Un grup de jurnaliști cer Guvernului și Parlamentului să ia atitudine mai fermă față de cazul Muruianu

joi, 24 iunie 2010

Un grup de jurnaliști cer Guvernului și Parlamentului să ia atitudine mai fermă față de cazul Muruianu
Foto: info-prim.md

„Cerem Guvernului şi Parlamentului să manifeste mai multă fermitate în asanarea sistemului judecătoresc şi să salveze justiţia de acei magistraţi care şi-au făcut drept normă încălcarea legii şi a eticii profesionale. Fără  asemenea măsuri societatea riscă să rămână ostatică fostului regim corupt, iar eforturile de modernizare şi democratizare a Republicii Moldova pe care le întreprinde noua guvernare vor fi pulverizate şi nu îşi vor avea nici un efect”. Acesta este mesajul pe care îl înaintează un grup de jurnaliști print-o declarație adresată conducerii Republicii.


Aceștia spun că societatea civilă şi presa din Republica Moldova constată cu îngrijorare perpetuarea unui fenomen reprobabil care, la o anumită etapă,  ar putea compromite grav şi irevocabil opţiunea europeană a majorităţii cetăţenilor ţării, referindu-se la comportamentul pe care îl demonstrează unele instituţii care sunt obligate să asigure supremaţia legii şi a dreptului în stat – Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) – şi care, prin acţiunile lor, nu fac altceva decât să continue procesul de discreditare a justiţiei, proces început pe timpul fostei guvernări comuniste.

„În pofida probelor incontestabile care le sunt prezentate, în pofida logicii şi a bunului simţ, aceste organe, deşi constituite după principii democratice, continuă să adopte decizii dubioase, să prolifereze protecţionismul, inconsecvenţa, interesul de clan după principiul „Corb la corb nu-şi scoate ochii”. Acest comportament al unor reprezentanţi ai justiţiei este probat aproape în fiecare zi prin documente care demonstrează grave încălcări de etică profesională din partea unor magistraţi şi de cârdăşie politică a acestora cu fostul regim comunist”, precizează semnatarii.

În opinia surselor, evenimentele legate de cazul Ion Muruianu au descoperit adevărata esenţă a unui sistem putred şi retrograd care a încorsetat justiţia în chingile intereselor de grup şi personale şi care se transformă într-un avanpost al celor care, pe orice cale, încearcă să obstrucţioneze procesul de reformare a justiţiei şi de integrare europeană a Republicii Moldova.  

Vezi mai jos lista semnatarilor:

1. Valeriu Saharneanu, Preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova,
2. Petru Bogatu, vice-preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor, expert politic, 
3. Val Butnaru, director general, Jurnal Trust Media,
4. Veceslav Ţibuleac, director, postul de radio Vocea Basarabiei
5. Aneta Grosu, redactor-şeg, „Ziarul de Gardă”,
6. Nicolae Dabija, redacor-şef, „Literatura şi Arta”,
7. Sorina Ştefârţă, redactor-şef, cotidianul naţional TIMPUL
8. Vitale Nagacevschi, Asociaţia „Juriştii pentru Drepturile Omului,
9. Petru Macovei, director executiv, Asoaciaţia Presei Independente,
10. Anatol Golea, director, Analitic Media Grup,
11. Efim Bârdan, director, TV regional Albasat, Nisporeni,
12. Victor Cobăsneanu, director, săptămânalul regional „Observatorul de Nord”, Soroca,
13. Tudor Iaşcenco, director, săptămânalul regional „Cuvîntul”, Rezina,
14. Catalina Molodoi, director, ziarul „Capitala” („Stoliţa”) . 
15. Rodica Iuncu, ziaristă,
16. Lucia Bacalu, director, săptămânalul regional „Expresul de Ungheni”,
17. Alecu Reniţă, director, publicaţia „Natura”. 

Lista este deschisă. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: