Voronin despre Filat şi Ghimpu: PCRM nu poate negocia cu "regele contrabandiştilor" sau cu un "absolvent al clinicii de psihiatrie"

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Voronin despre Filat şi Ghimpu: PCRM nu poate negocia cu
Foto: UNIMEDIA

Liderul Comuniştilor, Vladimir Voronin declară într-un interviu pentru publicaţia rusă "Moskovski Komsomoleţ" că PCRM poate să negocieze doar cu Partidul Democrat, condus de Marian Lupu. Acesta a exclus orice coaliţie cu PLDM şi PL, pentru că nu poate duce tratative cu "regele contrabandiştilor" - Filat sau cu Mihai Ghimpu, pe care l-a calificat drept "absolvent al clinicii de psihiatrie".


Vladimir Voronin a folosit etichetări batjocoritoare atât în adresa lui Filat, cât şi lui Ghimpu, menţionând că nu poate duce tratative cu aceşti doi lideri. "A făcut două clase în patru ani şi 14 ani - Dreptul la Universitate. În tot acest timp a cărat profesorilor toate raţele, găinile şi porcii din satul său, doar ca să termine facultatea. Cea mai înaltă funcţie pe care a deţinut-o a fost cea de jurist la Direcţia de construcţii nr.15", a spus Voronin despre liderul Partidului Liberal.

Cu toate acestea, el este conştient că PCRM şi PDM nu au suficiente voturi pentru a alege un nou şef al statului. Motiv pentru care, spune Voronin: "Vom apela la simţămintele patriotice ale acelor ticăloşi de la Filat. Acum ei încearcă să ne forţeze. Adică Voronin n-ar avea încotro. Atunci când aveam 60 de mandate şi nu ne ajungea doar unul, pe ei în cot îi durea de patriotism. Iar Ghimpu i-a luat pe ai săi şi-i plimba prin parcuri, ca să nu participe niciunul la vot. Acum încearcă să ne educe, cică trebuie să ne iubim patria",  declară Vladimir Voronin.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Publika TV


0 Comments: