oficiali din G20, acest plafon ar putea fi stabilit la 4% din PIB, până în 2015.

Propunerea riscă să fie primită cu reticenţă de multe ţări exportatoare, între care China, Germania şi India.

"Statele din G20 trebuie să se abţină de la aplicarea unor politici valutare care să le confere un avantaj concurenţial", a mai spus Geithner.

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din cele mai mari 20 de state ale lumii, reuniţi la Gyeongju, în sud-estul Coreii de Sud, vor încerca până sâmbătă seara să prevină un război al monedelor care ar pune în pericol redresarea mondială.

Proiectul declaraţiei finale a reuniunii sugerează că ţările din G20 se angajează "să se abţină de la devalorizările valutare în scop concurenţial", a relatat Dow Jones.

Scrisoarea lui Geithner a fost prezentată în timpul unei întâlniri de o ora a reprezentanţilor statelor din G7, care a precedat reuniunea G20.

Shakira, către Sarkozy: Toţi suntem ţigani

Shakira, către Sarkozy: Toţi suntem ţigani
Foto: i3.cn.cz

Cântăreaţa Shakira a declarat, într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei GQ, că politica de expulzare a romilor din Franţa este condamnabilă şi i-a trimis cu această ocazie preşedintelului francez Nicolas Sarkozy mesajul "Toţi suntem ţigani", informează site-ul 20minutos.es.


Cântăreaţa columbiană, interpreta piesei "Waka Waka", desemnată imnul oficial al Cupei Mondiale la fotbal ce a avut loc la începutul verii în Africa de Sud, a lansat înainte de această melodie un alt cântec, intitulat "Gipsy", în videoclipul căruia ea şi jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal au interpretat rolurile a doi tineri îndrăgostiţi provenind din comunitatea romă.

În interviul acordat recent ediţiei spaniole a revistei GQ, Shakira a vorbit despre înregistrările pentru noul ei album, intitulat "Sale el sol", despre concertele şi turneele sale, dar şi despre activităţile de caritate în care este implicată, prin intermediul fundaţiei sale Pies Descalzos.

Shakira, care este adeseori prezentă la întrunirile la care participă personalităţi de vârf din politica internaţională, organizate în scopuri sociale, educaţionale şi umanitare, nu a ezitat să îi transmită preşedintelui francez Nicolas Sarkozy următorul mesaj: "Toţi suntem ţigani".

Referindu-se la problema expulzării romilor din Franţa, artista columbiană, cu origini libaneze şi italiene, a declarat: "Ce se întâmplă acum cu ei riscă să li se întâmple în viitor copiilor noştri. Trebuie să organizăm o serie de manifestări publice prin care să apărăm drepturile fundamentale ale omului şi să denunţăm toate acele lucruri care trebuie condamnate".

Shakira Isabel Mebarak Ripoll, cunoscută pe plan internaţional sub numele de Shakira, este cântăreaţă, compozitoare, producător muzical, dansatoare şi filantroapă columbiană, care a devenit celebră la începutul anilor 1990.

Shakira a câştigat două premii Grammy, şapte premii Latin Grammy şi a fost nominalizată la Globul de Aur, iar albumele ei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial. În 2008, Shakira, singura cântăreaţă sud-americană care a ajuns pe prima poziţie în U.S. Billboard Hot 100 şi în UK Singles Chart, a primit o stea pe celebrul bulevard al starurilor Hollywood Walk of Fame din Los Angeles.

Un fermier american se laudă cu cel mai greu dovleac din lume

Un fermier american se laudă cu cel mai greu dovleac din lume
Comentariu: Dovleacul cântăreşte aproape o tonă
Foto: REALITATEA.NET

Cu mai puţin de două săptămâni până la Halloween, în America a fost expus cel mai mare dovleac din lume. Monstrul cântăreşte aproape o tonă şi este rezultatul muncii unui fermier din statul Wisconsin.


Acesta spune că nu a folosit nicio metodă deosebită pentru a ajunge la această performanţă. Este nevoie doar de combinaţia perfectă între apă, lumină, temperatură şi îngrăşăminte. 

Cu ajutorul unui excavator dovleacul a fost luat din grădina americanului şi dus la Grădina Botanică din New York. Aici curioşii vor putea să vină să îl admire până la 1 noiembrie. Va fi sculptat pentru Halloween, în schimb conţinutul nu va ajunge în vreo plăcintă, pentru că nu este comestibil.

(GALERIE FOTO) Super concepte la Salonul Auto de la Los Angeles

(GALERIE FOTO) Super concepte la Salonul Auto de la Los Angeles
Foto: autof1.ro

Salonul Auto de la Los Angeles ne va încânta şi în acest an cu mult aşteptatul concurs de design. La start s-au aliniat unii dintre cei mai tari constructori din lume: General Motors, Honda, Mazda, Maybach, Mercedes, Nissan, Smart, Toyota şi Volvo. Conceptele din acest an trebuie să fie ecologice, să aibă o greutate de cel mult 500 de kg şi să nu neglijeze nici siguranţa pasagerilor.





Sursa: autof1.ro


Vladimir Klitschko: "David Haye este un laş, va deveni un adevărat clovn!"

Vladimir Klitschko:
Comentariu: Vladimir Klitschko şi David Haye
Foto: images.sportinglife.com

Deşi îşi pune la bătaie Centurile în faţa lui Dereck Chisora pe 11 decembrie, Vladimir Klitschko nu are decât un gând - să intre în ring împotriva englezului David Haye! Klitschko, care l-a executat în ultimul meci pe Samuel Peter, l-a atacat dur într-un interviu pe Haye!


Vladimir Klitschko a reânceput războiul cuvintelor împotriva lui David Haye. Klitschko susţine că actualul Campion WBA la categoria grea va intra în istorie ca un clovn dacă va pierde lupta de luna viitoare împotriva lui Audley Harrison. 

Ucrainianul spune: "Haye este un laş şi acum se ascunde în spatele unei scuze. Spune că se va retrage anul viitor şi că eu şi fratele meu trebuie să ne grăbim dacă vrem să ne luptăm cu el. Ce e asta? Fie vrei să te lupţi şi o faci împotriva Campionilor, fie devii un clovn! Momentan, lucrurile nu arată bine pentru Haye pentru că el se îndreaptă cu paşi repezi spre asta. Vorbeşte mult, dar acţiunea este puţină."

Klitschko trebuia să se înfrunte cu Haye anul trecut însă londonezul s-a retras din cauza unei accidentări la spate. Atât Vladimir, cât şi fratele său Vitali, care e Campion WBC, nu au fost convinşi de accidentarea lui Haye, dar s-au întors la masa negocierilor. Vitali a crezut că s-au pus de acord pentru o lupta cu 'the Hayemaker', dar a fost lasat cu ochii în soare când acesta a optat pentru Nikolai Valuev.

Haye a luat titlul WBA din posesia lui Valuev, iar fraţii Klitschko îl urmăresc de atunci fără încetare.

Vladimir adaugă: "Aş vrea ca lupta să aibă loc, dar i-am propus de 2 ori şi a fugit. Nu are prea mult curaj şi e şi un mincinos. Tot ce îi pot spune este:  David, ai grijă să nu fii făcut KO de Harrison pentru că vei arăta ca un clovn."

Sursa: kombat.ro


România Liberă: Băsescu contra Medvedev în arena Moldova

România Liberă: Băsescu contra Medvedev în arena Moldova
Foto: cersipamantromanesc.files.wordpress.com

În noiembrie, în Republica Moldova se vor desfăşura noi alegeri parlamentare, în urma cărora, potrivit preşedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev, în ţară va apărea o "putere eficientă", iar liderii de la Chişinău şi Tiraspol vor putea fi aşezaţi din nou la masa negocierilor, notează vineri cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.


Tema implicării României în problemele Republicii Moldova - şi nu doar în cele care se referă la reglementarea conflictului transnistrean, adaugă ziarul rus, a fost preluată şi de Uniunea Europeană (UE). Potrivit şefului delegaţiei UE în Republica Moldova, Dirk Schubel, "liderii altor state nu procedează înţelept atunci când, într-o perioadă electorală, se pronunţă în favoarea unui partid politic sau altuia". Reprezentantul UE a făcut această declaraţie după ce preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a exprimat deschis, într-un interviu, sprijinul total pentru Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) de la Chişinău, explică Nezavisimaia Gazeta.

Politologul Nicolae Chirtoacă afirmă că "influenţa lobby-ului proromân asupra mentalităţii populaţiei din Republica Moldova se observă în special în oraşe", în timp ce în sate sunt sprijinite acele forţe care militează pentru păstrarea statalităţii republicii.

Potrivit directorului Institutului de Politici Publice de la Chişinău, Arcadie Barbăroşie, comuniştii conduşi de Vladimir Voronin şi democraţii lui Marian Lupu se bucură probabil de sprijinul Kremlinului. În opinia lui Barbăroşie, nu este exclusă o alianţă între comunişti şi democraţi, fapt care îi va conveni Kremlinului.

Dimpotrivă, directorul Institutului European de Studii Politice de la Chişinău, Viorel Cibotaru, consideră puţin probabilă o asemenea variantă, în primul rând pentru că UE "va recomanda partidelor din parlamentul Republicii Moldova să nu formeze alianţe cu reprezentanţii comunişti".

În finalul articolului, Nezavisimaia Gazeta precizează că joi Mihai Ghimpu a atenţionat din nou Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la romanialibera.ro


(Video) Vezi cel mai rapid portar din istorie

vineri, 22 octombrie 2010

(Video) Vezi cel mai rapid portar din istorie
Foto: captura YouTube

Pare a fi cel mai rapid portar din lume reușind în 10 secunde să alerge de la o poartă la alta, reușind să-și salveze echipa de un gol aproape gata făcut.



Sursa: UNIMEDIA


Fabrica "Bucuria" produce şi comercializează ciocolate la comanda Tutun-CTC, care au aspectul unui ambalaj de pachet cu ţigări

Fabrica

“MARENGO Forte” - ciocolată şi ţigări cu acceaşi denumire şi acelaşi ambalaj.  Ciocolata este produsă şi comercializată de fabrica "Bucuria" la comanda întreprinderii de stat Tutun-CTC şi imită în totalitate pachetele de ţigări cu aceeaşi denumire şi care sunt vândute tot în reţelele de magazine “Bucuria”. Acesta lucru încalcă grav Legea cu privire la tutun şi la articolele din tutun, scrie pe blogul său Antoniţa Fonari, Director executiv Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi”.

Sursa menţionează că Legea respectivă, cu nr. 278 din 14.12.2007, articolul 13, cu referinţă la Publicitatea articolelor din tutun, spune:

“(1) Se interzice publicitatea directă sau indirectă a articolelor din tutun la televiziune, la radio, în presa scrisă şi cea electronică (prin intermediul internetului), în sălile de cinema, prin utilizarea denumirii mărcilor acestora în vederea promovării altor produse sau servicii, precum şi publicitatea exterioară a articolelor din tutun, cu excepţia celei prevăzute la alin (2).


(2) Publicitatea se permite numai sub formă de imagine a mărcii comerciale şi a logotipului, plasată în următoarele locuri: a) în interiorul sediului principal al agentului economic care produce, importă sau comercializează angro articole din tutun; b) în interiorul locurilor specializate de comercializare cu amănuntul a articolelor din tutun consumatorilor finali; c) pe accesoriile de fumat (brichete, chibrituri, scrumiere).

(3) Publicitatea specificată la alin.(2) trebuie să conţină unul din avertismentele generale privind dauna fumatului indicate la art.11 alin.(3) lit.a). Avertismentul trebuie să ocupe o suprafaţă egală cu cea a publicităţii şi va fi scris cu caractere aldine negre pe fond alb.

(4) Se interzice stimularea vânzărilor, promovarea produselor din tutun prin sponsorizare, orice activitate care induce în eroare sau creează o închipuire eronată despre caracteristicile produsului şi despre impactul acestuia asupra sănătăţii.”

Menţionăm că în această săptămână un grup de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au vizitat R. Moldova pentru a monitoriza implementarea de către ţara noastră a prevederilor Convenţiei Cadru cu Privire la Controlul Tutunului (CCCT).

Organizația Mondială a Sănătății şi Ministerul Sănătăţii nu au găsit de cuviinţă să se întâlnească cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu şi orice încercare a ONG din domeniul sănătate de a “ajunge la înalţii oficiali” s-a sfârşit cu răspunsuri evazive din partea OMS şi a Ministerului.

sursa: Unimedia

HP lansează în cadrul expoziției Graph Expo cel mai rapid HP Inkjet Web Press, plus o serie de sisteme de imprimare digitale suplimentare

HP lansează în cadrul expoziției Graph Expo cel mai rapid HP Inkjet Web Press, plus o serie de sisteme de imprimare digitale suplimentare

HP a lansat în cadrul expoziției Graph Expo 2010 imprimanta HP T350 Color Inkjet Web Press, model capabil să imprime aproape 4.000 de pagini de format standard per minut. Printre noile produse lansate adițional, care îmbunătăţesc productivitatea, potenţialul de profit şi oportunităţile pentru furnizorii de servicii de imprimare, sunt produsele din seria HP Designjet, Indigo, Scitex şi soluţii pentru sisteme speciale de imprimare.


- HP T350 Color Inkjet Web Press 30-inch pentru producerea materialelor cum ar fi cărţile care solicită o calitate înaltă de imprimare, declaraţii/tranzații oficiale sau materiale direct mailing(până la 4 mii pagini/minut).

- HP Indigo 7500 Digital Press este o soluţie perfectă pentru a obţine calitate offset la imprimarea materialelor comerciale. Modelul întruneşte tehnolgiile avansate Vision Systems pentru o mai bună calitate, fiabilitate şi productivitate.

- HP Indigo W7200 Digital Press, prezentat pentru prima dată, cu o opţiune avansată deconsistenţă a culorilor pentru fotografii high-end şi aplicaţii de publicare.

- HP Indigo 3550 Digital Press, soluţie entry-level de înaltă calitate, care imprimă folosind până la cinci culori.

- Imprimantele HP Designjet, inclusiv HP Designjet Z6200 Photo Printer - cel mai rapid din lume, cu calitate profesională de imprimare în format mare, în clasa sa de preţ. 

Vezi aici și aici mai multe informații despre noile produse lansate.

HP creează noi posibilităţi pentru ca tehnologiile să aibă un impact semnificativ asupra oamenilor, companiilor, guvernelor şi societății. Cea mai mare companie de tehnologii din lume, HP reuneşte un portofoliu care cuprinde produse de imprimare, computere, software, servicii şi infrastructură IT.



sursa: Unimedia

Chirtoacă i-a mulţumit lui Saakaşvili pentru ajutorul constat oferit de Georgia Republicii Moldova

Chirtoacă i-a mulţumit lui Saakaşvili pentru ajutorul constat oferit de Georgia Republicii Moldova
Foto: flux.md

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut o întrevedere cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili. Întâlnirea a avut loc Tbilisi, unde se desfăşoară Conferinţa primarilor europeni, la care participă şi edilul Chişinăului.


Chirtoacă i-a adus mulţumiri preşedintelui georgean pentru ajutorul acordat R. Moldova la înlăturarea consecinţelor inundaţiilor din această vara şi anume construcţia a 10 case pentru sinistraţi şi a unei grădiniţe de copii în zona afectată, dar şi pentru organizarea vacanţei pentru 120 de copii din familiile sinistrate la o tabără de vară din Anaklia, Georgia.

De asemenea, în cadrul discuţiei interlocutorii s-au referit la alte teme de interes comun, cum ar fi dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două capitale pe diferite domenii, dar şi evoluţia reformelor democratice din R. Moldova şi Georgia. A fost abordată, la fel, şi tema alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie, fiind menţionată importanţa acestora pentru dezvoltarea de mai departe a R. Moldova.

Sursa: UNIMEDIA


Din noiembrie, moldovenii îşi vor lua vizele de imigrare în State de la Ambasada SUA la Chişinău

Din noiembrie, moldovenii îşi vor lua vizele de imigrare în State de la Ambasada SUA la Chişinău
Foto: reform-america.com

Cetăţenii Republicii Moldova nu vor mai fi nevoiţi să meargă la Bucureşti pentru a-şi vor lua vizele de imigrare în Statele Unite ale Americii. Începând cu 1 noiembrie, Ambasada SUA din Chişinău va începe procesarea vizelor de imigrare pentru cetăţenii moldoveni.


Procesul de imigrare începe atunci când un cetăţean american sau an angajator american depune o petiţie în favoarea rudei sau angajatului său pentru stabilirea permanentă în SUA.  

Interviul pentru solicitarea vizei de imigrare este ultimul pas în acest proces. Odată ce viza de imigrare este aprobată, persoana poate să călătorească în SUA şi să devină rezident permanent.
 
Solicitanţii de viză de imigrare, cazurile cărora sunt în aşteptare la Ambasada SUA din Bucureşti, pot solicita transferul cazurilor sale la Chişinău trimiţând un email la adresa VisasBucharest@state.gov.

Din toamna anului 2011 Ambasada SUA va procesa şi dosarele câştigătorilor loteriei anuale Diversity Visa Lottery ( Loteria Green Card).

Sursa: UNIMEDIA


Liolea Şalaru şi Natalia Chiperceanu au câştigat o călătorie la Festivalul de Blues Efes

Liolea Şalaru şi Natalia Chiperceanu  au câştigat o călătorie la Festivalul de Blues Efes
Foto: Efes Vitanta

Câştigătorii premiului mare al promoţiei GET THE BLUES, Liolea Şalaru şi Natalia Chiperceanu din Chişinău, vor participa în perioada 5-7 noiembrie la Efes Blues Festival, care va avea loc în oraşul Istanbul din Turcia. Tombola finala a promoţiei a avut loc la finele lunii septembrie, în clubul „44” Jazz Cafe.


Pentru iscusiţii cunoscători de blues Festivalul este un eveniment unic care nu poate fi trecut cu vederea.

În acest an festivalul îşi sărbătoreşte cea de-a 21 ediţie oferind adevăraţilor amatori de blues aşa vedete ale blues-ului ca Kenny Neal, Mitch Woods, Samuel James, fiecare din ei remarcându-se în blues printr-un stil inconfundabil.
  
Lansat în 1999 acest Festival este cel mai durabil festival musical din ţară reprezentând în fiecare an un eveniment musical original, unde muzica îşi trăieşte pasiunea la maximă intensitate, iar cei mai buni interpreţi din lume oferă improvizaţii ameţitoare creând de fiecare dată o atmosferă specială.


sursa: Unimedia

O delegaţie a misiunii preelectorale a APCE vine la Chişinău

O delegaţie a misiunii preelectorale a APCE vine la Chişinău
Foto: cdep.ro

În perioada 25-28 octombrie, la Chişinău se va afla o delegaţie a Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Membrii delegaţiei vor avea întrevederi cu Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, liderii opoziţiei parlamentare şi ai partidelor extra-parlamentare, precum şi cu membrii delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la APCE.


Europarlamentarii vor participa la reuniunea membrilor Comisiei ad-hoc a APCE, cu participarea Reprezentantului special al Secretariatului general al Consiliului Europei în Republica Moldova, Birute Abraitiene, şi la două mese rotunde, cu participarea reprezentanţilor ONG-urilor implicate în observarea alegerilor parlamentare şi reprezentanţilor mass-media.

Membrii delegaţiei vor avea şi întrevederi separate cu membrii misiunii OSCE în Republica Moldova, membrii Comisiei Electorale Centrale, Gheorghe Gorincioi, preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi cu judecători ai Curţii Constituţionale din Republica Moldova.

Din componenţa comisiei ad-hoc de observatori a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 fac parte eurodeputaţii Indrek Saar (Estonia, Grupul Socialiştilor, şeful delegaţiei), Andres Herkel (Estonia, Grupul Partidului Popular European), Jørgen Poulsen (Danemarca, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Christopher Chope (Marea Britanie, Grupul Democrat European).

sursa: Unimedia

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a pierdut de câteva ori codurile nucleare de la servieta neagră

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a pierdut de câteva ori codurile nucleare de la servieta neagră
Foto: blogs.smh.com.au

”Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, era foarte neatent și uituc și deseori pierdea cartela cu codurile nucleare”, scrie generalul american în rezervă, Hugh Shelton, în recent publicata carte: ”"Without Hesitation: The Odyssey of an American Warrior”.


Shelton afirmă că  așa-numitul ”biscuitul nuclear” - cartela digitală, pe care sunt înscrise codurile necesare pentru a ordona o lovitură nucleară, de care nici un preşedinte american nu trebuie să se despartă nici în somn, a fost pierdut de către președintele Clinton și a lipsit câteva luni în anul 2000.

Potrivit procedurii, cartela este încredințată unui colaborator al șefului statului, iar în fiecare lună Pentagonul se asigură că președintele deține aceste coduri. În timpul uneia din verificările trianuale, însă, s-a depistat că  prețioasa cartelă lipsește.

”Am descoperit că angajatul Casei Albe nu știe unde se află vechile coduri, pentru ca dispăruseră", spune generalul, menționând că cea mai mare temere a sa a fost ca acest incident grav să nu devină public la acel moment.

UNIMEDIA precizează  că președintele unui stat, care deține armă nucleară, poate ordona o lovitură nucleară, contactând în orice moment Statul Major. Servieta neagră, legată de încheietura militarului, care îl însoțește pe conducătorul statului în toate deplasările, este un alt element a unui lanț de securitate foarte complex. Pentru a activa sistemul, președintele trebuie să numească codurile înscrise pe cartela digitală, pe care o deține.

Potrivit locotenent-colonelului Robert Patterson, care a publicat o carte acum câțiva ani, Clinton ar mai fi pierdut codurile nucleare în 1998, imediat după scandalul cu Monika Lewinsky.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la rian.ru


Fostul consilier de securitate SUA: Rusia nu va apăra din greu interesele Transnistriei

Fostul consilier de securitate SUA: Rusia nu va apăra din greu interesele Transnistriei
Foto: karadeniz-press.ro

Potrivit săptămânalului federal de limba rusă "Rossiiskie vesti" cu referinţă la surse bine informate din cercurile politice de la Washington, fostul consilier de securitate naţională a preşedintelui Statelor Unite, generalul James Jones, înainte de a se retrage din activitate, şi-a exprimat încrederea că Rusia nu va apăra din greu interesele Transnistriei.


Publicaţia mai scrie că generalul declara că Rusia va încerca să renunțe la poziția sa inactivă în Transnistria în schimbul îmbunătăţirii relaţiilor sale cu Occidentul, care s-au deteriorat după ce Moscova a recunoscut Osetia de Sud şi Abhazia.

În același timp, ediția rusă precizează că James Jones accentua că această poziţie a Kremlinului întâlnește rezistenţă activă din partea "șoimilor" ruși.

sursa: Unimedia

Producţia industrială a crescut cu 6,3%

Producţia industrială a crescut cu 6,3%
Foto: piperreport.com

În ianuarie-septembrie 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate din Moldova au fabricat producţie în valoare de 18666,6 milioane lei în preţuri curente, adică cu 6,3% mai mult decât în ianuarie-septembrie 2009 în preţuri comparabile, după cum informează Biroul Naţional de Statistică.


La creşterea volumului producţiei industriale a contribuit majorarea producţiei în industria prelucrătoare – cu 7,5%, ceea ce determinat majorarea volumului total de producţie cu 6,3%.

Creşteri semnificative s-au înregistrat la întreprinderile cu următoarele activităţi: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea vinului,  produselor de tutun, produselor lactate ş.a.

În acelaşi timp, a avut loc reducerea volumului de producţie la întreprinderile cu următoarele activităţi: fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale, producţia altor produse din minerale nemetalifere, fabricarea produselor finite din metal ş.a.

Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică ponderea majoritară în volumul total de producţie industrială o are industria prelucrătoare (85,7%), urmată de sectorul energetic (12,8%) şi industria extractivă (1,5%).

sursa: Unimedia

În decurs de un an, în regiunea de Sud, va fi implementat proiectul "Perspectivele de management integrat al deşeurilor"

În decurs de un an, în regiunea de Sud, va fi implementat proiectul
Foto: trombon.ro

1070 containere, 453 platforme pentru containere vor fi amplasate în cele 8 centre raionale, care fac parte din Regiunea de Dezvoltare Sud. Totodată, 6 autospeciale şi 2 escavatoare vor fi puse la dispoziţie, după ce în raioanele de Sud va fi implementat proiectul "Perspectivele de management integrat al deşeurilor".


Scopul proiectului constă în introducerea serviciilor de colectare colectivă a deşeurilor, dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor şi procurarea echipamentului necesar.

De asemenea, în cadrul proiectului, containerele vechi din zonele blocurilor de locuit vor fi transferate în  zonele de case particulare. 

Bugetul proiectului, care are durata de 24 de luni, se estimează la 19 mil. lei, bani alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. 

"Perspectivele de management integrat al deşeurilor în Regiunea de Dezvoltare Sud" a fost lansat astăzi, 22 octombrie, în oraşul Cimişlia.La eveniment a participat prim-ministrul Vlad Filat, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai societăţii civile.

Sursa: UNIMEDIA 


(Video) Orange Moldova şi CIU au dat în exploatare un laborator de computere în cadrul Liceului tehnologic pentru copiii cu vedere slabă

(Video) Orange Moldova şi CIU au dat în exploatare un laborator de computere în cadrul Liceului tehnologic pentru copiii cu vedere slabă
Foto: UNIMEDIA

Orange Moldova a deschis o sală de calculatoare pentru copiii cu vedere slabă

"Cu regret, mai avem copii care nu au stat niciodată în faţa computerului, fie pentru a naviga pe internet şi a colecta informaţii pentru lecţii sau, pur si simplu, pentru a comunica cu semenii lor. De aceea ne-am propus să creăm laboratoare de computere în mai multe instituţii speciale din ţară pentru a le oferi copiilor defavorizaţi posibilitatea de a se familiariza cu noile tehnologii informaţionale pentru a se pregăti mai bine de lecţii şi a interacţiona cu alţi copii de vârsta lor". Declaraţia aparţine directorului General Orange Moldova, Membru al Consiliului Fundaţiei Orange, Liudmila Climoc, lansată în cadrul deschiderii laboratorului.


Angela Muşet, Directorul Centrului de Informaţii Universitare (CIU), care a implimentat acest proiect împreună cu Fundaţia Orange, a menţionat că scopul proiectului este îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare ale copiilor, în special a celor defavorizaţi, prin intermediul tehnologiilor informaţionale noi.

Grupul Orange atrage o atentie sporita si sustine activitatea RSC a companiei Orange Moldova. Acest fapt a fost confirmat si de prezenta lui Marc Fossier, Director executiv Responsabilitate Sociala Corporativa (RSC), Grupul France Telecom, la evenimentul de inaugurare a laboratorului de computere. Marc Fossier a declarat că este mândru de faptul că Orange s-a implicat într-un asemenea proiect. "Acest eveniment este foarte important pentru Fundaюia Orange Moldova pentru cг vine sг confirme faptul cг vrem sг fim implicaюi оn educaюia tinerei generaюii, sг facilitгm accesul la noile tehnologii єi sг asigurгm un nivel оnalt de educaюie pentru copiii talentaюi din RM єi оn special pentru copiii cu dizabilitгюi. Este un exemplu al responsabilitгюii noastre prin felul оn care luгm оn calcul aєteptгrile societгюii, clienюilor єi angajaюilor noєtri. Este o strategie a Grupului Orange оn toate югrile unde acesta activeaza.", a menţionat Fossier.

Directoarea Liceului tehnologic pentru copiii cu vedere slabă din Chişinău, Ala Plenghei, dar şi elevii au adus mulţumiri CIU şi Fundaţiei Orange pentru "acest minunat cadou", exprimându-şi siguranţa că elevii vor putea beneficia din plin de avantajele pe care de aduce utilizarea  noilor tehnologii informaţionale.

" Fără calculator nu faci nimic în ziua de azi . Mă bucur pentru colegii care nu au un calculator acasă şi aici vor putea să se dezvolte mai mult. Ne vor deshide uşa în viitor, cu noi programe şi aplicaţii. Sunt nişte computere performante şi nu ne vor mai durea ochii de la  monitoare", spun elevii liceului.

Menţionăm că laboratorul de computere din cadrul Liceului tehnologic pentru copiii cu vedere slabă din Chişinău este cel de-al cincilea deschis în cadrul proiectului "Utilizarea tehnologiilor informaţionale în instituţiile speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale", iar alte trei vor fi deschise până la finele anului 2010.


sursa: Unimedia

Alexandru Cozer: UNIMEDIA se află într-un avânt tineresc de a căuta scandaluri

Alexandru Cozer: UNIMEDIA se află într-un avânt tineresc de a căuta scandaluri
Foto: analizemd.blogspot.com

Constat cu nedumerire și amuzament că angajații lui Sorin Ovidiu Vîntu, de la ”Publika TV” și ”asociații” acestora, de la ”Unimedia”, s-au iritat foarte tare de articolele mele din ultimul timp. Chiar am rămas foarte surprins de un material apărut azi pe ”Unimedia”, intitulat ”Jurnal TV acuză Publika și pe SOV că ar lucra împreună cu Plahotniuc.”


Probabil, cei de la ”Unimedia”, în avântul lor tineresc și aflați într-o continuă căutare de scandaluri, au uitat de orice normă de profesionalism, recurgând la trucuri murdare. Iar când spun trucuri murdare mă refer, în primul rând, la apariția în titlul știrii a numelui ”Jurnal TV” – post de televiziune care nu are absolut nici o legătură cu articolele mele.

Dacă cei de la ”Publika” și ”Unimedia” se simt deranjați de ce scriu eu, atunci să menționeze în titlurile articolelor că Alexandru Cozer acuză ”Publika TV”, pentru că eu sunt autorul acestor materiale, în calitatea mea de blogger. Că articolele mele au fost preluate de site-uri precum ”jurnal.md”, ”hotnews.md”, ”antena3.ro”, ”ziare.ro”, ”pressnet.ro” și multe altele, deja e altă chestie. Dacă aceste portaluri au găsit de cuviință să le preia, înseamnă că ele reprezintă o oarecare valoare pentru publicul larg.

Continuare pe blogul lui Alex Cozer...

sursa: Unimedia

Teodor Baconschi: NATO trebuie să depună un efort pentru ca Rusia să renunţe la ideeile, proprii Războiului Rece, de împărţire a sferelor de influenţă în Europa

Teodor Baconschi: NATO trebuie să depună un efort pentru ca Rusia să renunţe la ideeile, proprii Războiului Rece, de împărţire a sferelor de influenţă în Europa
Foto: napocanews.ro

NATO trebuie să se angajeze într-un dialog cu Rusia, în urma căruia autorităţile de la Moscova să renunţe la ideile privind împărţirea sferelor de influenţă în Europa, proprii Războiului Rece. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, în cadrul unui interviu acordat pentru Wall Street Journal.


În context, Baconschi a cerut Rusiei să îşi retragă trupele din Transnistria.


Într-o declaraţie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu menţionează că prezenţa militară ilegală străină este o sursă de pericol la adresa statului gazdă, care alimentează separatismul şi subminează grav eforturile comunităţii internaţionale orientate spre reglementarea conflictului  pe cale paşnică.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Wall Street Journal


Europarlamentari cer instituţiilor europene să continue sprijinul pentru Republica Moldova

Europarlamentari cer instituţiilor europene să continue sprijinul pentru Republica Moldova
Foto: karadeniz-press.ro

Europarlamentarul român, membru al delegaţiei la Comisia interparlamentară Uniunea Europeană - Republica Moldova, Cristian Buşoi a cerut, astăzi, în plenul Parlamentului European un calendar clar pentru Republica Moldova în vederea liberalizării vizelor pentru cetăţenii moldoveni. În cadrul dezbaterilor asupra dosarului privind reformele înregistrate de autorităţile de la Chişinău, Cristian Buşoi a subliniat că ultimul an a demonstrat clar angajamentul european al acestei ţări.


”Am urmărit cu mult interes evoluţia pozitivă a Moldovei şi pot să afirm că în ultimul an s-a demonstrat foarte clar angajamentul Republicii Moldova pe calea europeană. Trebuie sa fim realişti şi să recunoaştem că procesul de tranziţie al Moldovei nu este unul uşor şi încă multe reforme mai sunt de iniţiat," a declarat europarlamentarul român.

Buşoi a cerut, de asemenea, continuarea acţiunilor de sprijin pentru Republica Moldova din partea tuturor instituţiilor europene, amintind testul important al alegerilor parlamentare pe care Chişinăul îl are de trecut luna viitoare.

Vicepreședintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, a declarat, cum "prin Politica de Vecinătate şi Parteneriatul Estic, perspectivele Moldovei de a se apropia de UE şi, apoi, de a fi admisă - după îndeplinirea condiţiilor necesare, se îmbunătăţesc".

"Moldova este ultima parte a latinităţii aflată încă în afara Uniunii Europene. Istoria a jucat un rol decisiv în această situaţie," a declarat europarlamentarul Ioan Mircea Pascu.

"Deşi va fi confruntată cu alegeri în curând, actuala coaliţie a accelerat ritmul reformelor, la care UE a răspuns adecvat. Atât ritmul reformei interne cât şi răspunsul Uniunii trebuie să continue," a precizat Ioan Mircea Pascu.

Vicepreşedintele în materie de politică externă din Parlamentul European, Adrian Severin, a declarat, în cadrul dezbaterii plenare, că Republica Moldova are o singură opţiune: ”aceea de a alege între europenizare sau transnistrializare, între un viitor al securităţii, prosperităţii şi justiţiei sociale şi un trecut sovietic oligarhic”.

"Evoluţiile recente din Moldova au fost până în prezent negativ influenţate de către instabilitatea politică internă. Problema fundamentală cu care se confruntă Republica Moldova nu este legată de provocările externe, ci de diviziunea internă existentă între forţele politice. Instabilitatea politică internă nu a permis coaliţiei aflate la guvernare să implementeze opţiunile sale pro-europene", a afirmat eurodeputatul.

Adrian Severin a făcut apel "la toate forţele politice din Moldova care propun un astfel de viitor să evite confruntările inutile şi să se concentreze asupra dezvoltării unei viziuni ample ce are drept scop atingerea obiectivelor europene de către Moldova."

sursa: Unimedia