Filat a vizitat satele afectate de inundații

sâmbătă, 26 iunie 2010

Filat a vizitat satele afectate de inundații
Foto: gov.md

Satele Zăicana, Hruşevo, Boşcana şi Coşerniţa, afectate de inundații, au fost vizitate azi, 26 iunie, de către premierul Vlad Filat, care s-a documentat la fața locului asupra situaţiei create în ultimele zile. Premierul a fost însoțit de ministrul afacerilor interne Victor Catan, responsabilii din cadrul Departamentului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale şi de conducerea raionului Criuleni.


Dumitru Simon, preşedintele raionului Criuleni, a declarat că, în urma ploilor abundente, pagubele se estimează la circa 3 mil. lei, cele mai mult fiind afectate reţelele de drumuri locale. Preşedintele raionului a menţionat că, în comun cu specialiştii Departamentului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, s-au întreprins deja un şir de acţiuni în vederea soluţionării problemelor apărute, precizînd că, totuşi, situaţia rămîne destul de dificilă. El a spus că, pe lîngă drumuri, au avut de suferit şi gospodăriile oamenilor, în special grădinile şi gardurile.
 
Filat a mers în mai multe gospodării afectate, a discutat cu oamenii şi cu autorităţile locale despre măsurile care s-au întreprins pînă în prezent şi ce  urmează să fie făcut în continuare.
 
Premierul le-a recomandat autorităţilor locale ca, până la venirea ajutorului de la Guvern, să mobilizeze oamenii şi resursele de care dispun şi să ajute gospodăriile afectate, dar în orimul rând să fie ajutate persoanele singure şi cele nevoiaşe.
 
Premierul a solicitat autorităţilor locale să facă calculele necesare şi să le prezinte la Guvern. „Luni după amiază se va întruni Comisia pentru situaţii excepţionale şi vom lua deciziile ce se impun”, a spus Prim-ministrul.
 

sursa: Unimedia

0 Comments: