PE votează astăzi o rezoluţie privind expulzările de romi

vineri, 10 septembrie 2010

PE votează astăzi o rezoluţie privind expulzările de romi
Foto: Grup RC

Comisia Europeană a fost acuzată că nu a luat măsurile care se impuneau pentru protejarea romilor deportaţi din Franţa. Socialiştii, Liberalii, Comuniştii şi Verzii din Parlamentul European vor prezenta o rezoluţie astăzi, prin care i se cere Franţei să suspende repatrierea romilor.


Aproape 1.000 de persoane au fost trimise înapoi în România şi Bulgaria din luna iulie, în cadrul controversatei operaţiuni declanşate de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, relatează euronews.net. Parlamentarii europeni vor să ştie dacă Parisul a încălcat vreo lege, avertizând totodată că alte ţări ar putea fi tentate să ia măsuri similare.

În discursul despre "starea Uniunii" de marţi, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a cerut întărirea măsurilor de protecţie pentru cea mai mare minoritate etnică din UE, romii (aproape 12 milioane pe întreg teritoriul Uniunii Europene), şi le-a cerut liderilor europeni să stea departe de rasism şi discriminări. Cu toate astea, Barroso nu s-a referit direct la Franţa, iar unele voci l-au acuzat că ar fi încercat să muşamalizeze scandalul.

“Ar fi trebuit să spună în mod deschis că acţiunile Franţei contravin tratatelor europene. Este atât de simplu”, a declarat liderul Verzilor din PE, Daniel Cohn-Bendit.

0 Comments: